Wikipedia

Ablabius (consul)

Flavius Ablabius
Date personale
Născutsecolul al III-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Creta, Creta⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Decedat338 d.Hr. Modificați la Wikidata
Bitinia, Turcia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluipedeapsa cu moartea Modificați la Wikidata
CopiiÒlimpia[*][[Òlimpia (ancient Roman noblewoman, queen of Armenia)|​]]
Seleucus[*][[Seleucus (son of Ablabius)|​]] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
militar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Flavius Ablabius[1][2][3] sau Ablavius[4] (în greacă: Ἀβλάβιος; a trăit în secolul al IV-lea și a murit în 338) a fost un înalt funcționar al Imperiului Roman.

Origine și prima parte a vieții

modificare

Ablabius era grec din insula Creta și un om de origine umilă.[5] Când mama lui era însărcinată cu el, un astrolog egiptean i-ar fi proorocit că va naște un băiat ce va ajunge aproape împărat.[5]

Data nașterii sale este necunoscută, identitatea părinților săi este necunoscută și nu se știe dacă a avut frați sau alte rude, iar prima parte a vieții sale este în mare parte un mister. Ablabius a avut o origine nearistocratică și nesenatorială.[6][7][8]

El a fost păgân la origine și s-a convertit mai târziu la creștinism. Ablabius a devenit unul dintre funcționarii guvernatorului roman al Cretei.[5] La un moment dat, Ablabius a părăsit Creta și a călătorit la Constantinopol pentru a dobândi avere.[5]

Constantin I și familia sa

modificare

După sosirea la Constantinopol, Ablabius a dobândit neașteptat o mare influență asupra împăratului roman Constantin I și a devenit unul dintre cei mai importanți senatori ai Constantinopolului.[8][9] Ablabius a servit ca vicarius al Diocezei Asiei, a condus Prefectura pretoriană a Orientului din 329 până în 337/338 și a deținut rangul de consul ordinar în 331.[10] Ablabius a fost activ în estul și vestul imperiului[7] și în cursul carierei sale politice a avut reședința la Antiohia.[2]

Având în vedere originea sa provincială,[7] Ablabius părea să-i fie loial lui Constantin I, fiind unul dintre puținii cetățeni orientali care dețineau funcții înalte[11] în întreg Imperiul Roman. Ablabius l-a convins pe Constantin că aprovizionarea cu grâne a Constantinopolui a fost împiedicată de filozoful păgân Sopater din Apamea, care-i atacase verbal pe împărat și pe prefect pentru comportamentul lor desfrânat. Constantin a ascultat sfatul lui Ablabius și a poruncit uciderea lui Sopater. În anul 333 Constantin i-a trimis lui Ablabius[5] o scrisoare care este încă păstrată, în care el a decretat că fiecare parte a unui proces putea face apel la judecata episcopului.

În anul 336 Constantin a ordonat săparea unei inscripții în limba greacă pe piedestalul unei statui a sa din Antiohia, în care a fost menționat Ablabius, alături de colegii senatori Lucius Papius Pacatianus, Valerius Felix, Annius Tiberianus și Nestorius Timonianus.[2] Constantin l-a desemnat, de asemenea, pe Ablabius ca tutore și preceptor al fiului său Constanțiu al II-lea.[12] Atunci când Constantin a murit în mai 337, i-a succedat Constanțiu. Mai târziu, în 337, Ablabius a trecut de partea lui Atanasie al Alexandriei, episcopul niceean al Alexandriei, care avea dușmani puternici la curtea împăratului arian Constanțiu. Ca urmare a sprijinului oferit de Ablabius episcopului Atanasie, Constanțiu l-a destituit din funcțiile deținute, iar Ablabius s-a retras la moșiile sale din Bitinia.[12] În 338 Constanțiu l-a condamnat la moarte pe Ablabius în urma acuzațiilor ticluite că ar avea intenția să uzurpe tronul imperial; împăratul a ordonat ca Ablabius să fie executat în fața casei sale.[12] Casa lui Ablabius de la Constantinopol a aparținut mai târziu împărătesei Galla Placidia.[12]

Familie

modificare

Ablabius a fost căsătorit cu o femeie de rang nobil (al cărei nume nu este cunoscut), cu care a avut doi copii cunoscuți:

  • O fiică, Olympia, care este cunoscută și sub numele de Olimpiada[3][13][14]
  • Un fiu, Seleucus.[4][15] Prin Seleucus, Ablabius ar fi avut descendenți din generațiile următoare.[16] El ar fi, în special, bunicul patern al Sfintei Cuvioase Olimpiada Diaconița.[4]

Note

modificare
  1. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100, 302.
  2. ^ a b c Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, p. 210.
  3. ^ a b Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, p. 385.
  4. ^ a b c Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, p. 163.
  5. ^ a b c d e Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 3.
  6. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100–101.
  7. ^ a b c Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 100.
  8. ^ a b Coon, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, p. 28.
  9. ^ Eunapius⁠(d), The Life of Philosophers and Sophists, Book VI. Three. 1-7
  10. ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, pp. 3-4.
  11. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 302.
  12. ^ a b c d Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 4.
  13. ^ Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, p. 89.
  14. ^ Faustus of Byzantium, History of the Armenians, Book IV, Chapter 15
  15. ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, Parts 260-395, pp. 3, 4 & 818
  16. ^ Moret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 avril 2000 [suivi de] autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 avril 2000, p.207

Bibliografie

modificare
  • Faustus of Byzantium, History of the Armenians, sec. al V-lea
  • A.H.M. Jones, J.R. Martindale & J. Morris, The Prosopography of the Later Roman Empire: Vol. 1, AD 260-395, părțile 260-395, Cambridge University Press, 1971
  • L.L. Coon & K.J. Haldane, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, The University Press of Virginia, 1990
  • F. Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, Harvard University Press, 1993
  • G. Halsall, Humour, History and Politics in Late Antiquity and the Early Middle Ages, Cambridge University Press, 2002, pp. 64–65
  • M.R. Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, Harvard University Press, 2002
  • E.A. Wallis Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, Kessinger Publishing, 2003
  • P. Moret & B. Cabouret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 aprilie 2000 [suivi de] autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 aprilie 2000, Presses Univ. du Mirail, 2003
  • D.S. Potter, The Roman Empire at Bay: Ad 180-395, Routledge, 2004, pp. 424&479
  • I. Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, iUniverse, 2004
  • R.G. Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, Palgrave Macmillan, 2004
  • S. Parvis, Marcellus of Ancyra And the Lost Years of the Arian Controversy 325-345, Oxford University Press, 2006, pp. 138–140


Predecesor:
Flavius Gallicanus⁠(d)
Aurelius Valerius Symmachus Tullianus⁠(d) 		Consul roman
331
Împreună cu: Junius Bassus⁠(d) 		Succesor:
L. Papius Pacatianus
Predecesor:
Constantius 		Prefect pretorian al Orientului
329–337/338 		Succesor:
Septimius Acindynus⁠(d)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ablabius_(consul)&oldid=15610946