Abația este un complex de clădiri adăpostind o mănăstire catolică cu statut special, împreună cu averea și domeniile ei, condusă de un abate (din latina medievală abbas, „tată”) sau o abatesă (stareță), asigurând tot necesarul unei comunități religioase autonome.[1] Abațiile depind de un episcop sau direct de papă. Abatele, respectiv abatesa, au rolul de tată spiritual (mamă spirituală) pentru comunitatea religioasă.

Abația Cluny (desființată)

Prima abație, Montecassino, a fost fondată în 529 în Italia de sfântul Benedict de Nursia. În secolele al XII-lea și al XIII-lea s-au construit abații în întreaga Europă, mai ales în Franța.[1]

OrganizareModificare

Claustrul (o curte interioară) făcea legătura între diferitele clădiri ale abației. Pe latura de est a acestuia se găseau de obicei dormitoarele, construite deasupra sălii de mese și unite cu biserica centrală. Partea vestică era dedicată relațiilor comunitare, iar poarta reprezenta singura ieșire către curtea exterioară unde publicul avea acces. În partea sudică se aflau bucătăria, instalații pentru fabricarea berii și ateliere. Într-o clădire separată dotată cu propria capelă, sală de mese, bucătărie, baie și grădină se aflau încăperile novicilor și infirmeria.[1]

EtimologieModificare

În limba română substantivul abație este un împrumut multiplu din italiană abbazia și din latină abbatia[2] (în limba italiană este moștenit din latinescul abbatia). Cuvântul latinesc abbatia este un derivat al cuvântului latinesc abbas, care este un împrumut din aramaică abba, unde are sensul de tată.[3]

În literatura științifico-fantasticăModificare

Abațiile sunt în scrierile lui Walter M. Miller, Jr. singurele centre în care se păstrează urmele culturii umane distruse în urma unui război atomic devastator.

NoteModificare

  1. ^ a b c Enciclopedia Universală Britannica, coord. Ilieș Câmpeanu, Cornelia Marinescu. București, Editura Litera, 2010, Vol. 1 ISBN 978-973-675-769-3 p. 35
  2. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  3. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique (1977)

BibliografieModificare

  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7.
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par [...], quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris 1977 ISBN 2-03-020210-X

Legături externeModificare

Vezi șiModificare