Yémi Apithy

scrimer beninez
(Redirecționat de la Yémi Geoffrey Apithy)
Yémi Geoffrey Apithy
Informații personale
Născut(ă) (35 de ani)
Dijon, Franța
Înălțime1,92 m
Greutate95 kg
ȚarăBenin Benin
Armăsabie
Mânădreptaci
ClubASPTT Dijon
Antrenor principalJean-Pierre Harbelot
Clasamentul FIEcurent

Yémi Geoffrey Apithy (n. 5 aprilie 1989, Dijon, Franța) este un scrimer beninez specializat pe sabie, vicecampion african în 2014 si în 2015, campion Franței pe echipe în 2011.

Carieră

modificare

Deține dubla cetățenie benineză și franceză: tatăl său este beninez, în timp ce mama să este franțuzoaica. S-a apucat de scrimă din copilărie, luând exemplul fratelui mai mare Boladé Apithy, care a devenit în cele din urmă vicecampion european la sabie.[1] În paralel Yémi a practicat și rugby-ul.[2] La scrimă s-au format frații la clubul ASPTT. Yémi a fost laureat cu bronz la campionul național la copii, apoi cu aur pe echipe la cadeți. A fost chemat la lotul național de juniori pentru Campionatul European de juniori din 2007 de la Praga, unde s-a clasat pe locul 4 pe echipe.[2]

A trebuit să lase activitatea competițională pentru a urma studiile de podologie în Belgia. Totuși, s-a răzgândit după ce l-a întâlnit pe președintele proaspăt înființatei Federației Benineze de Scrimă. În sezonul 2011 a devenit campion național a Franței pe echipe împreună cu fratele său și Nicolas Rousset.[2] În același an, la Catania, a fost primul scrimer beninez care a participat la un Campionat Mondial.[2] A ajuns în tabloul final de 64, dar a fost eliminat de maghiarul Áron Szilágyi. În sezonul 2012 nu a putut să califice la Jocurile Olimpice din 2012, fiind eliminat de Mamoudou Keita în semifinală la Turneul preolimpic de la Casablanca.

În sezonul 2014 a cucerit medalia de argint la Campionatul African de la Cairo, după ce a pierdut cu egipteanul Ziad Elsissy.[3] Și-a repetat performanța în anul următor, pierzând în finală cu un alt egiptean, Mohamed Amer. La Campionatul Mondial din 2015 a ajuns din nou în tabloul final de 64, unde a fost depășit de iranianul Mojtaba Abedini.

În luna martie 2016 s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016, fiind unul din cei doi mai bine clasați din Africa.[4] Astfel a devenit primul scrimer olimpic beninez. A fost portdrapelul Beninului la ceremonia de deschidere.[5] La proba de sabie individual a fost eliminat în primul tur de germanul Max Hartung.

Palmares

modificare
Clasamentul la Cupa Mondială
An 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Loc 165 57 180 40 34 41
  1. ^ Richard Montavon (). „Apithy, deux frères d'armes”. Le Journal de Saône-et-Loire (în franceză). 
  2. ^ a b c d Stéphan Letourneau (). „Yémi au Bénin ? Du pain béni !”. Le Bien public (în franceză). 
  3. ^ Anthony Prost (). „Première étape vers Rio”. Le Bien public (în franceză). 
  4. ^ „Delight for Egorian and Dershwitz as Olympic qualification journey nears end” (în engleză). Federația Internațională de Scrimă. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Damien Tolomssi (). „Jeux olympiques Rio 2016 : L'escrimeur Yémi Apithy désigné porte-drapeau du Bénin”. beninmondeinfos.com (în franceză).