Wikipedia:Administratori/Reconfirmare anuală
(Aceasta este momentan o pagină neoficială.)
Funcția de administrator durează 1 an de la data alegerii sau reconfirmării și este supusă reconfirmării la expirarea mandatului, mai puțin în cazurile în care administratorul s-a retras sau a fost revocat din cauza unor probleme grave. Pe această pagină sunt trecuți administratorii supuși reconfirmării anuale și eventualele voturi de reconfirmare.
Reconfirmare
modificare- Reconfirmarea în funcția de administrator se efectuează prin metoda consimțământului tacit, pe o perioadă de 7 zile de la expirarea mandatului. Administratorul supus reconfirmării tacite este atenționat pe propria pagină de discuție.
- Dacă un număr de 5[1] utilizatori se opun[2] reconfirmării tacite, se declanșează procedura votului de reconfirmare prin același sistem de vot folosit pentru acordarea statutului de administrator[3], cu excepția faptului că majoritatea necesară în acest caz este de 2/3.
Note
modificare- ^ ^ Se califică pentru opoziția reconfirmării tacite, utilizatorii înregistrați care au făcut prima modificare la Wikipedia cel puțin cu 60 de zile înainte de data începerii procedurii de reconfirmare tacită și care totalizează cel puțin 500 de modificări.
- ^ Deși este de preferat ca aceștia să expună motivele pentru care doresc revocarea, nu este obligatoriu să existe o expunere de motive în acest sens
- ^ Urmărind toți pașii folosiți la procedura de numire și folosind pagina dedicată votării reconfirmărilor anuale