Venance Grumel

teolog și istoric bizantinist francez
Venance Grumel
Date personale
Nume la naștereFrançois Grumel Modificați la Wikidata
Născut[1] Modificați la Wikidata
Le Bourget, Ron-Alpi, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Montparnasse Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*]
bizantinist
universitar[*]
preot Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[2][3] Modificați la Wikidata

Venance Grumel (născut François Grumel; n. , Le Bourget, Ron-Alpi, Franța – d. , Paris, Franța) a fost un teolog și bizantinist francez, care a fost mai mult de patru decenii secretar de redacție al publicației Revue des études byzantines⁠(d).[4]

Biografie modificare

S-a născut la 23 mai 1890 sub numele de François Grumel în localitatea La Serraz din comuna Le Bourget-du-Lac (regiunea Savoia, Franța).[5][6][7] Rămas orfan, și-a început educația la orfelinatul Bocage din apropiere de Chambéry (1895-1902).[6] Și-a continuat studiile la școlile asumpționiste „Notre-Dame des Châteaux” din Vallée de la Tarentaise (1902-1903), Mongreno (cartier al orașului Torino) din Italia (1903-1905), Calahorra (1905-1907) și Elorrio⁠(d) (1907) din Spania.[6] După absolvirea studiilor secundare, a intrat la 11 septembrie 1907 în noviciatul asumpționist din Louvain (Belgia), primind numele monahal Venance.[5][6][7] A făcut primele jurăminte la 1 septembrie 1908[6][7] și jurămintele perpetue la Gempe (Belgia) la 12 septembrie 1909.[6] A urmat apoi cursuri de filosofie la Universitatea Angelicum din Roma⁠(d) (1909-1911), unde a obținut o diplomă de licență, apoi a lucrat ca profesor la Școala asumpționistă din Elorrio (1911-1913).[6][7] Dornic să-și desăvârșească pregătirea și să devină preot, a început studii de teologie la Ierusalim (1913-1914), le-a continuat la Roma (1915-1916) și le-a finalizat la Fara in Sabina (1916-1917).[6][7] A fost hirotonit preot al Ordinului Asumpționist la 16 mai 1916.[6] După încheierea studiilor, a început o carieră de profesor și a predat în mai multe școli ale congregației sale religioase: Bourville, Normandia (1917-1919), Taintignies, Belgia (1919-1920) și Kadıköy⁠(d), Turcia[6][7] (1920-1922).[4]

În timp ce preda la Kadıköy, a devenit interesat de studiile bizantine și a publicat primele articole în revista Échos d'Orient⁠(d) sub pseudonimul „Louis Serraz”.[6][7] A urmat, începând din 1922, o carieră de cercetător științific la Institutul Francez de Studii Bizantine (Institut français d'études byzantines, IFEB),[4][5] pe care a desfășurat-o la Constantinopol (din 1920), apoi la București (din 1937-1938)[5][7][8] și mai târziu la Paris (din 1944),[5] colaborând cu bizantiniști renumiți precum Vitalien Laurent⁠(d), Raymond Janin⁠(d), Jean Gouillard și Jean Darrouzès.[8] A predat ca profesor la Marele Seminar Greco-Bulgar de la Constantinopol (1920-1925)[9] și a devenit apoi secretarul Institutului Francez de Studii Bizantine (din 1925)[5][9] și secretar de redacție al revistei Échos d'Orient⁠(d), care a fost redenumită apoi Études byzantines (1943) și Revue des études byzantines⁠(d) (1945), unde a publicat numeroase articole despre istoria Bisericii Bizantine.[6][7]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat câteva luni ca profesor de dogmatică la Lyon-Debrousse, apoi a locuit la Layrac (departamentul Lot-et-Garonne), la comunitatea Saint-Denis din nordul Parisului (în anii 1943-1944) și, din 1944, la Paris (pe rue François Ier), continuând să se ocupe în tot acest timp de secretariatul de redacție al revistei.[6] A fost cercetător, profesor și colaborator la enciclopedii și dicționare de specialitate și a alcătuit o cronologie a patriarhilor ecumenici ai Constantinopolului.[6][7] A predat, printre altele, dreptul bizantin la 'École des législations religieuses din cadrul Institut Catholique de Paris⁠(d) (1950-1952).[6][9] Bizantinist recunoscut, el a devenit conducător de cercetări (maître de recherches) la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) în 1955.[6][9] A fost ales membru al Académie de Savoie în 1966.[6][9]

A suferit o operație grea în august 1964 și și-a restabilit sănătatea pentru un timp, dar boala a revenit și a impus internarea sa într-un spital.[4] Preotul Venance Grumel a murit la Spitalul Saint-Joseph[6][7] din Paris la 13 august 1967[5][7] și a fost înmormântat patru zile mai târziu în cavoul asumpționiștilor din Cimitirul Montparnasse.[7]

Cercetări modificare

Grumel a fost preocupat de cercetarea istoriei Imperiului Bizantin, manifestând un interes deosebit pentru istoria Bisericii Bizantine și relația Bisericii Ortodoxe Bizantine cu Biserica Catolica Occidentală. Un subiect principal de cercetare al lui a fost istoria sinoadelor Bisericii Bizantine. A studiat, de asemenea, în profunzime schisma fotiană și implicațiile ei.[4][10]

El a editat registrele actelor Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol și a alcătuit o monografie cu privire la cronologia patriarhilor bizantini (din 381 până în 1206), care este încă în uz.[4][10]

Lucrări modificare

Lucrări principale modificare

  • Les Regestes des actes du patriarcat de Constantinople (381-1206), 3 fascicule (fasc. I: „Les regestes de 381 à 715 (De Nectaire à Jean VI)”, fasc. II: „Les regestes de 715 à 1043 (De Germain I-r à Alexis Studite)” și fasc. III: „Les regestes de 1043 à 1206 (De Michel I-r Cérulaire à Jean X Camatéros)”), Institut français d'études byzantines, Kadıköy-Paris, [1932-1947], 1971 (xxxi-131 p.; xxiii-276 p.; xxiv-246 p.).
  • Traité d'études byzantines, t. 1: La chronologie, coll. «Bibliothèque byzantine», Presses universitaires de France, Paris, 1958, xii-488 p.

Articole modificare

Note modificare

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  4. ^ a b c d e f fr V. Laurent, „L'œuvre scientifique du R. P. Venance Grumel (1890-1967)”, în Revue des études byzantines, tome XXV (1967), pp. 5-12.
  5. ^ a b c d e f g fr Revue d'histoire ecclésiastique, vol. 62, edițiile 3-4, Université catholique de Louvain, 1967, p. 990.
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r fr „Venance (Francois) Grumel - 1890-1967”, Assomption, arhivat din original la , accesat în  
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m Laurențiu-Costin Dumitru (dr.), Biblioteca Părinților Asumpționiști – promotoare a culturii bizantine în Bucureștiul anilor 1937–1947, lucrare de disertație alcătuită sub coordonarea pr. conf. dr. Lucian Dîncă în cadrul programului „Patrimoniu creștin european” și susținută în iunie 2019 la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, p. 20.
  8. ^ a b Bogdan Tătaru-Cazaban (), „O misiune bizantină la București”, Dilema Veche (742), accesat în  
  9. ^ a b c d e fr Revue des études byzantines, vol. 24-25, Institut français d'études byzantines, 1966, p. iv.
  10. ^ a b fr Revue d'histoire ecclésiastique, vol. 62, edițiile 3-4, Université catholique de Louvain, 1967, p. 991.