Agatârși

Agatârșii au fost un popor de origine scitică sau scito-iraniană semnalați în antichitate, în urmă cu 2.500 de ani, pe teritoriul Transilvaniei.

Oală dintr-un mormânt scit din Alba Iulia, România, secolul al VI-lea Î.Hr., expusă la Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia

Localizare

Harta lumii după Herodot

Populație localizată de Herodot (IV;48) la izvoarele râului Maris. Același autor vorbește și de vecinătatea agatârșilor cu sciții (IV; 100—IV; 125), ceea ce ar presupune situarea în afara arcului carpatic. Este de remarcat că cele două localizări ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relatează situația din momentul prezenței acestuia la Olbia (450 î.e.n.), a doua se referă la perioada războiului scito-persan (514 î.e.n.), ceea ce ar presupune o restrângere a ariei agatârșilor în cursul secolului al V-lea î.e.n.

Arheologic, agatârșii au fost identificați în grupul de morminte de pe Mureșul superior, de tipul Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte în contrast cu zonele înconjuratoare. Mormintele au fost datate în perioada 550-450 î.e.n., ceea ce ar corespunde textelor. Analogii cu situația arheologica din Moldova centrală ar indica că agatârșii locuiau atât în Transilvania centrală, cât și la Est de Carpați, ceea ar fi în acord cu textele. Această accepțiune vagă ar putea fi interpretată ca reflectând existența unei puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârși, în perioada 550-450 î.e.n. și care s-a opus expansionismului scitic.

Herodot îi amintește pe agatârși în conflict cu sciții (IV; 78; 100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care îi consideră o ramura a sciților. Legenda transmisă de Herodot (IV; 10), după care Skytes și Agathirsos erau fiii legendari ai lui Hercule, poate cel mult întări ipoteza că agatârșii erau iranieni, asemenea sciților. Ei ar fi migrat spre apus sub presiunea sciților, în jurul anului 600 i.e.n. Herodot (IV, 104) îi apropie de traci, distingând totuși la agatârși unele trăsături aparte, cum ar fi gingășia, bogăția în aur și proprietatea comună asupra femeilor.

Numele s-a menținut în tradiția literară antică până târziu, în epoca romană, când unele izvoare îi localizează pe agatârși, împreuna cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menționate în texte în virtutea tradiției), undeva în spațiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 si altii). Ca antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripții din secolele I-II e.n. din Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 si altele), poate în amintirea legendarului fiu al lui Hercule.

Etimologie

Numele celei mai vechi populații consemnate în Transilvania, Agathirsoi (Agatârșii) înseamnă "conducătorii cu toiege" (thirsus = toiag). Ei se ocupau cu extragerea și prelucrarea metalelor. De acolo vine expresia „a conduce cu toiag de fier".

Ocupații

Herodot menționează în scrierile sale că agatârșii care s-au stabilit pe văile Mureșului superior și a Târnavelor prin secolul al VI-lea î.e.n., şi că dețineau vii renumite. Colindele păstrate în folclorul din acest spațiu geografic ne comunică peste veacuri că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu plugărit, oierit și viticultură. Aristotel (Probl.XIX, 28) menționează că la agatârși legile se cântau, pentru a fi învățate pe dinafară. Poate același izvor a acreditat informația că agatârșii se tatuau, preluată şi de textele târzii (Mela II, 10; Servius în Verg., Aen. IV, 146). Scito-agatârșii exploatau materiile din nisipurile aluvionare și zăcămintele de minereuri din zona Roșia Montană.

Bibliografie

• Fol, A and Hammond NGL (1988): The expedition of Darius 513 BC, The Cambridge Ancient History John Boardman, N. G. L. Hammond (Editor), D. M. Lewis (Editor), M. Ostwald Cambridge University Press; 2 edition, ISBN: 0521228042, ISBN: 978-0521228046
• Latham, Robert Gordon (1854). „On the Name and Nation of the Dacian King Decebalus, with Notices of the Agathyrsi and Alani”. Transactions of the Philological Society (6). 
• Thomson, James Oliver (1948) History of Ancient Geography, publisher: Biblo-Moser, ISBN: 0819601438, ISBN: 978-0819601438
• Herodotus, Rawlinson George, Rawlinson Henry Creswicke, Wilkinson, Sir John Gardner, The History of Herodotus a new English version, Volume 3, London
• Hrushevsky, Mykhailo (1997) History of Ukraine-Rus': From prehistory to the eleventh century, publisher The Canadian Institute of Ukrainian Studies Press, Edmonton, ISBN: 9781894865104, ISBN: 9781894865173
• Maclagan, Robert Craig (2003) Scottish Myths publisher, Kessinger Publishing, ISBN: 0766145239, ISBN: 9780766145238
• Maenchen-Helfen, Otto (2004) World Of the Huns Publisher: University of California Press; ISBN: 0520015967, ISBN: 978-0520015968
• Parvan Vasile (1928) Dacia, Cambridge University Press
• Sulimirsky T and Taylor T (1992) The Scythians in The Cambridge Ancient History John Boardman I. E. S. Edwards E. Sollberger N. G. L. Hammond, Cambridge University Press; 2 edition, ISBN: 0521227178, ISBN: 978-0521227179
• William Bayne Fisher, Ilya Gershevitch, Ehsan Yar Shater (1993) The Median and Achaemenian PeriodsThe Cambridge History of Iran, Volume 2, ISBN: 978-0-521-20091-2
• Sir Smith, William (1878) A Dictionary of Greek and Roman Geography:Abacaenum-Hytanis London

Legături externe

• http://www.scvblaj.ro/istoricul-viticulturii-in-transilvania.htm, Istoricul viticulturii în Transilvania