Vehicul electric parțial hibrid

Un Vehicul electric parțial hibrid este un vehicul electric hibrid — adică care are un sistem de propulsie convențional, format dintr-un motor cu ardere internă și un sistem de propulsie electric, format dintr-un motor electric — însă la care sistemul de propulsie electric nu poate propulsa de unul singur vehiculul, acesta nu poate funcționa în regim de vehicul electric.[1][2][3]

Descriere

modificare

Sistemul de propulsie electric este format dintr-o mașină electrică reversibilă, care înlocuiește atât demarorul, cât și alternatorul. Asistând motorul cu ardere internă și oferind posibilitatea recuperării unei părți din energia de frânare, contribuie la îmbunătățirea performanțelor energetice ale vehiculului, cum ar fi economia de combustibil, la fel ca sistemul vehiculelor hibride, însă nu în aceeași măsură. În sistemul BAS Hybrid (belted alternator starter), folosit de General Motors, mașina electrică este instalată pe locul tradițional al alternatorului și antrenată prin cureaua care antrenează în mod obișnuit alternatorul. În mod obișnuit tensiunea de lucru este cea din sistemul „42 V”.[4]

Sistemul Honda Integrated Motor Assist integrează un motor electric cu magneți permanenți între volant și transmisie, sistem aplicat la modelele Honda Insight (1999–2006, 2009– ), Honda Civic (2003– ), Honda Accord (2005–2007) și CR-Z (2010– ).

Dacă sistemul electric asigură doar funcția de start-stop a motorului în perioadele de mers în gol, fără însă a oferi în mers posibilitatea suplimentării tracțiunii motorului cu ardere internă, vehiculul nu poate fi considerat nici măcar parțial hibrid. Exemple de astfel de vehicule care nu sunt de fapt hibride sau parțial hibride sunt modelele BMW MINI și 1-series,[5] Smart Fortwo și Citroën C2 și C3.[6]

Avantaje și dezavantaje

modificare

Comparate cu vehiculele electrice hibride, cele parțial hibride oferă unele beneficii ale soluției hibride, fără a încărca prețul vehiculului cu cel al instalării unui al doilea sistem de propulsie complet funcțional. Economia de combustibil va fi mai mică, iar posibilitatea recuperării energiei de frânare de asemenea mai mică.

Alți producători și modele

modificare
  1. ^ en „Pilot Project MOVELE: An initiative of the IDAE in favour of energy efficiency in transport” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ a b c en Sam Abuelsamid (). „What is a mild hybrid?”. AutoblogGreen. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ en „Working of Suzuki's mild hybrid system”. Accesat în . 
  4. ^ en MIT/Industry Consortium on Advanced Automotive Electrical/Electronic Components and Systems Arhivat în , la Wayback Machine.
  5. ^ en BMW EfficientDynamics - Introduction - BMW AG
  6. ^ en CITROEN - Stop and Start Arhivat în , la Wayback Machine.
  7. ^ List of Hybrid Cars