Vlahia Mare

Vlahia Mare (în limba greacă: „Μεγάλη Βλαχία” („Megale Vlachia”), cunoscută și ca „Tesalia vlahă”, a fost un stat al păstorilor aromâni (vlahi), care a existat în secolele al XII-lea – al XIII-lea, incluzând zona grecească Tesalia, zona centrală a Munții Pindului și unele părți ale Macedoniei. Altă regiune greacă vecină în care se stabiliseră păstori aromâni este Acarnania, citată de cronicarul Ioannis Apokaukos ca fiind atunci „Μικρή Βλαχία” („Mikri Vlahia”): Vlahia mică.

Vlahia Mare
„Μεγάλη Βλαχία” („Megale Vlachia”)
1268 – 1318
Imperiul Bizantin (cu roz) și Tesalia vlahă (cu albastru închis) Imperiul Bizantin (cu roz) și Tesalia vlahă (cu albastru închis)
Guvernare
Istorie

Istoric

Prințesa bizantină Anna Comnena (1083 – 1153) a fost primul autor medieval care a scris despre așezările aromâne din munții Tesaliei. Benjamin din Tudela, în secolul al XII-lea, este autorul primei relatări despre statul independent „Vlahia Mare” din munți. El scria: „Nici un om nu poate urca să se lupte împotriva lor și nicun rege nu poate domni peste ei.”

După cucerirea latină a Constantinopolului din 1204, Vlahia Mare a fost inclusă în Despotatul Epirului, dar a reușit să-și recucerească rapid independența.

După Recucerirea Constantinopolului în 1261 și refacerea Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin), mai multe state latine și grecești ostile se aflau pe fostul teritoriu al imperiului, printre care și Vlahia Mare. Părți din Tesalia: Demetrias, Velestino, Halmyros și Pharsalos au fost sub controlul Imperiului de la Niceea și astfel au revenit Imperiului Bizantin, câțiva ani după Bătălia de la Pelagonia. Acest district a fost guvernat de un „kephale al Marii Vlahii”, funcție deținută în 1276 de epinkernes Raoul Komnenos. În anii 1360, Vlahia Mare a fost sub suveranitatea Serbiei care a devenit din ce în ce mai puternică. Cu toate acestea, din anii 1390, Tesalia a intrat sub stăpânirea turcilor, deși puterea lor nu a fost atât de tangibilă în Vlahia Mare pe tot parcursul existenței Imperiului Otoman.

La nordul Dunării, Vlahia Mare este și denumirea alternativă exonimă a Munteniei prin deosebire de Oltenia denumită Vlahia Mică.

Surse

• Fine, John V. A. Jr. (1991) [1983]. The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08149-7. 
• Fine, John Van Antwerp (1994) [1987]. The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4. 
• Kazhdan, Alexander, ed. (1991). The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford and New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-504652-8. 
• Nicol, D. M. (1962). „The Greeks and the Union of the Churches the Report of Ogerius, Protonotarius of Michael VIII Palaiologos, in 1280”. Proceedings of the Royal Irish Academy, Section C. 63: 1–16. JSTOR 25505111. 
• Osswald, Brendan (2007). „The Ethnic Composition of Medieval Epirus”. În Ellis, Steven G.; Klusáková, Lud'a. Imagining Frontiers, Contesting Identities. Pisa: Edizioni Plus – Pisa University Press. pp. 125–154. ISBN 88-8492-466-9. 
• Soulis, George C. (1953). „Βλαχία-Μεγάλη Βλαχία-Ἡ ἐν Ἑλλάδι Βλαχία. Συμβολὴ εἰς τὴν ἱστορικὴν γεωγραφίαν τῆς μεσαιωνικῆς Θεσσαλίας” [Vlachia—Great Vlachia—Vlachia in Hellas. Contribution to the historical geography of medieval Thessaly]. Γέρας Αντωνίου Κεραμοπούλου. Athens. pp. 489–497. 
• Soulis, George C. (1963). „Thessalian Vlachia”. Zbornik Radova Vizantološkog Instituta. 8 (1): 271–273. 
• Stavridou-Zafraka, Alkmini (2000). „Μεγάλη και Μικρή Βλαχία”. Τρικαλινά. 20: 171–179. 

Bibliografie suplimentară

• George Murnu, Istoria românilor din Pind: Vlahia Mare, 980-1259, Domino R, București 1999

Vezi și

• Principatul Pindului
• Romanii populare

Legături externe

• Asterios Koukoudis – Vlahia Mare și comunitatea bizantină (secolele al XIII-lea – al XIV-lea) (Η Μεγάλη Βλαχία κι η βυζαντινή κοινοπολιτεία) [1]^{[nefuncțională]}