Acipenseriforme

(Redirecționat de la Acipenseriformes)

Acipenseriformele (Acipenseriformes) este un ordin de pești osoși mari cu corpul alungit fusiform, acoperit cu cinci rânduri de plăci osoase longitudinale și cu solzi ganoizi, restrânși în anumite regiuni ale corpului. Craniul este alungit și se termină în rostru prevăzut cu mustăți senzoriale. Gura are o poziție ventrală și este lipsită de dinți. Coada heterocercă. Coarda dorsală se păstrează în întregime toată viața. Scheletul, în cea mai mare parte, este cartilaginos. Sunt răspândiți în apele marine din zona temperată, dar în perioada de reproducere migrează și în ape dulci. Acipenseriformele sunt pești primitivi, fosile cunoscute datează din cretacicul inferior.

Acipenseriforme
Fosilă: Cretacicul inferior - Holocen
Sturionul de Atlantic (Acipenser oxyrinchus oxyrinchus)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Nanoîncrengătură: Pisces
Supraclasă: Osteichthyes
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Chondrostei
Ordin: Acipenseriformes
L. S. Berg, 1940
Familii

Acipenseridae
Polyodontidae
Chondrosteidae (†)
Errolichthyidae (†)
Peipiaosteidae (†)

Yanosteus longidorsalis

În apele României trăiesc șase specii aparținând la două genuri:

  1. Acipenser ruthenus, cega
  2. Acipenser nudiventris, viza
  3. Acipenser gueldenstaedtii, nisetrul
  4. Acipenser stellatus, păstruga
  5. Acipenser sturio, șipul
  6. Huso huso, morunul