Adrian din Nicomedia
Sfântul Mucenic Adrian din Nicomedia | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 278 d.Hr. Constantinopol, Roma Antică |
Decedat | (28 de ani) Nicomedia, Roma Antică |
Părinți | Marcus Aurelius Probus |
Căsătorit cu | Natalia of Nicomedia[*] |
Religie | creștinism |
Ocupație | ofițer |
Venerație | |
Sărbătoare | 8 septembrie 4 martie 26 august |
Sfinți | |
Modifică date / text |
Sfântul Mucenic Adrian din Nicomedia, cunoscut și drept (Hadrian din Nicomedia; † 306) a fost un ofițer roman și martir creștin care a trăit în Nicomedia (Asia Mică); el și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. A suferit martiriul prin tăierea membrelor și a capului în vremea împăratului roman Galerius Valerius Maximianus. Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă, Biserica Coptă și cea BIserica Armeană este pe 26 august, în Biserica Romano Catolică pe 8 septembrie. În imperiul bizantin cultul acestuia se generalizează în secolul al VII-lea. Începând din secolul al XII-lea, Adrian din Nicomedia intră și în evlavia creștinilor din Franța și Olanda.
Mucenicia
modificareAdrian (latin. Hadrianus) după o carieră militară de succes, a avansat la gradul de ofițer și a ajuns să facă parte din Garda Pretoriană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311).
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Dioclețian reformase imperiul instaurând tetrarhia (cei patru tetrarhi fiind Dioclețian însuși, Maximian, Galerius Maximianus și Constantin Chlorus - tatăl lui Constantin cel Mare. Bucurându-se de mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perșilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte împotriva creștinilor în anii 303-304, edicte care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.
După ce a început această mare persecuție împotriva creștinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanțuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse ) și i-a întrebat cum de pot îndura astfel de chinuri doar pentru credința lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câștiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit; așa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin și a spus oficialilor romani prezenți acolo să scrie și numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc.
Când Adrian a apărut în fața împăratului și a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, chinuitorii săi l-au întins cu fața în jos și l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, l-au bătut și peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul, când pătimea acestea, avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile și picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleași chinuri le-au suferit și ceilalți 23 sfinți mucenici care erau împreună cu el.
Monumente
modificareÎn secolul al VII-lea clădirea senatului roman (Curia Iulia) a fost sfințită ca biserică având ca patron pe Sant'Adriano al Foro.[1] Moaștele se află în mănăstirea Sf. Adrian din Geraardsbergen (Belgia).
Protector
modificareSfântul Adrian este protectorul soldaților, al negustorilor de arme, al paznicilor și străjerilor, al fierarilor și măcelarilor. Rugăciunile lui ajută împotriva ciumei și epilepsiei.
Note
modificare- ^ Peter Cornelius Claussen: Die Kirchen der Stadt Rom im Mittelalter 1050-1300: A-F. Franz Steiner Verlag Stuttgart, 2002
Bibliografie
modificare- Vera Schauber, Hanns Michael Schindler: Heilige und Patrone im Jahreslauf. Pattloch, München, 2001.
- Hiltgard L. Keller: Reclams Lexikon der Heiligen und der biblischen Gestalten. Reclam, Ditzingen 1984.
- Peter Cornelius Claussen: Die Kirchen der Stadt Rom im Mittelalter 1050-1300: A-F. Franz Steiner Verlag Stuttgart 2002.
- Lexikon für Theologie und Kirche, begr. von Michael Buchberger. (Ed.) Walter Kasper, Ediția a 3-a, Vol 4. Herder, Freiburg im Breisgau 1995.
Legături externe
modificareMateriale media legate de Adrian din Nicomedia la Wikimedia Commons