Agenția Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale

Agenția Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) este o instituție publică din România aflată în subordinea Ministerului Economiei, înființată în baza anul 2009, prin reorganizarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM)[1].

Obiectivul agenției îl constituie dezvoltarea durabilă a zonelor afectate de restructurarea industrială și promovarea de noi proiecte în scopul utilizării resurselor și potențialului economico-social cu maximum de valoare adăugată[1].

ARDDZI a preluat toate responsabilitățile ANDZM pentru implementarea acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea proiectului privind Închiderea Minelor, Refacerea Mediului și Regenerarea Socio-Economică, semnat la București la 28 ianuarie 2005[1].

Componenta de regenerare economică și socială, care vizează 386 de localități din 22 de județe ale României, se implementează în perioada 20052009 și are o valoare de circa 60 milioane dolari[1].

Proiectul „Închiderea Minelor, Refacerea Mediului și Regenerarea Socio-Economică”, derulat pe perioada iunie 2005noiembrie 2009, este o continuare a Proiectului pilot „Închiderea Minelor și Atenuarea Impactului Social”, implementat în perioada 20002005[2].

Note modificare

  1. ^ a b c d Cine suntem Arhivat în , la Wayback Machine., arddzi.minind.ro, accesat la 28 ianuarie 2010
  2. ^ PREZENTARE PROIECT Arhivat în , la Wayback Machine., arddzi.minind.ro, accesat la 28 ianuarie 2010

Legături externe modificare