Deschide meniul principal

Viktor Sideak

scrimer sovietic
(Redirecționat de la Viktor Sidyak)
Viktor Sideak
Viktor Sidyak 1972.jpg
Viktor Sideak la JO din 1972
Informații personale
Născut(ă) (75 de ani)
Anjero-Sudjensk, regiunea Kemerovo, Rusia
Înălțime1,76 m
Greutate76 kg
ȚarăUniunea Sovietică Uniunea Sovietică
Belarus Belarus
Armăsabie
Mânăstângaci
ClubȚSK Lviv
ȚSK Minsk

Viktor Alesandrovici Sideak (în rusă Виктор Александрович Сидяк; n. 24 noiembrie 1943, Anjero-Sudjensk, regiunea Kemerovo, Rusia) este un fost scrimer sovietic specializat pe sabie. De la Jocurile Olimpice din 1968 până la cele din 1976 a cucerit șase medalii olimpice, inclusiv patru de aur. A câștigat și 11 medalii la Campionatul Mondial, inclusiv șapte de aur.

CarierăModificare

S-a născut în Rusia, dar a crescut în Donețk,[1] unde s-a apucat mai întâi de box, apoi de scrimă sub conducerea Gennadiei Galiakbarova.[2] La începutul anilor 1960 s-a alăturat echipei Ucrainei, unde s-a făcut cunoscut datorită mâinii stângi și a stilului său agresiv și a devenit un sparring-partner pentru campionii sovietici.[1]

A luat parte la Jocurile Olimpice din 1968 cu echipa sovietică, cucerind medalia de aur pe echipe. În anul următor a devenit dublu campion mondial și s-a mutat la Minsk.[2] La Jocurile Olimpice din 1972 a fost primul sabrer sovietic care a câștigat titlul olimpic la individual. La proba pe echipe Uniunea Sovietică era considerată marea favorită. În turul întâi cu Italia, Sideak a fost rănit la ochiul de lama ruptă a căpitanului italian Michele Maffei. În ciuda rezervelor exprimate de medicii germani, Sideak s-a prezentat la finală, din nou împotrivă Italiei, cu un bandaj ocular. De astă dată echipa sovietică a pierdut și s-a mulțumit cu argintul.[1] La Jocurile Olimpice din 1976 s-a clasat pe locul trei la individual, fiind bătut numai de colegii săi Viktor Krovopuskov și Vladimir Nazlîmov, iar echipa sovietică și-a adjudecat medalia de aur.

Sideak a fost și campion olimpic pe echipe la Olimpiada din 1980 de la Moscova. Apoi s-a retras din activitate competițională și a devenit antrenor de scrimă. La mijlocul anilor 1990 a activat la Circul „Fides” din Livorno, Italia, unde l-a pregătit, printre altele, pe viitorul campion olimpic Aldo Montano, al căruia tata, Mario Aldo Montano, fusese adversarul în anii 1970.

ReferințeModificare

  1. ^ a b c „Виктор Сидяк”. peoples.ru (în rusă). 
  2. ^ a b „СИДЯК Виктор Александрович (фехтование на саблях)” (în rusă). Comitetul Olimpic Belarus. 

Legături externeModificare