Vila urbană a familiei Erhan

monument arhitectural de importanță națională din Republica Moldova (Chișinău; nr. 372 în Registru)
Vila Erhan-Dunaevski

Vila, în prezent sediul central al Ambasadei americane la Chișinău.
Poziționare
Coordonate47°01′18″N 28°49′09″E ({{PAGENAME}}) / 47.021789°N 28.819039°E
LocalitateChișinău
Municipiumunicipiul Chișinău
Țara Republica Moldova
Adresastr. Alexei Mateevici, 103
Edificare
Stileclectic
Data începerii construcțieidupă 1918
Data finalizăriianii 1920

Vila urbană a familiei Erhan (numită și Vila Erhan-Dunaevski) este un monument de arhitectură, artă și de istorie, de valoare națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău,[1] amplasat în centrul istoric, pe str. Alexei Mateevici, 103. În prezent, în incinta edificiului se află sediul Ambasadei Statelor Unite.

Edificiul a fost construit cel mai probabil la începutul anilor 1920, de către profesoara Sofia Erhan-Dunaevski. În perioada postbelică, casa devine sediul Direcției principale pentru aprovizionare a Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. În anii 1970-80, vila devine sediul Societății de Prietenie și Legături Culturale cu țările străine.[2]

La sfârșitul anilor 1980 și până în 1994 în această clădire s-a aflat sediul Uniunii artiștilor plastici din Moldova, după care devine sediul Ambasadei Statelor Unite. Odată cu includerea imobilului în componența ambasadei, acesta a fost unit printr-o anexă cu casa medicului Iulia Kviatkovski,[3] care la rândul său a fost contopită cu casa medicului A. Kațovski,[4] și și-a pierdut zidăria aparentă de pe fațadă.[4] Paza ambasadei interzice fotografierea acestor clădiri.[5]

Vila ocupă o poziție dominantă, amplasată în axa străzii Maria Cibotari, aliniată străzii Mateevici. În anii 1970-80 a fost modificată planimetria și amenajările spațiilor interioare ale edificiului.

Referințe

modificare
  1. ^ „Lista monumentelor protejate de stat din municipiul Chișinău”. chisinau.md. Accesat în . 
  2. ^ „Alexei Mateevici, 103: Vila urbană a familiei Erhan”. monument.sit.md. Accesat în . 
  3. ^ „Alexei Mateevici, 107. Casa medicului Iulia Kviatkovsky”. monument.sit.md. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b „Alexei Mateevici, 109. Casa medicului Anatol Dumitru Koțovsky”. monument.sit.md. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Посольство США в Молдове теперь нельзя даже хотя бы сфотографировать” [Ambasada SUA în Moldova nu poate fi nici măcar fotografiată] (în rusă). Bloknot Moldova. . Accesat în .