Veaceslav Ivanov
| Veaceslav Ivanov | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3]  Moscova, Imperiul Rus[1][4] |
| Decedat | (83 de ani)[5][2][6][7][1] Roma, Italia[1][4] |
| Înmormântat | cimitero acattolico di Roma[*] |
| Căsătorit cu | Lidia Dmitrievna Zinovieva-Annibal[*] (–)[1] |
| Copii | Jean Neuvecelle[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} RSFS Rusă.svg){kind=small} Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană.svg){kind=small} Italia (–).svg){kind=small} Regatul Italiei (–) Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | dramaturg filozof poet scriitor critic literar[*] filolog clasicist[*] traducător eseist filolog[*] pedagog[*] profesor |
| Limbi vorbite | limba italiană limba rusă[8][9] |
| Activitate | |
| Alma mater | istoriko-filologiceski fakultet Moskovskogo universiteta[*][1] 1-ea Moskovskaia gimnazia[*] |
| Organizație | Bakı Dövlət Universiteti[*] Institutul Pontifical Oriental Collegium Russicum[*] |
Modifică date / text  | |
Veaceslav Ivanovici Ivanov (în rusă Вячеслав Иванович Иванов) (n. , Moscova, Imperiul Rus – d. , Roma, Italia) a fost un poet și teoretician al simbolismului, mistagog, filozof, traducător și dramaturg rus. Influențat de scrierile lui Friedrich Nietzsche, a devenit unul din promotorii curentului dionisiac în Rusia. Reprezentant de marcă al veacului de argint din poezia rusă ce acoperă perioada Simbolismului și Akmeismului. În perioada cât a locuit la Sankt Peterburg, a fost gazda și animatorul fervent al unor „miercuri” literare frecventate inclusiv de către Aleksandr Blok și Georgi Ciulkov, ultimul fiind cunoscut în calitate de autor al „anarhismului mistic” rus.
A participat la editarea de jurnale și a călătorit extensiv în Franța și Italia.
În anul 1924 a emigrat la Roma, unde a primit catedra de filologie paleoslavă la colegiul Russicum. S-a convertit la catolicism fără a renunța la nimic din patrimoniul ortodox.
Lui Veaceslav Ivanov i se datorează metafora folosită ulterior de papii Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea,[10] conform căreia „catolicismul” și „ortodoxia” ar fi cei doi plămâni prin care creștinătatea trebuie să respire din nou.
După moartea sa a fost descoperită o arhivă impresionantă de corespondență cu marii oameni de cultură ai Europei, în special cu Martin Buber, Gabriel Marcel, Ettore Lo Gatto, Giovanni Papini și Ernst Robert Curtius.
Prin scrierile sale a contribuit la valorificarea culturii greco-latine și la sincronizarea literaturii ruse cu cea europeană.
Scrieri
modificare- 1903: Stele căzătoare (Кормчие звёзды)
- 1904: Transparență (Прозрачность)
- 1905: Urmând stelele (По звёздам)
- 1905: Tantal (Тантал)
- 1907: Eros (Эрос)
- 1909 - 1911: Cor ardens
- 1916: Brazde și hotare (Борозды и межи)
- 1919: Prometeu (Прометей)
- 1921: Dionisos și stră-dionisianismul
- 1922: Corespondență dintr-un ungher în celălalt (Переписка из двух углов)
- 1924: De profundis amavi
- 1925: Sonete romane.
Ivanov a tradus din operele antichității clasice.
Note
modificare- ^ a b c d e Kratkaia literaturnaia iențiklopedia
- ^ a b Literatorî Sankt-Peterburga. HH vek
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Иванов Вячеслав Иванович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Wjatscheslaw Iwanowitsch Iwanow, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Wjatscheslaw Iwanow, Lexiconul de istorie al Elveției, accesat în
- ^ Vyacheslav Ivanovich Ivanov, SNAC, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Concerto per le Giornate di cultura e spiritualità russa in Vaticano, 20 maggio 2010, Benedetto XVI