Deschide meniul principal


Yedioth Ahronoth
Yedioth Ahronot logo.svg
Logo-ul ziarului Yedioth Ahronoth
Informații generale
ȚaraIsrael  Modificați la Wikidata
TipCotidian
FormatTabloid
ProprietarYedioth Ahronoth Group
EditorArnon Mozes
Redactor-șefNeta Livne
Data fondării11 decembrie 1939 (1939-12-11),
fondat de Gershom Komarov
LimbăEbraică
SediuStrada Begin nr.138,
Tel Aviv, Israel
Tiraj300.000 în zilele lucrătoare
600,000 în weekend[1]
ISSN[1]
Prezență online
www.yediot.co.il

Yedioth Ahronoth (în ebraică: יְדִיעוֹת אַחֲרוֹנוֹת, pronunțat /jedi'ot aχaˈronot/ ( ascultă); lit. Ultimele știri) este un ziar cotidian național publicat în Tel Aviv, Israel. Fondat în 1939, în timpul Mandatului britanic pentru Palestina, Yedioth Ahronoth a rămas cel mai răspândit ziar din Israel în termeni de vânzări și tiraj.[2][3][4]

Yedioth Ahronoth Group, proprietarul ziarului, publică și un cotidian economic intitulat Calcalist.

IstorieModificare

 
Fostul sediu al Yedioth Ahronoth din Tel Aviv, Israel[5]

Yedioth Ahronoth a fost înființat în 1939 de către un investitor pe nume Gershom Komarov. A fost primul ziar de seară din timpul mandatului britanic pentru Palestina și a încercat să copieze formatul publicației London Evening Standard. Confruntându-se cu dificultăți financiare, Komarov i-a vândut ziarul lui Yehuda Mozes, un bogat negustor de terenuri, care a considerat jurnalul drept un hobby interesant și o investiție financiară pe termen lung. Fiii săi, Reuben și Noah, au condus ziarul, Noah devenind primul său editor-șef.[3]

În 1948, un grup larg de jurnaliști și oficiali, condus de editorul-șef Ezriel Carlebach, a părăsit ziarul și a înființat Yedioth Maariv, cunoscut ulterior sub numele de Maariv. Carlebach a fost înlocuit de Herzl Rosenblum. Acest lucru a dus la o concurență acerbă pentru tiraj și prestigiu între cele două publicații rivale și care a culminat în anii 1990, când ambele ziare au descoperit că își ascultau unul altuia telefoanele.[6][7]

Începând din 2017, ziarul este condus de fiul Noah Mozes, Arnon Mozes. Timp de mai mulți ani redactorul-șef a fost fiul lui Herzl Rosenblum, Moshe Vardi, care a fost înlocuit în 2005 de Rafi Ginat. Ziarul este publicat în format tabloid și, conform unuia dintre redactori, strategia sa de marketing pune accentul mai degrabă pe „dramă și interesele umane decât pe analizele sofisticate”.[8] A fost descris drept „ziarul numărul unu al țării, fără îndoială”.[3] Publicația este deschisă unei palete largi de opțiuni politice.[2]

Ziarul este proprietatea Yedioth Ahronoth Group,[9] firmă care mai deține acțiuni și în alte companii mass-media din Israel, precum Channel 2, un post de televiziune comercial; Hot, o companie de televiciune prin cablu; Yedioth Tikshoret, un grup de hebdomadare; Vesti, un ziar în limba rusă; reviste, precum ghidul TV săptămânal Pnai Plus și revista săptămânală pentru femei La'Isha. Yedioth Ahronoth Group deține acțiuni și la alte companii non-media. Shilo De-Beera fost promovat redactor-șef în aprilie 2007.[10]

În ianuarie 2017 au apărut în mass-media înregistrări secrete ale unor conversații între prim-ministrul Benjamin Netanyahu și Mozes, care discutau despre o potențială înțelegere în care ziarul i-ar fi oferit o acoperire de presă mai bună lui Netanyahu, iar în schimb guvernul ar fi limitat tirajele competitorului Israel Hayom.[11][12]

TirajModificare

Într-o măsurătoare a audiențelor efectuată de Target Group Index și comparând ultimele șase luni ale anului 2009 cu aceeași perioadă din 2008, Yedioth Ahronoth și-a păstrat titlul de cel mai citit ziar din Israel, însă rata sa de piață a scăzut ușor, de la 35.9 la 33.9%.[13] În iulie 2010, măsurătoarea TGI constata că Israel Hayom depășise Yedioth Ahronoth, cu o rată a audienței de 35.2%, comparativ cu cea de 34.9% a Yedioth. După doar câteva luni de publicare a unei ediții de weekend, Israel Hayom a scăzut la 25.7%, în timp ce Yedioth Ahronoth a urcat la 43.7%.[14]

Orientare politicăModificare

Yedioth Ahronoth are în general o atitudine critică față de premierul Benjamin Netanyahu.[15] Un studiu realizat de Moran Rada și Israeli Democracy Institute a arătat că acoperirea mediatică de către Yedioth Ahronoth a alegerilor legislative israeliene din 2009 a fost părtinitoare în majoritatea editorialelor, în favoarea partidului Kadima și a liderului său, Tzipi Livni, și că ziarul a ales să minimalizeze evenimentele care nu i-ar fi promovat acesteia o imagine pozitivă, exagerând pe de altă parte evenimentele favorabile lui Livni și partidului său.[16] Oren Frisco a ajuns la o concluzie similară după alegerile din 2009 pentru Knesset și a scris că, de-a lungul campaniei, Yediot Ahronoth a fost părtinitor împotriva lui Netanyahu.[17]

În 2017 s-a făcut public faptul că Netanyahu a înregistrat conversații avute cu președintele și redactorul-șef al Yediot Ahronoth, Arnon Mozes, în care Mozes îi propunea o înțelegere prin care Netanyahu ar fi avut parte de o acoperire publică favorabilă în ziar, în schimbul introducerii unei legislații dezavantajoase pentru principalul său competitor, Israel Hayom. Acest scandal a dus la deschiderea de către procuratură a „cazului 2000”, o investigație de corupție avându-i pe Netanyahu și Mozes drept principali suspecți.

NoteModificare

  1. ^ „Israel Press, Media, TV, Radio, Newspapers / Basic Data”. Accesat în . 
  2. ^ a b „The press in Israel”. BBC. . Accesat în . 
  3. ^ a b c The Israeli Press Jewish Virtual Library
  4. ^ „Yedioth Aharonot Group: Private Company Information - Businessweek”. Bloomberg News. Accesat în . 
  5. ^ Yael Drel (). „במקום בית "ידיעות אחרונות" עוד מגדל בן 85 קומות לעזריאלי” (în ebraică). nadlan.walla.co.il. Accesat în . Clădirea a fost demolată pentru a permite construirea alteia, parte a Centrului Azrieli din apropiere 
  6. ^ „Israel's newspaper war gets nasty”. CBC. . Accesat în . 
  7. ^ „Editor of Israeli paper Maariv is charged in wiretapping case”. jweekly.com. . Accesat în . 
  8. ^ Wolfsfeld, G. (1997) Media and Political Conflict, p. 96 ISBN: 0-521-58967-3
  9. ^ Gavison, Yoram (). „Yedioth Ahronoth group pays dividend of NIS 200 million”. Haaretz. Accesat în . 
  10. ^ Carmel, Asaf (). „Back to the future”. Haaretz. Accesat în . 
  11. ^ Haaretz; Tucker, Nati (). „In Secret Tape, Netanyahu Negotiated Favorable Coverage With Israeli Media Mogul”. Haaretz (în engleză). Accesat în . 
  12. ^ „Netanyahu Promised to Media Mogul to Stifle Adelson's Daily: 'We Can Legislate It, We'll Set Up a Committee'. Haaretz (în engleză). . Accesat în . 
  13. ^ Li-Or Averbuch (). „TGI survey shows "Globes" only paper to grow”. Globes. Accesat în . 
  14. ^ Li-Or Averbuch (). „After decades, "Yedioth" no longer top newspaper”. Globes. Accesat în . 
  15. ^ Jodi Rudoren (). „Netanyahu Throws a Punch in Israel's Newspaper War”. The New York Times. 
  16. ^ Moran Rada (). נתניהו שילם, מה אתם רוצים ממנו?. HaAyin HaShevi'it (în ebraică). Israeli Democracy Institute. 
  17. ^ Oren Persico (). „אצל אביגדור בחצר”. HaAyin HaShevi'it (în ebraică). Israeli Democracy Institute. 

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Yedioth Ahronoth