Vasile Damian
Vasile Damian | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 6 martie 1855 Zlatna Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei (astăzi România) |
Decedat | (64 de ani) Brad |
Părinți | Gheorghe Damian, Elisabeta[1] |
Căsătorit cu | Aurelia, n. Țepeș[1] |
Copii | Alma, Aurora, Valeriu, Traian, Sabina, Ecaterina[1] |
Cetățenie | Imperiul Austriac Austro-Ungaria România |
Religie | ortodoxă |
Ocupație | preot, om politic |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Domiciliu | Brad |
Educație | preot, filosof |
Alma mater | Universitatea din Viena |
Cunoscut pentru | Protopop al tractului Arad-Zarand luptător naționalist,[2] deputat în Parlamentul de la Budapesta |
Partid politic | Partidul Național Român[2] |
Modifică date / text |
Vasile (Basiliu Remus[3]) Damian (n. 6 martie 1855, Zlatna – d. 10 iunie 1919, Brad) a fost protopop al Zarandului, director al Gimnaziului greco-ortodox Brad între 1884–1891 și deputat în Dieta de la Budapesta între 1905–1918.[4][5]
Studii
modificareS-a născut ca fiu al preotului Gheorghe Damian din Zlatna, fost tribun în oastea lui Avram Iancu. A urmat școala elementară în localitatea natală (1862–1866), clasele I–IV de gimnaziu la Brad (1866–1870) și clasele V–VIII la Gimnaziul romano-catolic din Alba Iulia (1870–1874), Seminarul Teologic și Pedagogic „Andreian” din Sibiu (1874–1877), iar între 1978–1881 a studiat filosofia la Universitatea din Viena, pe care a absolvit-o cu calificativul „summa cum laude”. La Viena a fost secretar și apoi președinte al societății România Jună.[3][4][5]
Activitate
modificareÎn 1881, după terminarea studiilor, a fost încadrat ca profesor la gimnaziul din Brad, unde a predat religie și matematică. În 1884 a devenit protopresbiterul tractului Zarand, implicit director al gimnaziului. În 1891 a renunțat la funcția de director al gimnaziului și la activitatea de profesor, fiind ocupat cu fondarea Băncii „Crișana” din Brad, al cărei director a devenit. A fost președinte al Reuniunii învățătorilor din Zarand, a administrat Fondul școlar (ca președinte), a fost membru în Reprezentanța comunală, asesor consistorial, reorganizator al Despărțământului Brad al ASTREI, președinte al Institutului de Credit „Grănițerul” din Dobra.[5] În perioada 1904–1907 a revenit ca profesor al gimnaziului din Brad. Între 1911–1913 s-a preocupat de noul local al gimnaziului, făcând, împreună cu dr. Nicolae Robu, dr. Nerva Oncu, dr. Ioan Damian, și Aron Roman demersuri către mitropolitul Ioan Mețianu.[4]
Activitatea politică
modificareA făcut parte din Partidul Național Român, fiind adept al activismului. La 26–27 ianuarie 1905, prin votul zărăndenilor a fost ales deputat de Orăștie în parlamentul de la Budapesta cu 2811 voturi, devansând candidatul guvernamental Imre Hollaki, care a primit doar 745 de voturi. La următoarele legislaturi a fost reales fără a avea contracandidat, fiind deputat până în 1918. Ca deputat, alături de Ștefan Cicio Pop, Roman Ciorogariu și Ioan Lupaș, a refuzat să semneze actul de loialitate către monarhia austro-ungară cerut de prim-ministrul Ungariei, contele Ștefan Tisza. La 1 decembrie 1918 a fost ales în Marele Sfat Național Român.[3][4][6][7]
Bibliografie
modificare- Traian Mager, Ținutul Hălmagiului, monografie în 4 volume, Arad: Tipografia Diecezană, 1937
Note
modificare- ^ a b c Mager, Anexa 4, Colonelul Florian Medrea despre organizarea si rolul Corpului Voluntarilor Horia, fragment Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ a b Mager, Ultima jumătate de secol de rezistență națională, fragment Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ a b c 160 de ani de la nașterea lui Vasile Damian, un luptător pentru românii din Ardeal Arhivat în , la Wayback Machine., Ziarul Apulum, 6 martie 2015, accesat 2016-02-21
- ^ a b c d Georgina Rovența, Un luptător: Vasile Demian, în Omagiu Liceului „Avram Iancu” Brad 1869–1969 de Romulus Neagu, Georgina Rovența, Dorin Crișan (coordonatori), Sibiu: 1969, pp. 52–57
- ^ a b c Ioan Sebastian Bara ș.a., Județul Hunedoara: Monografie, vol. 5 (Personalități hunedorene), Deva: Ed. Emia, 2015, ISBN 978-973-753-237-4, pp. 41–42
- ^ Ion Rusu Abrudeanu, Moții: Calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit, București, Ed. Cartea Românească, 1928, cap. XXVI, Crișenii din Ținutul Zărandului Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Vasile Netea, Munții Apuseni: Muzeu istoric și pantheon al poporului român, București: Ed. Sport-Turism, 1977, anexa III, pp. 211–212, citând broșura Marea Unire de la 1 decembrie 1918, București: Ed. ASTRA, 1943, pp.53–75