Al-Muntada al-Adabi

Al-Muntadā al-Adabī (trad.lit. Clubul Literar[1][2]) a fost o organizație înființată în vara anului 1909[2][3], în ultimii ani ai Imperiului Otoman, pentru a promova cultura arabă. Obiectivele sale declarate public erau apolitice, dar societatea a devenit un incubator pentru mișcarea arabă naționalistă în creștere.

Revoluția din 1908 a Comitetului Unității și Progresului și a Junilor turci a promis să implementeze reforme politice și să formeze un guvern constituțional care să conducă Imperiul Otoman. Revoluția a fost salutată pe tot cuprinsul lumii arabe de cei care sperau la o recunoaștere mai largă a limbii și culturii arabe. În practică însă, noul regim a căutat sporirea controlului central de la Constantinopol și impunerea turcei otomane ca limbă oficială de guvernare pe tot întinsul imperiului.

În 1909, un grup de politicieni și intelectuali arabi a deschis club în Constantinopol, cu săli de ședințe, o bibliotecă și un hostel. Acesta a fost numit „Al-Muntadā al-Adabī” - Clubul Literar. Inițial, deoarece nu avea o agendă politică declarată, clubul a fost acceptat de autoritățile Comitetului Unității și Progresului. A fost un succes imediat, atingând rapid un număr de câteva mii de membri, mai ales studenți, și a deschis sucursale în Siria și Irak.

După izbucnirea Primului Război Mondial, organizația a fost suspectată de implicare în activități anti-otomane. În 1915, patru membri ai filialei din Beirut au fost găsiți vinovați de trădare și spânzurați la ordinul lui Gemal Pașa.

La sfârșitul războiului, clubul a fost reînființat, pe 28 ianuarie 1918, la Ierusalim,[1] și era în mare parte dominat de membri de vază ai familiei Nashashibi, în special de scriitorul Isʿaf. Clubul a adoptat poziții în favoarea naționalismului arab și a a solicitat independența totală a arabilor și uniunea palestiniano-siriană.[4] De la sediul său din Ierusalim, clubul a ajutat la organizarea unei mișcări anti-sioniste cu activități răspândite până în Liban și Siria[4], unde avea filiale. Odată cu căderea, în 1920, a guvernului arab sirian al lui Faisal I ibn Hussein, clubul și-a pierdut o sursă majoră de sprijin și finanțare și a fost eclipsat de înființarea, în același an, a Executivului Arab.[5]

ReferințeModificare

  1. ^ a b Tauber, Eliezer. „The Arab Clubs”. The Formation of Modern Syria and Iraq (ed. 1995). Londra: Routledge. p. 99. ISBN 0-7146-4105-7. 
  2. ^ a b Antonius, George. „Young Arabs and Young Turks 1908-14”. The Arab Awakening (ed. 1939). Philadelphia: J.B. Lippincott Company. p. 108. ISBN 978-0866850001. 
  3. ^ Heer, Nicholas (). „Some Papers Pertaining to al-Muntadā al-Adabī in the Library of the Hoover Institution” (PDF). faculty.washington.edu. Accesat în . 
  4. ^ a b Robson, Laura (ianuarie 2011). „Civil Society and Elite Christian and Political Participation in the Early Mandate”. Colonialism and Christianity in Mandate Palestine. Austin: University of Texas Press. p. 39. ISBN 978-0-292-74765-4. 
  5. ^ Muslih, Muhammad Y. The Origins of Palestinian Nationalism (ed. 1988). New York: Columbia University Press. ISBN 978-0231065092.