Actuala listă a liniei de succesiune prezidențiale SUA, 2006
Aceasta este linia de succesiune prezidențială la zi, așa cum este menționată în actul numit Presidential Succession Act of 1947 din ( ).
Parte a seriei despre: Ordinea succesiunii |
---|
Monarhii |
Belgia |
Foste monarhii |
Președinții |
Toți cei care se califică pentru această listă trebuie să îndeplinească cele trei condiții care trebuiesc îndeplinite de candidații la președinția sau la vicepreședinția Statelor Unite ale Americii:
Ordinea curentă
modificareAceasta este linia de succesiune prezidențială[1], așa cum este menționată în actul numit Presidential Succession Act of 1947 ( ) și modificările ulterioare, pentru a include nou create cabinet ofițeri.
Note
modificare- Persoane neeligibile
- persoanele care nu sunt cetățeni născuți în SUA,precum fostul secretar al muncii Elaine Chao (născută în Taiwan), este ne-eligibilă pentru funcția de președinte, sau persoanele care nu au treizeci și cinci de ani sau care nu au reședința în Statele Unite de paisprezece ani. Acest lucru este specificat în actul de succesiune prezidențiale.
Ordinea de succesiune, 1 august 2007
modificareAceastă listă este cea mai recentă actualizare a actualei linii prezidențiale de succesiune a Statelor Unite ale Americii, așa după cum este specificat în [the] Presidential Succession Act of 1947 ( ).
Ordinea de succesiune, 1 iunie 2006
modificareOrdinea succesiunii | Nume | Poziție |
---|---|---|
1 | Dick Cheney | Vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii |
2 | Dennis Hastert | Purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților |
3 | Ted Stevens | Președinte pro tempore al Senatului |
4 | Condoleezza Rice | Secretar de stat |
5 | Henry M. Paulson | Secretar al Trezoreriei (din 10 iulie 2006) |
6 | Donald H. Rumsfeld | Secretar al apărării |
7 | Alberto Gonzales | Procuror General |
8 | Dirk Kempthorne | Secretar de interne |
9 | Mike Johanns | Secretar al agriculturii |
(non-eligibil pentru că nu s-a născut în SUA, nefiind un natural-born citizen) |
Secretar al comețului | |
(non-eligibilă pentru că nu s-a născut în SUA, nefiind o natural-born citizen) |
Secretar al forțelor de muncă | |
10 | Michael Leavitt | Secretar al sănătății |
11 | Alphonso Jackson | Secretar al locuințelor și urbanismului |
12 | Norman Mineta | Secretar al transporturilor |
13 | Samuel W. Bodman | Secretar al energiei |
14 | Margaret Spellings | Secretar al educației |
15 | Jim Nicholson | Secretar al afacerilor veteranilor |
Note
modificare- Tranziție în curs la Transporturi -- În ziua de 7 iulie 2006, Secretarul Transporturilor, Norman Mineta a demisionat. Nu există deocamdată nici o candidatură pentru acest post, întrucât președintele Bush nu a făcut nici o nominalizare.
- Modificare recentă la Trezorerie -- În ziua de 26 mai 2006, Secretarul Trezoreriei John W. Snow a demisionat. Henry M. Paulson a fost propus de președintele Bush ca Secretar al Trezoreriei pe data de 30 mai 2006, fiind confirmat de către Senat în 28 iunie 2006. Secretarul Trezoreriei Paulson și-a început oficial activitatea în ziua de 10 iulie 2006, după ceremonia depunerii jurământului care a avut loc la Departamentul Trezoreriei.
- Cetățenii născuți în afara Statelor Unite, nu îndeplinesc condiția a se califica pentru a fi aleși -- a fost un subiect controversat dacă funcționarii ministerului cum ar fi Carlos Gutierrez (născut în Cuba) sau Elaine Chao (născută în Taiwan), care sunt cetățeni născuți în afara Statelor Unite, sunt necorespunzători din punct de vedere constituțional pentru a fi în funcția de președinte, deoarece Articolul doi stabilește doar cerințe de eligibilitate pentru “funcția de Președinte”. Aceeași întrebare se pune în legătură cu oficialii care se află în linia de succesiune dar n-au împlinit vârsta de 35 de ani sau nu au fost rezidenți în Statele Unite pentru cel puțin 14 ani. Întrebarea fusese de asemenea ridicată (fiind mai relevantă având în vedere poziția mai avansată în linia de succesiune) în privința fostului Secretar de Stat Madeleine Albright, care a imigrat în Statele Unite din Cehoslovacia la vârsta de 16 ani. Pentru a evita o dispută constituțională inutilă într-o perioadă care probabil ar fi una de mare criză, statutul (Format:Usc) specifică că chiar și președintele în exercițiu trebuie să întrunească cerințele constituționale pentru funcția de președinte.
- Secretarul apararii nationale nu este inclus -- Secretarul apărării naționale nu a fost inclus în linia de succesiune. Proiectul de lege 442 al Senatului, aprobat de Senat în 26 iulie 2005, îl plasează pe secretarul apărării naționale după ministrul de justiție și înaintea ministrului afacerilor interne în linia de suuccesiune, daca devine lege.[2] Un proiect de lege similar al Camerei Reprezentanților, Rezolutia Camerei # 1455, așteaptă în prezent hotărârea comisiei juridice a Camerei Reprezentanților .[3]
- Funcționarii activi incompatibili -- Pentru a fi în linia de succesiune, un înalt funcționar trebuie să fi fost numit și confirmat de Senatul SUA, înainte de moartea, demisia, destituire din funcție sau incapacitatea președintelui, pentru a se califica pentru funcția de Președinte pro-tempore. De aceea, funcționarii activi nu pot fi incluși în linia de succesiune.
| ||||
Liste prezidențiale ordonate după | Ordinea exercitării funcției | Data nașterii | Data decesului | Vârsta la preluarea funcției | Vârsta la părăsirea funcției | Longevitate | Durata perioadei postprezidențiale | Durata termenului | Înălțime | În viață | Linia vieții | |||
---|---|---|---|---|
Liste privind viața personală a președinților SUA | Prenume | Al doilea prenume | Nume de familie | Porecle | |||
Liste viceprezidențiale | Ordinea exercitării funcției | Durata termenului | Data nașterii | Voturi decisive | |||
Succesiune | Actuala linie de succesiune | Continuitate |
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ S.442: A bill to provide for the Secretary of Homeland Security to be included in the line of Presidential succession[nefuncțională], via thomas.loc.gov
- ^ H.R.1455: To amend title 5 and title 3, United States Code, to include the Department of Homeland Security and the Secretary of Homeland Security in lists of executive departments and officers[nefuncțională], via thomas.loc.gov
Legături externe (în limba engleză)
modificare- Format:Usc - "Vacancy in offices of both President and Vice President; officers eligible to act"
- Presidential Succession Act of 1792, 1 Stat. 239
- “Presidential Line of Succession Examined”, September 20 2003
- “WI Presidential Succession Act of 1947 held unconstitutional”[nefuncțională – arhivă], David Tenner, Usenet group: soc.history.what-if, January 14 2003.
- Presidential line of succession at various times in history
- Fools, Drunkards, & Presidential Succession Arhivat în , la Wayback Machine.
- Continuity of Government Commission
- Testimony of M. Miller Baker
- Amendment25.com Arhivat în , la Wayback Machine.