Wikipedia:WMROMD/Cursuri/Wikidata și proiectele surori/Wikimedia Commons
Wikimedia Commons (pe scurt Commons) este o bibliotecă de conținut multimedia (foto, audio, video, modele 3D, etc.) liber, ce poate fi folosit în orice proiect Wikimedia ca și cum fișierele respective ar fi în proiectul respectiv. Pe Commons nu sunt acceptate fișiere cu utilizare cinstită - acestea pot fi încărcate doar pe proiectele Wikipedia, respectând regulile locale ale proiectului. Asta înseamnă că la Commons pot fi încărcate doar imagini proprii sau ale unor opere aflate în domeniul public.
Despre drepturile de autor un pic mai pe lung
modificareAți mai auzit cu siguranță despre drepturile de autor, sau poate ați văzut semnul ©. Pe Wikipedia, v-ați întâlnit cu ele în modulul 6 al cursului de editare sau poate în politica Wikipediei. Hai să vedem însă ce sunt de fapt drepturile de autor și de ce sunt importante.
Drepturile de autor reprezintă drepturile patrimoniale și nepatrimoniale ale autorilor asupra operelor lor. Deși ele variază de la țară la țară, în Europa ele includ (lista nu este exhaustivă): dreptul de a controla publicarea, reproducerea și lucrările derivate (inclusiv fotografiile operelor și traducerile lor), dreptul de a fi recunoscut ca autor, dreptul de a primi bani pentru reproduceri etc. Durata protecției prin drepturi de autor e de 70 de ani după moartea autorului, iar protecția este oferită automat, fără să fie nevoie de vreo acțiune specială. Lista este mult mai lungă, dar în general aceste aspecte provoacă probleme pe Wikipedia.
Aceste drepturi au și niște excepții, de exemplu în cazul operelor realizate ca parte a unui contract de muncă, sau a utilizării în educație, justiție etc. Sunt și unele opere exceptate de la protecție, de exemplu legislația, actele oficiale sau reproducerile unor opere bidimensionale (ex. fotografii ale unor tablouri). Numele generic al acestor excepții în jargonul Wikimedia este „utilizare cinstită”.
Unele utilizări pot fi doar în scopuri necomerciale, precum folosirea imaginii unor opere de artă și arhitectură aflate în domeniul public din România. În alte țări (ex. Moldova), această utilizare este liberă. Numele din jargon pentru acestă prevedere privind clădirile este „libertatea panoramei” (în engleză Freedom of Panorama, prescurtat FoP).
Ce înseamnă asta:
- operele realizate de dvs. (articole, fotografii, filme) vă aparțin în mod implicit
- contează autorul (cine a realizat opera), nu mijlocul de realizare. Drepturile aparțin întotdeauna fotografului (persoana care a apăsat declanșatorul) nu proprietarului aparatului foto. O excepție ce a făcut vâlvă acum câțiva ani e reprezentată de declanșare accidentală sau voită de către animale: ele nu au primit protecția acordată în mod normal în SUA autorilor, iar imaginile sunt considerate în domeniul public.
- operele derivate (de exemplu imaginile unor clădiri) au 2 seturi de drepturi: drepturile de autor asociate operei inițiale și drepturile de autor ale operei derivate. Fiecare dintre ele este independentă, terminându-se în momente diferite.
- orice operă ale căror drepturi de autor au expirat intră în domeniul public.
- orice autor este liber să-și licențieze operele în orice condiții dorește. De exemplu, când scrieți pe Wikipedia, acceptați licențierea sub licența Creative Commons Atribuire - Partajare în condiții identice 3.0
De-a lungul timpului durata protecției drepturilor de autor a tot crescut și au fost eliminate din excepții. Acest lucru a dus la o situație destul de complicată a intrării operelor în domeniul public. Vă recomandăm să citiți acest articol scris de juristul Bogdan Manolea pentru a o schemă completă a intrării operelor din România în domeniul public. Pentru alte țări, algoritmul este diferit.
Libertatea în contextul drepturilor de autor
modificareDacă veți rămâne în comunitatea Wikimedia veți auzi des expresii ce includ cuvântul libertate (freedom): software liber (free software), conținut liber (free content), licențe libere (free licenses), date libere (free data) etc.
Ideea de conținut liber a început cu Free Software Foundation (Fundația pentru Software Liber) care lansa în 1986 o definiție ce conținea 4 condiții (libertăți): libertatea de a rula programul în orice mod și în orice scop dorește utilizatorul, libertatea de a studia programul și a-l modifica pentru a funcționa cum dorește utilizatorul, libertatea de a redistribui copii pentru a-ți ajuta vecinul, libertatea de a redistribui copii ale versiunilor modificate.
Aceste idei au fost extinse și adaptate de-a lungul ultimilor decenii pentru orice tip de conținut. O operă de cultură liberă nu are restricționează semnificativ libertatea oamenilor să:
- utilizeze conținutul și să beneficieze din utilizarea lui,
- studieze conținutul și să aplice ceea ce s-a învățat,
- facă și să distribuie copii al conținutului,
- schimbe și îmbunătățească conținutul și să distribuie aceste lucrări derivative.[1][2]
Pentru imaginile de pe Wikimedia Commons, acest lucru înseamnă licențierea lor sub o licență ce respectă aceste condiții. Cele mai cunoscute licențe de acest fel sunt cele create de Creative Commons (CC), dar nu toate licențele acestei organizații respectă cele 4 condiții. De exemplu, restricțiile asupra utilizării comerciale (NC) limitează libertatea 1, iar cele asupra lucrărilor derivate (ND) limitează libertatea 4. Cele 3 licențe libere de la CC sunt: CC-0 (echivalent practic cu domeniul public), CC-BY (care cere doar atribuirea autorului) și CC-BY-SA (care cere atribuirea și partajarea în condiții identice).
Ce găsim pe Wikimedia Commons?
modificareFișiere multimedia libere în formate libere. Asta înseamnă că atât conținutul trebuie să fie licențiat permisiv, dar și formatul trebuie să fie liber. De exemplu, până de curând nu erau permise fișiere mp3 deoarece formatul era protejat de patente. între timp patentele au expirat, iar acel format este acum permis.
Ca formate, puteți găsi imagini, sunet, video, text, date geografice și tabulare sau modele 3D. O listă completă a formatelor permise găsiți la Commons:File types. În secțiunile următoare, oriunde scrie „imagini” ne referim la orice fișier multimedia găzduit pe unul din proiectele Wikimedia.
Fiecare imagine are o pagină de descriere (cea la care ajungeți când dați clic pe imagine în articolele Wikipedia). Aceasta conține autorul, licența, informații despre imagine și eventual butoane care facilitează refolosirea în afara proiectelor Wikimedia.
Folosirea materialelor multimedia
modificare- Informații suplimentare: Wikipedia:Imagini
Fiind vorba de materiale libere, orice imagine de la Wikimedia Commons poate fi folosită pe Wikipedia sau în afara ei, cu respectarea termenilor licenței respective. În interiorul proiectelor se consideră în general că legătura către pagina de descriere de la Commons asigură citarea sursei.
Pentru reutilizarea pe Wikipedia, puteți folosi modulul Media din Editorul Vizual. Urmăriți instrucțiunile de la Wikipedia:Imagini (pagina reia o mare parte din informațiile din acest modul, dar dă și detalii tehnice despre cum se introduc imaginile în articol).
Pentru utilizarea imaginilor în afara Wikipediei, este nevoie să respectați condițiile licenței pentru imaginea respectivă, inclusiv menționarea sursei și orice alte limitări. În mod implicit, pagina de descriere a imaginilor are, deasupra imaginilor (dacă sunteți autentificat) sau în dreapta sa (pentru anonimi), un mic meniu care arată precum imaginea de mai jos. El vă oferă niște informații de bază pe care le puteți combina pentru a refolosi imaginile.
Încărcarea materialelor multimedia
modificareMateriale multimedia proprii
modificareMaterialele multimedia proprii pot fi încărcate fără limitări dacă nu ilustrează alte opere sub drepturi de autor (vedeți secțiunea Despre drepturile de autor un pic mai pe lung). Procedura este simplă: puteți încărca imagini direct din editorul vizual. Urmați aceiași pași ca la folosirea imaginilor, doar că în loc de căutare alegeți „Încărcare”.
Dacă nu folosiți editorul vizual sau doriți să încărcați mai multe imagini odată, folosiți asistentul de încărcare. De acolo alegeți fișierele, marcați-le ca fiind realizate de dumneavoastră, apoi alegeți o licență pentru ele. Dacă nu sunteți sigur(ă) care este licența potrivită, vă recomandăm să alegeți licența implicită, Creative Commons Atribuire și distribuire în condiții identice 4.0. După încărcare vi se va cere să introduceți câteva informații despre fiecare imagine în parte. În cazul în care e vorba de o serie de imagini legate, puteți copia informațiile de la prima imagine la următoarele. Pentru mai multe detalii vedeți filmulețul din această secțiune.
Materiale multimedia în domeniul public sau sub licență liberă
modificarePentru imaginile care nu sunt realizate de dvs., vă recomandăm să folosiți asistentul de încărcare. De acolo alegeți fișierele, marcați-le ca fiind realizate de altcineva (Acest fișier nu este lucrarea mea proprie), apoi explicați de unde provine și sub ce licență este disponibil. Dacă nu sunteți sigur(ă) care este licența potrivită, vă recomandăm să NU încărcați acel fișier. După încărcare vi se va cere să introduceți câteva informații despre fiecare imagine în parte. În cazul în care e vorba de o serie de imagini legate, puteți copia informațiile de la prima imagine la următoarele. Pentru mai multe detalii vedeți filmulețul din această secțiune.
Formatele potrivite, împreună cu mai multe sfaturi despre licențiere, găsiți la următoarele pagini: România, Moldova.
Materiale multimedia cu utilizare cinstită
modificareImaginile care nu sunt libere nu sunt acceptate pe Wikimedia Commons. Asemenea imagini trebuie încărcate pe proiectele Wikipedia care permit materiale protejate și nu pot fi refolosite pe alte proiecte decât dacă sunt încărcate și acolo. Pe Wikipedia în limba română sunt disponibile mici ghiduri pentru câteva cazuri comune de materiale protejate la Wikipedia:Trimite fișier.
Aplicația Commons
modificareDacă doriți să contribuiți cu imagini și sunteți o persoană care folosește mult telefonul pentru fotografii, v-ar putea fi de folos aplicația Commons, disponibilă pentru Android. Ea poate fi instalată din magazinele de aplicații PlayStore sau F-Droid și pe lângă o metodă de încărcare a imaginilor mai oferă și alte funcții, precum cea în care găsiți imagini pentru articolele ce nu au încă una (vezi imaginea din dreapta). Alte funcționalități includ vizualizarea imaginilor încărcate, nominalizarea pentru ștergere a unor imagini, participarea la campanii (precum Wiki Loves Monuments) și altele.
Lista articolelor fără imagini este construită pe baza datelor Wikidata. Acesta este un exemplu de date conectate (linked data), despre care vom vorbi în ultimul modul al acestui curs.
Un alt aspect interesant este că aplicația nu este dezvoltată de Fundația Wikimedia, ci de membri ai comunității susținuți financiar de fundație.
Rezultatul săptămânii
modificareÎn acest modul am învățat să încărcăm și să folosim imagini, așa că tema de săptămâna aceasta este să încărcați un material multimedia realizat de dumneavoastră și să îl includeți într-un articol fără imagini. Evident, fotografia/filmul/schema trebuie să fie legată de subiectul articolului.
Note
modificare- ^ Erik Möller, e.a. (). „Definition of Free Cultural Works”. 1.1. freedomdefined.org. Accesat în .
- ^ Stallman, Richard (). „Free Software and Free Manuals”. Free Software Foundation. Accesat în .