SPG-9

Istoric operațional
SPG-9
Aruncător AG-9 expus la Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" din București.
Tip	Tun fără recul
Loc de origine	Uniunea Sovietică
În uz	1962 - prezent
Folosit de	Vezi Utilizatori
Istoric producție
Variante	SPG-9D (pentru parașutiști) SPG-9M (versiune modernizată)
Date generale (SPG-9M)
Greutate	~ 52 kg
Lungime	2110 mm
Lățime	990 mm
Înălțime	800 mm
Echipaj	2-4

Calibru	73 mm cu țeavă lisă
Afet	trepied
Câmp de tragere vertical	+7°/−3°
Câmp de tragere orizontal	30° în total
Cadență de tragere	4-6 lovituri pe minut
Viteză inițială	250 - 400 m/s
Bătaie eficace	800 m
Bătaie maximă	HEAT: 1,3 km lovitură explozivă cu bombă din fontă: 4,5 km lovitură explozivă cu bombă din oțel: 5,4 km
Sistem de ochire	PGO-9 4× (optic) sau PGN-9 cu infraroșu, pasiv
Modifică text

SPG-9 (denumire în limba română AG-9, aruncătorul de grenade 9) este un tun fără recul de calibrul 73 mm, montat pe afet trepied, dezvoltat în Uniunea Sovietică. Având o mare mobilitate în teren, AG-9 poate lansa grenade antitanc (folosind lovitura cumulativă) sau explozive (folosind lovitura cu bombă explozivă din oțel) similare proiectilelor tunului de calibrul 73 mm 2A28 Grom folosit de mașina de luptă a infanteriei BMP-1. Arma a intrat în dotarea trupelor sovietice în anul 1962, înlocuind modelul depășit B-10.

Descriere modificare

AG-9M pe tren rulor și cei doi servanți.

Aruncătorul de grenade are țeava lisă. Proiectilul este lansat din țeavă cu ajutorul unei mici încărcături de azvârlire. Aprinderea acesteia este realizată electric. Viteza inițială a grenadei este de 250-400 de metri pe secundă. După aproximativ 15-30 de metri de la gura țevii, proiectilul este propulsat cu ajutorul motorului rachetă intern cu combustibil solid, atingând viteza de 700 de metri pe secundă. Proiectilele sunt stabilizate pe traiectorie cu ajutorul unui ampenaj, asigurând o mișcare lentă de rotație până la țintă.^[1]

AG-9 este o armă cu o mare mobilitate și un profil redus pe câmpul de luptă. La nevoie poate fi transportată pe distanțe mici de doar doi oameni, însă de obicei este tractată cu ajutorul unui tren rulor cu două roți mici de către vehicule cu tracțiune integrală. Varianta cu tren rulor este denumită SPG-9D, fiind destinată inițial trupelor aeropurtate. SPG-9 a fost asimilată de către industria locală de armament începând cu anii 1970 sub denumirea AG-9. În prezent, aruncătorul AG-9 este fabricat de către uzina Carfil din Brașov în varianta modernizată AG-9M, cu mânere de transport amplasate în partea din față a țevii și cele două roți pentru afet. Capacitate de perforare a loviturii cumulative (cu greutatea de 4,4 kilograme) este de aproximativ 400 de milimetri.^[2]^[3]

AG-9 este o armă antitanc cu un design relativ învechit.^[3] Principalul dezavantaj al aruncătorului este jetul de gaze care apare în spatele țevii în momentul lansării proiectilului.^[2] Acest dezavantaj este specific tunurilor fără recul. În cazul luptelor antitanc, servanții trebuie să schimbe poziția de tragere după fiecare lovitură, poziția lor fiind ușor de observat din cauza norului de praf și fum rezultat după darea focului. Cu toate acestea, din cauza mobilității, profilului redus și puterii de foc, AG-9 este în dotarea mai multor armate din lume.

Utilizare în România modificare

AG-9 a înlocuit aruncătoarele B-10 (calibrul 82 mm) și B-11 (calibrul 107 mm) din dotarea armatei române.^[4] În anii 1980 a fost introdus în dotarea companiilor antitanc din cadrul batalioanelor de infanterie, vânători de munte și parașutiști. Aruncătoarele AG-9 erau repartizate și companiei antitanc a regimentelor de parașutiști (câte trei plutoane cu nouă aruncătoare fiecare). În prezent, AG-9 este folosit și ca artilerie ușoară de către unitățile de vânători de munte.

Pentru o mobilitate superioară, aruncătorul a fost montat și pe vehiculul ARO 24 cu motor diesel. Vehiculul avea câte 12 lovituri cumulative și explozive (din oțel), un echipaj format din patru persoane, rezervor de 95 de litri, un consum de 11 litri/100 kilometri la viteza de 70 km/h, puterea maximă de 68 cp la 3200 rpm, viteza maximă de 70/40/25 km/h pe șosele/drumuri/teren accidentat, masa de 2,65 tone și o autonomie de 870 kilometri.

Începând cu aprilie 2022, ROMARM va începe producția de proiectile termobarice pentru AG-9.^[5]

Utilizatori modificare

AG-9 montate pe ARO 24 în cadrul misiuni KFOR a armatei române în Kosovo.

Afghanistan
Armenia
Belarus
Bulgaria: SPG-9DNM
Cuba
Egipt
Georgia
Iran: SPG-9
Irak
Libia
Nepal
Polonia
România: AG-9, fabricat sub licență în prezent de către SC. Carfil SA din Brașov, subsidiară ROMARM
Uniunea Sovietică
Sudan

Vezi și modificare

2A28 Grom

Note modificare

^ „Uzina Mecanică Mija”. Arhivat din original la 24 iulie 2012. Accesat în 30 august 2011.
^ ^a ^b Artileria română în date și imagini. pag. 154
^ ^a ^b Anti-Tank Weapons (Brassey's Modern Military Equipment), pag. 69
^ Artileria română în date și imagini. pag. 153
^ „ROMARM va produce proiectile termobarice pentru AG-9”. 30 aprilie 2022. Accesat în 30 aprilie 2022. ^{[nefuncțională]}

Bibliografie modificare

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de SPG-9

ro Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col, Artileria română în date și imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2010, ISBN 978-606-524-080-3
en Norris, John; Marchington, James: Anti-Tank Weapons (Brassey's Modern Military Equipment), Brassey's Inc; 1st English ed edition (March 2003), ISBN 978-1857531770

Legături externe modificare

Carfil SA Brașov

[1] „Uzina Mecanică Mija”. Arhivat din original la 24 iulie 2012. Accesat în 30 august 2011.

[Stroea-2] Artileria română în date și imagini. pag. 154

[Brassey-3] Anti-Tank Weapons (Brassey's Modern Military Equipment), pag. 69

[4] Artileria română în date și imagini. pag. 153

[5] „ROMARM va produce proiectile termobarice pentru AG-9”. 30 aprilie 2022. Accesat în 30 aprilie 2022. ^{[nefuncțională]}

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]