Viața cotidiană în Egiptul Antic

Viața de zi cu zi la vechii egipteni este relativ bine cunoscută în comparație cu cea din alte civilizații antice. Societatea egipteană era foarte ierarhică și erau diferențe mari între viața agricultorilor, care reprezentau marea majoritate a egiptenilor ce trăiau într-o stare aproape de cea a iobăgiei, și cea a nobilimii.

Coafarea unei femei

Herodot a spus că "Egiptul este un dar al Nilului și al zeilor și că acesta a pătruns toate aspectele vieții, inclusiv cele mitologice.

Plata în natură a taxelor

Pe malul Nilului, au avut loc revoluția neolitică, agricultura, domesticirea animalelor și practici de creștere a animalelor. Observând că au o producție mai mare de plante pe baza nămolului adus de inundații, egiptenii au ajuns să creeze sisteme de irigare, care a dus la apariția unei economii de stocare, care a ajutat la transformarea și dezvoltarea științei și artelor.

Cunoștințele noastre despre viața cotidiană din Egiptul Antic provin din trei surse principale[1]:

  • scrierea egipteană: fie că este vorba de literatură, documente administrative sau hieroglife în sine prin forma lor ideografică;
  • iconografie: peste tot, pe pereții templelor și a mormintelor în special cele în care defunctul povestește aspecte importante ale vieții sale;
  • arheologie: permite reconstituirea vieții de zi cu zi a egiptenilor (în special a celor din pătura de jos) pe baza rămășitelor habitatului lor.

Articole detaliate

modificare
 
Înmormântarea - Mormântul lui Horemheb.

Vezi și

modificare
  1. ^ G. Andreu, Egiptenii..., «Introducere», pag. 11-15

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viața cotidiană în Egiptul Antic