Vanda Nicolschi
| Vanda Nicolschi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Seila Averbuch |
| Născută | 27 februarie 1902 Telenești, Imperiul Rus |
| Decedată | 1986 |
| Căsătorită cu | Dori Goldstein și Alexandru Nicolschi |
| Etnie | evreiască |
| Membră a Biroului Politic al PCR | |
| Membru al CC al PMR | |
| Vicepreședinte al CC al Crucii Roșii | |
| Premii | A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România |
| Partid politic | Partidul Comunist din România |
| Profesie | țesătoare, politician comunist |
Modifică date / text  | |
Vanda Nicolschi (n. Seila Averbuch, 27 februarie 1902, Telenești - d. 1986) a fost o activistă de partid comunistă din România, de origine evreiască.
Biografie
modificareVanda Nicolschi s-a născut cu numele de Seila Averbuch în comuna Telenești, județul Orhei (Basarabia), care aparținea atunci de Rusia țaristă. Vanda Nicolschi a intrat în Comsomol în 1920. [1]A activat în cadrul PCdR începând din 1921, fiind arestată și condamnată de mai multe ori. Vanda Nicolschi a fost căsătorită cu comuniștii Dori Goldstein și Alexandru Nicolschi. [2]
Alături de Nicolschi, Vanda milita sub numele de cod Stoian, Tili și Vlăstar.[3].
Activistă de partid
modificareDori Goldstein, cu numele conspirativ Rudolf sau Rudi, era un apropiat al lui Marcel Pauker. Dori și Vanda au fost arestați, în 1934, la Praga.[4]
Vanda era de profesie țesătoare. În anul 1924 a devenit membră a PCdR.
Marcel Pauker declara că în 1936, fiind în țară, a trăit cu Vanda Nicolschi (membru al Secretariatului și al Biroului Politic), în pofida necontenitelor divergențe politice. A mai trăit cu ea și în 1937, după eliberarea sa.[5]
Există dovezi că Ana Pauker a intervenit pe lângă NKVD pentru a-i aduce pe câțiva dintre supraviețuitorii români ai epurărilor înapoi la Moscova, printre care și pe Vanda Nicolschi, care a făcut parte o singură dată din Biroul Politic al PCR, o aliată a fostului secretar general Alexander Ștefanski-Gorn (executat în timpul Epurărilor), care a devenit apoi una dintre colaboratoarele cele mai apropiate ale lui Pauker din Biroul pentru Emigranții Români, înființat în toamna anului 1940 de Ana Pauker la Moscova.[6]
A fost membru al CC al PMR, vicepreședinte al CC al Crucii Roșii (din 1961).
În mai 1961 a fost decorată cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".
Decorații
modificare- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[7]
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[7]
Ordinul „23 August” clasa I (23 ianuarie 1978) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și contribuția adusă la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră”[8]
_-_Tallinn_Museum_of_Orders.jpg){kind=small}
Note
modificare- ^ Pena, Roland Căt ălin (), Dragostea pe vremea ilegaliştilor comunişti. Vanda Nicolschi, prinsă în triunghiul amoros al lui Marcel Pauker, Evenimentul Zilei
- ^ De două ori ilegalistă
- ^ M. Pelin, Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică. Dicționar alfabetic. Ed. „Elion”, București, 2003, pp. 202-204
- ^ Scânteia femeilor din umbră
- ^ „În așteptarea "omului nou"”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Partidul Comunist Român” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.
- ^ Decretul președintelui Republicii Socialiste România nr. 7 din 23 ianuarie 1978 privind conferirea de ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al R.S. România din 27 ianuarie 1978, art. 2.