Guangzhou Open 2024 – Simplu

(Redirecționat de la 2024 Guangzhou Open – Simplu)
Guangzhou Open 2024
Campioană:   Serbia Olga Danilović
Finalistă:   Statele Unite ale Americii Caroline Dolehide
Scor:   6–3, 6–1
Probe
Simplu   Feminin
Dublu   Feminin
2023 « Guangzhou Open » 2025

Guangzhou Open 2024 – Simplu a avut loc în a doua jumătate a lunii octombrie 2024. Treizeci și două de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Guangzhou, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Zece jucătoare, dintre care patru lucky loser, și-au asigurat participarea prin calificare. Wang Xiyu a fost campioana en-titre.[1] dar a pierdut în fața Luciei Bronzetti în sferturile de finală.

Olga Danilović a învins-o pe Caroline Dolehide în finală, cu 6–3, 6–1, și a câștigat titlul la simplu la Guangzhou Open 2024.[2][3] Danilović a pierdut un singur set în drumul său spre al doilea titlu WTA la simplu (împotriva Kateřinei Siniaková în semifinale) și primul din 2018.

Cea mai tânără componentă a tabloului de start este chinezoaica Shi Chan, în vârstă de 19 ani, iar cea mai în vârstă este compatrioata sa, Zhang Shuai, în vârstă de 35 de ani, singura dublă campioană a turneului. Rolul de cap de serie este ocupat de numărul 38 mondial, Kateřina Siniaková, care este la al treilea start la Guangzhou.[4]

Capi de serie

modificare
  1.   Kateřina Siniaková (semifinale)
  2.   Marie Bouzková (runda doi)
  3.   Yuan Yue (runda doi)
  4.   Elina Avanesyan (runda unu)
  5.   Diane Parry (runda doi)
  6.   Rebecca Šramková (runda unu)
  7.   Jessica Bouzas Maneiro (sferturi de finală)
  8.   Kamilla Rakhimova (runda unu)

Tabloul principal

modificare

Explicația simbolurilor

modificare
  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat
Semifinale Finală
          
1   Kateřina Siniaková 6 4 3r
  Olga Danilović 4 6 4
    Olga Danilović 6 6
Q   Caroline Dolehide 3 1
    Lucia Bronzetti 3 6 69
Q   Caroline Dolehide 6 3 711

Jumătatea superioară

modificare
Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
1   K Siniaková 6 6
Q   P Martić 2 1 1   K Siniaková 6 6
  A Bondár 3 3 LL   A Parks 1 4
LL   A Parks 6 6 1   K Siniaková 6 7
Q   A Eala 0 3   B Pera 4 5
  B Pera 6 6   B Pera 6 6
WC   S Zhang 6 6 WC   S Zhang 2 2
8   K Rakhimova 2 1 1   K Siniaková 6 4 3r
3   Y Yuan 77 6   O Danilović 4 6 4
  G Minnen 62 1 3   Y Yuan 2 3
LL   E Seidel 1 6 2 Q   M Sawangkaew 6 6
Q   M Sawangkaew 6 2 6 Q   M Sawangkaew 4 4
  O Danilović 6 6   O Danilović 6 6
  E Andreeva 4 4   O Danilović 6 6
LL   E Bektas 3 2 5   D Parry 1 0
5   D Parry 6 6

Jumătatea inferioară

modificare
Runda unu Runda doi Sferturi de finală Semifinale
6   R Šramková 1 4
WC   S Wei 6 6 WC   S Wei 6 0 5
  Xiy Wang 6 6   Xiy Wang 3 6 7
  A Rus 2 4   Xiy Wang 4 1
  V Golubic 4 6 1   L Bronzetti 6 6
  J Cristian 6 2 6   J Cristian 65 4
  L Bronzetti 6 6   L Bronzetti 77 6
4   E Avanesyan 1 4   L Bronzetti 3 6 69
7   J Bouzas Maneiro 6 6 Q   C Dolehide 6 3 711
Q   J Fett 4 3 7   J Bouzas Maneiro 6 6
WC   H Shi 6 64 6 WC   H Shi 3 4
Q   J Ponchet 1 77 3 7   J Bouzas Maneiro 4 6 0
LL   E Pridankina 2 1 Q   C Dolehide 6 4 6
Q   C Dolehide 6 6 Q   C Dolehide 63 6 78
SE   S Lamens 3 1 2   M Bouzková 77 4 66
2   M Bouzková 6 6

Calificări

modificare

Capi de serie

modificare
  1.   Yuliia Starodubtseva (runda unu)
  2.   Caroline Dolehide (calificată)
  3.   Jana Fett (calificată)
  4.   Jessika Ponchet (calificată)
  5.   Alycia Parks (rundă calificare, lucky loser)
  6.   Ella Seidel (rundă calificare, lucky loser)
  7.   Petra Martić (calificată)
  8.   Tamara Korpatsch (runda unu)
  9.   Martina Trevisan (runda unu)
  10.   Emina Bektas (rundă calificare, lucky loser)
  11.   Alexandra Eala (calificată)
  12.   Arianne Hartono (rundă calificare)

Jucătoare calificate

modificare

Lucky loser

modificare

Rezultate calificări

modificare

Prima calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
1   Yuliia Starodubtseva 3 1
  Elena Pridankina 6 6
    Elena Pridankina 2 2
11   Alexandra Eala 6 6
  Gao Xinyu 2 77 2
11   Alexandra Eala 6 63 6

A doua calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
2   Caroline Dolehide 6 6
WC   You Xiaodi 1 2
2   Caroline Dolehide 6 78
10   Emina Bektas 4 66
PR   Margarita Betova 1 62
10   Emina Bektas 6 77

A treia calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
3   Jana Fett 6 6
WC   Liu Leyi 1 1
3   Jana Fett 6 6
  Ma Yexin 0 3
  Ma Yexin 1 77 6
9   Martina Trevisan 6 62 4

A patra calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
4   Jessika Ponchet 6 6
  Carol Zhao 1 2
4   Jessika Ponchet 6 79
12   Arianne Hartono 4 67
  Ren Yufei 1 6 3
12   Arianne Hartono 6 4 6

A cincea calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
5   Alycia Parks 3 77 6
  Kathinka von Deichmann 6 65 3
5   Alycia Parks 4 4
7   Petra Martić 6 6
WC   Wang Jiaqi 2 6 4
7   Petra Martić 6 3 6

A șasea calificare

modificare
Runda unu Rundă calificare
          
6   Ella Seidel 7 6
  Linda Fruhvirtová 5 3
6   Ella Seidel 1 3
  Mananchaya Sawangkaew 6 6
    Mananchaya Sawangkaew 0 6 6
8   Tamara Korpatsch 6 3 2

Alte informații

modificare

Wildcard

modificare

Retrageri

modificare
  1. ^ „Wang Xiyu overpowers Linette in Guangzhou to win first WTA title”. wtatennis.com. . 
  2. ^ „Danilovic beats Dolehide in Guangzhou to end six-year title drought”. Women's Tennis Association. Accesat în . 
  3. ^ „Guangzhou Open: Danilovic lifts the trophy”. Tennis Majors. Accesat în . 
  4. ^ „Wang Xiyu overpowers Linette to win first WTA title in Guangzhou”. Women's Tennis Association. 

Legături externe

modificare