A Doua Republică Spaniolă

(Redirecționat de la A doua republică spaniolă)
A Doua Republică Spaniolă
Spania
Republica Spaniolă
República Española
Flag of Spain (1785–1873, 1875–1931).svg – Flag of Spain (1938–1945).svg Flag of Spain (1931–1939).svg
DrapelStemă
DrapelStemă
Deviză națională
Plus ultra
Imn național
Himno de Riego
*      Spania, Sahara Spaniolă și Guinea *      Protectoratul Marocului *      Orașul liber internațional Tanger
CapitalăMadrid
Limbălimba spaniolă
Guvernare
Formă de guvernareRepublică
Președinte 
 - 1931-1936Niceto Alcalá-Zamora
 - 1936-1939Manuel Azaña
LegislativCongresul deputaților
Istorie
Epoca istoricăPerioada interbelică
Abolirea monarhiei
Războiul civil spaniol1936
Dizolvarea guvernului din exil
Economie
MonedăPesetă spaniolă
În prezent parte din
Spania

A Doua Republică Spaniolă ( în spaniolă : Segunda República Española) a fost sistemul de guvernare al Spaniei între 14 aprilie 1931, când Regele Alfonso al XIII-lea a fugit din țară în urma unei perioade de tulburări sociale ce au urmat căderii guvernului dictatorial al generalului Primo de Rivera și a luat sfârșit odată cu depunerea armelor de către ultimele trupe republicane la sfârșitul Războiului Civil Spaniol, ceea ce a dus la instaurarea regimului lui Francisco Franco.

După proclamarea republicii, a fost instalat un guvern provizoriu care a durat până în Decembrie 1931, când a fost aprobată Constituția din 1931 și s-a format o Republică Constituțională. Din acest punct adunarea constituantă și-a îndeplinit mandatul de a aproba o nouă constituție și ar fi trebuit să organizeze alegerile periodice. În orice caz teama față de opoziție a crescut iar majoritatea Radicalilor și Socialiștilor a amânat alegerile, prelungindu-și drumul de la putere cu încă doi ani. Pe această cale guvernul republican al lui Manuel Azaña a inițiat numeroase reforme care în viziunea lor ”moderniza” țara. În 1932 Iezuiții care conducea cele mai bune școli din țară au fost interziși și li s-au confiscat propietățile. Armata a fost redusă. Proprietarii de pământ au fost expropriați. Autonomia a fost acordată Cataloniei, cu un parlament regional și un președinte propiu.[1]

Curând Manuel Azaña a intrat în conflict atât cu dreapta, cât și cu stânga, dar două treimi din parlament s-au abținut, și Alcalá-Zamora a cerut demisia lui Azaña la 8 Septembrie 1933. S-au organizat noi alegeri, alegerile din 1933 au fost câștigate de Confederația Dreptei Autonome Spaniole (CEDA). În fața victoriei electorale a CEDA, președintele Alcalá-Zamora a refuzat invitarea liderului Gil Robles pentru a forma un guvern temându-se de simpatizanții monarhiști din CEDA. În schimb l-a invitat Alejandro Lerroux din Partidul Radical Republican să o facă.În ciuda primirii celor mai multe voturi, CEDA nu a primit un loc în cabinet timp de aproape un an. După ani de presiuni mari, CEDA a reușit să forțeze acceptarea a trei miniștrii.[2] Ca reacție, Socialiștii au declanșat o insurecție care au pregătit-o timp de nouă luni. UGT și PSOE au convocat o grevă generală numită Alianza Obrera. Rebeliunea s-a transformat într-o sângeroasă revoltă, încercând răsturnarea guvernului legitim democrat. Revoluționarii bine înarmați au reușit să ia întreaga regiune Asturias, comițând numeroase omoruri a polițiștilor, preoților și civililor și distrugerea clădirilor religioase inclusiv biserici, inclusiv o parte a universității din Oviedo. În zona ocupată de rebeli, s-a declarat oficial revoluția proletară și s-au abolit banii. Rebeliunea s-a ciocnit de Navele Spaniole și Armata Republicană Spaniolă, mai târziu folosind trupe coloniale marocane din Protectoratul Marocului.[3]

În 1935 guvernul condus de Partidul Radical Republican, a trecut printr-o serie de crize iar președintele Niceto Alcalá-Zamora, care era ostil guvernului a decis chemarea la noi alegeri, refuzând încă odată să invite CEDA, partidul cu cele mai multe locuri în parlament, să formeze un guvern.[4] Frontul Popular a câștigat alegerile din 1936 cu o victorie restrânsă, într-un proces pe care unii savanți îl consideră ar fi pus la punct.[5] Revoluționarii de stânga au mărșăluit pe străzi, și au eliberat prizonieri. La 36 de ore după la alegeri, 60 de oameni au fost omorâți (majoritatea de ofițeri de poliție care încercau să mențină ordinea sau interveneau în ciocnirile violente) și 39 au fost răniți grav, în timp ce 50 de biserici și 70 de centre politice conservatoare au fost atacate sau detonate.[6] Manuel Azaña Díaz a fost chemat să formeze un guvern înainte de încheierea procesului electoral, iar el va înlocui în scurt timp pe Zamora ca președinte profitând de constituție. Convinsă că stânga nu mai era dispusă să urmeze statul de drept și că viziunea sa asupra Spaniei era sub amenințare, dreapta a abandonat opțiunea parlamentară și a început să conspire pentru a răsturna republica mai degrabă decât pentru a prelua controlul asupra acesteia. [7]

Dezamăgirea față de răzbunarea lui Azaña a fost exprimată de Miguel de Unamuno, un republican și unul dintre cei mai respectați intelectuali ai Spaniei, care în iunie 1936 a declarat unui reporter care și-a publicat declarația în El Adelanto că președintele Manuel Azaña ar trebui să se sinucidă ca ”act patriotic ”. Pe 12 Iulie 1936, un grup din Guardia de Asalto și alți milițieni de stânga conduși de Garda Civilă Fernando Condés, după ce a obținut aprobarea ministrului de interne pentru arestarea ilegală a unei liste de membri ai parlamentului, s-a dus la casa liderului de opoziție de dreapta José Calvo Sotelo în primele ore ale zilei de 13 iulie și l-a împușcat până la moarte și lăsat într-un camion de poliție.[8]

Această crimă cu sânge rece a avut un efect electrizant, ceea ce a furnizat ca un catalizator pentru a transforma ceea ce a fost o „conspirație înclinată”, condusă de generalul Emilio Mola, într-o revoltă puternică. Trei zile mai târziu (17 Iulie), lovitura de stat a început mai mult sau mai puțin plănuită, cu revolta armatei în Marocul Spaniol, care s-a răspândit în multe regiuni din țară.[9] Rebelii militari au vrut să-și arate puterea imediat, dar revolta a întâmpinat o rezistență serioasă iar marile zone din Spania, inclusiv majoritatea orașelor principale, au rămas fidele Republicii Spania. Ca rezultat, este estimat că în jur de jumătate de milion de oameni și-au pierdut viața în conflictul ce a urmat.[10]

În timpul Războiului Civil Spaniol, au fost trei guverne. Primul a fost condus republicanul de stânga José Giral (din Iulie până în Septembrie 1936); cu toate acestea, o revoluție inspirată mai ales pe principiile socialiste libertariene, anarhiste și comuniste s-a rupt în interiorul Republicii, care a slăbit stăpânirea Republicii. Al doilea guvern a fost condus de socialistul Francisco Largo Caballero al uniunii comerciale UGT. UGT, împreună cu Confederación Nacional del Trabajo (CNT), au fost principalele forțe din spatele revoluției sociale menționate anterior. Al treilea guvern a fost condus de socialistul Juan Negrín, care a condus Republica până la lovitura militară de stat al lui Segismundo Casado, care a încheiat rezistența republicană și în final a condus la victoria naționaliștilor, care au instaurat o dictatură militară sub conducerea lui Francisco Franco, cunoscută și ca Spania Franchistă.[11]


Guvernul Republican a supraviețuit în exil, care și a păstrat o ambasadă în Mexico City până în 1976. După restabilirea democrației în Spania, guvernul s-a dizolvat oficial anul următor.[12]

NoteModificare

  1. ^ After the proclamation of the Republic, a provisional government was established that lasted until December 1931, when the 1931 Constitution was approved and a Constitutional Republic was formally established. At this point once the constituent assembly had fullfilled its mandate of approving a new constitution, it should have arranged for regular parliamentary elections and adjourned. However fearing the increasing popular oppostion the Radical and Socialist majority postponed the regular elections, therefore prolonging their way in power for two more years. This way the republican government of Manuel Azaña initiated numerous reforms to what in their view would "modernize" the country. In 1932 the Jesuits who were in charge of the best schools throughout the country were banned and had all their property confiscated. The army was reduced. Landowners were expropriated. Home rule was granted to Catalonia, with a local parliament and a president of its own.
  2. ^ Soon Manuel Azaña came into conflict with both the right and far left. He called a vote of confidence, but two-thirds of the Cortes abstained, and Alcalá-Zamora ordered Azaña's resignation on 8 September 1933. New elections were held, the 1933 elections was won by the Spanish Confederation of the Autonomous Right (CEDA). In face of CEDA's electoral victory, president Alcalá-Zamora declined to invite its leader, Gil Robles, to form a government fearing CEDA's monarchist sympathies. Instead he invited the Radical Republican Party's Alejandro Lerroux to do so. Despite receiving the most votes, CEDA was denied cabinet positions for nearly a year. After a year of intense pressure, CEDA was finally successful in forcing the acceptance of three ministries.
  3. ^ As a reaction, the Socialists triggered an insurrection that they had been preparing for nine months. A general strike was called by the UGT and the PSOE in the name of the Alianza Obrera. The rebellion developed into a bloody revolutionary uprising, trying to overthrow the legitimate democratic regime. Fairly well armed revolutionaries managed to take the whole province of Asturias, committing numerous murders of policemen, clerigman and civilians and destroying religious buildings including churches, convents and part of the university at Oviedo. In the occupied areas the rebels officially declared the proletarian revolution and abolished regular money. The rebellion was crushed by the Spanish Navy and the Spanish Republican Army, the latter using mainly Moorish colonial troops from Spanish Morocco.
  4. ^ In 1935 the government led by the Radical Republican Party went through a series of crisis and the president Niceto Alcalá-Zamora that had always been hostile to the government decided to call for new elections, refusing once more to invite CEDA, the party with more seats in the parliament, to form a government .
  5. ^ The Popular Front won the 1936 general election with a narrow victory, in a process that some scholars consider to have been rigged
  6. ^ The revolutionary left wing masses took the streets, released prisoners. In the thirty-six hours following the election, sixteen people were killed (mostly by police officers attempting to maintain order or intervene in violent clashes) and thirty-nine were seriously injured, while fifty churches and seventy conservative political centres were attacked or set ablaz
  7. ^ Manuel Azaña Díaz was called upon to form a government before the electoral process had come to an end and he would shortly replace Zamora as president taking advantage of a constitutional loophole. Convinced that the left was no longer willing to follow the rule of law and that its vision of Spain was under threat, the right abandoned the parliamentary option and began to conspire as to how to best overthrow the republic, rather than taking control of i
  8. ^ The disenchantment with Azaña's rulling was voiced voiced by Miguel de Unamuno, a republican and one of Spain's most respected intelectuals, who in June 1936 told a reporter who published his statement in El Adelanto that President Manuel Azaña should commit suicide as a patriotic act”. On 12 July 1936 a group of Guardia de Asalto and other leftist militiamen led by Civil Guard Fernando Condés, after getting the approval of the minister of interior to illegally arrest a list of members or the parlieament, went to right-wing opposition leader José Calvo Sotelo's house in the early hours of 13 July and shot him dead in a police truck
  9. ^ This cold blood murder had an electrifying effect which provided a catalyst to transform what was a "limping conspiracy", led by General Emilio Mola, into a powerful revolt. Three days later (17 July), the coup d'état began more or less as it had been planned, with an army uprising in Spanish Morocco, which then spread to several regions of the country.
  10. ^ The militar rebels intended to seize power immediately, but the uprising met with serious resistance, and great swathes of Spain, including most of the main cities, remained loyal to the Republic of Spain. As a result, an estimated total of half a million people would lose their lives in the war that followed.
  11. ^ During the Spanish Civil War, there were three governments. The first was led by left-wing republican José Giral (from July to September 1936); however, a revolution inspired mostly on libertarian socialist, anarchist and communist principles broke within the Republic, which weakened the rule of the Republic. The second government was led by socialist Francisco Largo Caballero of the trade union General Union of Workers (UGT). The UGT, along with the Confederación Nacional del Trabajo (CNT), were the main forces behind the aforementioned social revolution. The third government was led by socialist Juan Negrín, who led the Republic until the military coup of Segismundo Casado, which ended republican resistance and ultimately led to the victory of the nationalists, who established a military dictatorship under the rule of Francisco Franco, known as Francoist Spain.
  12. ^ The Republican government survived in exile, and retained an embassy in Mexico City until 1976. After the restoration of democracy in Spain, the government formally dissolved the following year.