Vasile Velican

(Redirecționat de la Vasile N. Velican)

Vasile N. Velican (n. 9 decembrie 1904, Hărman, Brașov – d. 6 septembrie 1984, Cluj-Napoca), inginer agronom, membru corespondent (1963) al Academiei Române, „Profesor Universitar emerit” (1964), membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (1969) și președinte al secției de cultura plantelor din această instituție. ”A fost mezinul din cei 10 frați ai familiei Gheorghe și Maria Velican, țărani prosperi din mănoasa și fermecătoarea zonă a Țării Bârsei. Inteligența nativă, hărnicia și pasiunea pentru cunoaștere, sunt caracteristicile dominante care l-au propulsat spre cele mai înalte trepte ale învățământului și științelor agronomice, cele de profesor universitar și academician. A terminat cu strălucire școala primară în satul natal, liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1924) și Academia de Agricultură din Cluj (1928). Numărându-se printre absolvenții de elită ai agronomiei clujene, după efectuarea stagiului militar la școala de geniu din București, tânărul inginer revine în sânul „Almei mater” unde funcționează timp de un an ca secretar general, după care își vede visul împlinit, fiind încadrat în activitatea de cercetare la Stațiunea de Ameliorarea plantelor din Cluj în calitate de asistent. Aici timp de șase ani va pătrunde în intimitatea vieții plantelor, etalând un înalt spirit de observație și alese aptitudini de experimentator, interval în care va efectua o valoroasă și foarte utilă documentare în Germania (la sugestia marelui Gheorghe Ionescu-Sisești) privind ameliorarea plantelor și aspecte generale referitoare la cultura cartofului, o specializare de 3 luni la Institutul de Cercetări Agronomice din Brno și se va înscrie la doctorat la Academia de Agricultură din Cluj, sub îndrumarea profesorului N. Săulesu, având ca subiect al tezei „Puterea de absorbție ca metodă de ameliorare a grâului de toamnă”, susținută în anul 1935 pe baza căreia i se acordă titlul de „Doctor în științe agronomice”. După obținerea diplomei de doctor în științele agronomice, în anul 1935, reputatul om de știință este avansat la funcția de șef de lucrări, însoțită de transferul la Stațiunea Experimentală Agricolă din Câmpia Turzii, în calitate de director, funcție pe care o deține și o onorează până în anul 1945, când revine la Clujul unde s-a format ca specialist, pe postul de Director al Stațiunii de Ameliorarea Plantelor. La scurt timp, începând cu data de 1 decembrie 1948, cercetătorul de o largă cuprindere științifică, ocupă postul de profesor titular al Disciplinei de Fitotehnie, deținând până în anul 1960 și funcția de director al   Stațiunii de Ameliorarea Plantelor Cluj și până la pensionare, la onorabila vârstă de 70 ani, aceea de șef de catedră, iar în continuare, până în ultimele clipe ale vieții, la 6 septembrie 1984, cea de  profesor universitar consultant, conducător de doctorat.

Membru corespondent al Academiei Române

Ca dascăl, magistrul Vasile VELICAN, s-a impus prin vocație și cultură printre cele mai competente și mai apreciate cadre didactice din facultate și institut, prelegerile sale fiind audiate de întreaga masă de studenți, care umpleau până la refuz aula sau amfiteatrele institutului; alături de studenți cursurile erau audiate de cadrele didactice ale Disciplinei de Fitotehnie și în mod frecvent de alte discipline din facultate.

Se cuvine a fi evidențiate creațiile sale în domeniul ameliorării grâului, orzului de toamnă, orzoaicei de primăvară, porumbului și cartofului, creații de avangardă care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului național al științelor agronomice românești. Suntem datori să amintim cu acest prilej, soiurile de grâu de toamnă Cluj 650, caracterizat prin rezistență la cădere, foarte bune însușiri de calitate și rezistență la rugina brună, precum și Cluj 722, cu însușiri excepționale de calitate, denumit pe bună dreptate „grâu medicinal”, constituind și în prezent unul intre genitorii valoroși în procesul de ameliorare a calității grâului.

În domeniul ameliorării orzului de toamnă, profesorul a creat renumitul soi Cluj 230, apreciat pentru însușirile superioare de malțificare, cât și pentru potențialul de producție și a rezistenței la tăciunele zburător și sfâșierea frunzelor, iar la orzoaica de primăvară, în colaborare cu profesorul N. Săulescu a creat soiul Cluj 123, care prin potențialul bun de producție, însușirile de malțificare și rezistența mărită la secetă și la boli, s-a extins în toate zonele din țară, specifice genotipurilor pentru industria berii.

Prin ampla cuprindere în domeniile ameliorării plantelor, de la marele nostru înaintaș ne-au rămas soiurile de porumb Arieșan (Românesc de Arieș) și Galben timpuriu (în colaborare cu profesorul N.Săulescu) cultivate mulți ani în condițiile din Transilvania și în toate zonele mai răcoroase din țară, fiind apreciate pentru capacitatea superioară de producție, prin calitate și rezistență la boli, precum și valoroase soiuri de cartofi (Ardeal, Napoca și Someșan) a căror introducere în cultură a constituit primul pas de revigorare a producției de cartof în Romania. Toate cele trei soiuri s-au caracterizat prin productivitate ridicată  și însușiri culinare foarte apreciate, precum și o rezistență mărită la râia neagră, mană și viroze.

Bun matematician și preocupat de organizarea experiențelor de câmp și calculului statistic al rezultatelor cercetării, profesorul Vasile VELICAN  a contribuit în mod substanțial la dezvoltarea Tehnicii experimentrale agricole. În valorosul „Manual al inginerului agronom”(1959), pe lângă Capitolul de Fitotehnie, a redactat un excepțional capitol de Tehnică experimentală, deosebit de util pentru învățământul superior agronomic și cercetătorii din instituțiile și stațiunile experimentale agricole.

În domeniul fitotehniei, cercetările profesorului V. VELICAN au fost orientate spre aspectele științifice ale cercetărilor, vizând influențele factorilor biologici, ecologici și tehnologici asupra creșterii și dezvoltării plantelor, producției și calității acesteia. Aceste cercetări, în colaborare cu cadrele didactice și cercetători de la Fitotehnie au constituit o adevărată școală în domeniul investigației științifice. Ampla sa activitate de cercetare științifică și experiența îndelungată, bazată pe o strălucită cultură generală și profesională, a fost valorificată în peste 50 de lucrări publicate în reviste de specialitate, fiind coautor a 13 lucrări de proporții: tratate, monografii, manuale și cursuri universitare, care prin nivelul științific și aplicativ contribuie la tezaurul literaturii agricole, naționale și mondiale. Pentru contribuția remarcabilă adusă învățământului, științei și progresului agriculturii românești, apreciatul nostru înaintaș a fost decernat cu mai multe Ordine și Medalii printre care: - Meritul agricol și Coroana României în grad de cavaler (1938); - Medalia muncii (1954); - Ordinul Muncii clasa I-a (1962) și clasa a II-a (1965); - Ordinul „Steaua României” clasa a III-a (1970). Profesorul Velican – domnul doctor cum i se spunea la maturitatea precoce – a fost unul din pionierii dezvoltării și evoluției prospere a științelor agricole românești. În calitate de colaborator al marelui Ionescu-Șișești a fost timp de câteva decenii conducător al colectivelor de cercetători de la Stațiunile Câmpia Turzii și Cluj, fiind unul din stâlpii I.C.A.R.-lui. Profesorul Vasile VELICAN s-a detașat mai presus de toate „VELICAN OMUL”, care prin forța exemplului personal, insuflarea spiritului muncii oneste, a respectului față de oameni, indiferent de funcție și stare socială, inclusiv față de studenți. Caracterul integru, demnitatea, onoarea și dragostea față de neam și țară au fost virtuți indisolubil legate de puternica sa personalitate umană și profesională. A fost nu numai omul de știință și îndrumător în activitatea profesională, ci și un apropiat tovarăș de viață, modest dar demn, delicat și generos în relațiile cu oamenii, prietenos și spiritual în compania celor din jur. Distinsul și iubitul nostru Profesor Vasile VELICAN a fost un admirabil tată și familist. Și-a iubit frumoasa și inteligenta sa fiică Marilena, ca pe lumina ochilor.

Legături externe