Albă ca zăpada

poveste de frații Grimm

Albă ca Zăpada (în engleză Snow White, franceză Blanche-Neige, germană Schneewittchen) este un renumit personaj folcloric de basm popular în multe țări europene, mai ales în versiunea culeasă de Frații Grimm în 1812: Albă ca zăpada și cei șapte pitici (germană Schneewittchen und die sieben Zwerge). Se spune că această fetiță s-a născut ca răspuns la dorința mamei ei de a avea o fetiță frumoasă, fiind descrisă în raport cu standardele vremii: fața albă ca laptele, buzele roșii ca sângele, iar părul negru ca abanosul. Mama ei însă a murit la scurtă vreme.[1] Frații Grimm au completat povestea, publicând versiunea finală în 1854.[2]

„Albă ca Zăpada”
Albă ca zăpada și cei șapte pitici
AutorFrații Grimm
Jacob Grimm
Wilhelm Grimm  Modificați la Wikidata
Titlu originalSchneewittchen
Țara primei aparițiiGermania
Regatul Prusiei  Modificați la Wikidata
Limbălimba germană  Modificați la Wikidata
Genbasm  Modificați la Wikidata
Data publicării  Modificați la Wikidata

Pe baza povestirii, au fost create multe filme și desene animate. Versiunea germană prezintă elemente devenite ubicuitare, precum oglinda fermecată, mărul otrăvit, prințul, sicriul de sticlă și cei șapte pitici.

RezumatModificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
 
Ilustrație din 1916

A fost odată o împărăteasă și într-o iarnă, în timp ce cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos, se înțepă cu acul în deget și îi curseră trei picături de sânge. Picăturile se vedeau așa frumos în albul zăpezii încât împărăteasa și-a dorit să aibă un copil alb ca zăpada cu buze roșii ca sângele și păr negru ca abanosul. Trecu timpul și împărăteasa născu o fetiță așa cum voia. Îi dădură numele de Albă ca Zăpada. După ce o aduse pe lume, împărăteasa muri. Împăratul își luă după o perioadă altă soție. Femeia aceasta era frumoasă, dar nespus de trufașă și mândră. Nu voia nici în ruptul capului să o întreacă alta în frumusețe. Avea o oglindă fermecată, și ori de câte ori se privea într-însa, o întreba Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară? Și atâta timp cât oglinda îi răspundea că ea era cea mai frumoasă, împărăteasa era fericită fiindcă știa că oglinda spunea numai adevărul.

Albă ca Zăpada creștea însă și se făcea tot mai frumoasă. Când împlini șapte ani, era deja o minunăție de fată, frumoasă ca lumina zilei. Și frumusețea împărătesei începu să pălească. Într-o zi, ea întrebă oglinda spre a afla cine e cea mai frumoasă, iar oglinda îi răspunse: Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă, dar Albă ca Zăpada e mult, mult mai frumoasă!

 
Ilustrație de Otto Kubel
 
Ilustrație cu Albă ca Zăpada de la sfârșitul secolului XIX

La auzul acestor vorbe, împărăteasa se îngălbenește de ciudă și prinde ură față de Albă ca Zăpada. Nu-și mai găsește pacea până nu îi ordonă unui vânător să o ia în pădure și să o omoare. Ca dovadă a faptei sale, vânătorul trebuia să îi aducă împărătesei plămânii și ficatul prințesei. Vânătorul ascultă porunca și o duce pe Albă ca Zăpada în pădure dar, când să o omoare, prințesa îl roagă să o cruțe, spunându-i că o să se piardă în codru și n-o să se mai întoarcă acasă. Vânătorul o lasă să fugă și în schimb, omoară un pui de misteț ca să îi prezinte împărătesei plămânii și ficatul. Împărăteasa îi poruncește bucătarului să le gătească și, fără tragere de inimă, le mănâncă, crezând că sunt organele fetiței.

Albă ca Zăpada, singură în pădurea cea nesfârșită, o apucă speriată printre mărăcini până ce dădu de o căsuță, în care intră să se odihnească. Toate obiectele din căsuță erau mititele și sclipeau de curățenie. Măsuța era acoperită cu o față de masă albă pe care erau rânduite șapte farfurii cu tacâmuri. Albă ca Zăpada, fiindcă era flămândă, mâncă din fiecare farfurie câte puțin și bău din fiecare cupă puțin vin. După se duse să se culce într-un pătuț, dar niciunul nu i se potrivi. Unul era prea lung, altul prea scurt, și abia ultimul pătuț era pe măsura ei. Se culcă în el și adormi. Seara, stăpânii casei, șapte pitici care sfredeleau munții să scoată tot soiul de metale, veniră acasă și își dădură seama că cineva le-a intrat în casă. Când au mers la pătuțuri, al șaptelea pitic a văzut-o pe prințesă dormind în patul lui. Piticii, văzând cât e de frumoasă, nu s-au îndurat să o trezească și au lăsat-o să doarmă toată noaptea. Dimineață, Albă ca Zăpada face cunoștință cu cei șapte pitici și le spune de-a fir-a-păr prin tot ce a trecut. Piticii îi zic fetei că poate rămâne la ei acasă dacă se învoiește să spele, să gătească, să facă paturile și să vadă de casă cât ei sunt plecați. Albă ca Zăpada acceptă și începe să se îngrijească de atunci de toate treburile casei. Pe timpul zilei piticii plecau să sape după aur și alte metale iar seara găseau acasă mâncarea aburind pe cuptor. Cum Albă ca Zăpada stătea singură când nu erau piticii, aceștia au prevenit-o să nu lase pe nimeni să intre în casă.

Împărăteasa însă nu o căuta pe Albă ca Zăpada, crezând că este moartă. Cu toate acestea, într-o zi îi pune oglinzii eterna întrebare iar aceasta îi spune adevărul, răspunzând: Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă, dar colo, ascunsă-n munți, stă Albă ca Zăpada, la cei șapte pitici cărunți, și-i mult, mult mai frumoasă! Atunci împărăteasa se sperie și plănuiește să scape chiar ea de fată. Își vopsește fața și se îmbracă ca o bătrână negustoreasă. O pornește către casa piticilor și când ajunge, bate la ușă, strigând că are de vânzare cingători de toate culorile. Văzând bătrâna vânzătoare, Albă ca Zăpada o lasă să intre în casă și cumpără cingătoarea. Bătrâna se oferă să i-o pună chiar ea fetei, și, când o strânge cu putere de mijlocul ei, Albă ca Zăpada rămâne fără suflare și căde ca moartă. Împărăteasa împăcată o apucă apoi repede spre ușă. Seara, piticii se întorc acasă și o găsesc pe Albă ca Zăpada zăcând pe pământ. O ridică și, tăindu-i cingătoarea, ea își revine la viață. Piticii își dau seama că vânzătoarea nu era altcineva decât împărăteasa deghizată și îi atrag din nou atenția fetei să nu mai deschidă nimănui ușa.

 
Ilustrație din varianta tradusă în islandeză din 1852

Ajunsă la palat, împărăteasa întrebă oglida dacă acum ea era cea mai frumoasă, dar aceasta îi răspunse la fel ca și înainte, desemnând-o pe Albă ca Zăpada mai frumoasă. Împărăteasa rămâne ca stana de piatră la auzirea acestui lucru și se hotărăște să născocească alt farmec pentru a o omorî pe fată. Haina femeie se preschimbă într-o bătrână gârbovită, meșterește un pieptăn otrăvit și o pornește din nou spre casa piticilor. Bate la ușă și strigă că are de vânzare marfă bună. Albă ca Zăpada scoate capul pe geam și îi spune femeii să-și vadă de drum. Bătrâna însă plimbă pieptenele otrăvit sub ochii fetei până o momește să-l cumpere. Albă ca Zăpada, dorindu-și pieptenele, îi deschide ușa femeii și se lasă pieptănată de aceasta. Abia trecu pieptenele prin părul fetei, că otrava își facuse efectul, Albă ca Zăpada căzând fără viață. Împărăteasa fuge la palat iar seara piticii vin acasă și o găsesc pe Albă ca Zăpada zăcând fără vlagă. Piticii cercetează cu grijă până găsesc pieptenele otrăvit și i-l scot din păr. Albă ca Zapada se trezește ca dintr-un somn de amiază și le povestește piticilor cele întâmplate. Atunci piticii o sfătuiesc să fie cu ochii în patru și să nu mai deschidă ușa nimănui fiindcă împărăteasa e încă pe urmele sale.

 
Timbru german din 1962 cu Albă ca Zăpada mușcând din mărul otrăvit

Împărăteasa află la palat că planul ei a eșuat din nou și plămădește într-o odaie secretă un alt farmec în forma unui măr otrăvit. Mărul era rumen pe o jumătate și alb pe cealaltă. Partea otrăvită era cea rumenă. Împărăteasa se îmbracă în haine de țărancă și pornește iarăși spre casa piticilor. Bate la ușă dar Albă ca Zăpada îi spune că nu mai poate lăsa pe nimeni înauntru fiindcă nu o lasă piticii. Țăranca înțelege și îi oferă un măr fetei pe nimic în schimb, dar Albă ca Zăpada refuză. Atunci femeia îi spune că va mânca și ea din măr ca să-i dovedească că nu e otrăvit. Îi oferă jumătatea rumenă Albei ca Zăpada și ea mușcă din partea albă. Mustind de poftă, Albă ca Zapada întinde mâna pe fereastră și ia jumătatea otrăvită, mușcând din măr. Pe loc, sărmana cade fără suflare. Împărăteasa strigă de bucurie atunci și râde în hohote la reușita sa. Se grăbește la palat și își întreabă din nou oglinda Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară? și aude în sfârșit vorbele tânjite, Măria-ta ești cea mai frumoasă din întreaga țară!

Când veniră piticii și o văzură pe Albă ca Zăpada, o ridicară, o cautară de lucruri înveninate, îi desfăcură cingătoarea, o pieptănară, o spălară cu apă și cu vin, dar în zadar. Albă ca Zăpada murise. Piticii plânseră și o jeliră pe prințesă trei zile încheiate. Vrură să o îngroape dar fata era așa frumoasă, chiar și moartă, încât nu se îndurară să o coboare în pământ. Îi făuriseră un sicriu de cleștar, inscripționat cu sloave de aur și o urcară în vârful unui munte, acolo unde era păzită pe rând de câte un pitic. Și așa a rămas mult timp Albă ca Zăpada, în sicriul de cleștar, și nimic nu-i știrbea din frumusețe.

Într-o zi, s-a întâmplat ca un fecior de crai să se rătăcească în pădurea aceea și a cerut adăpost peste noapte piticilor. Ziua următoare, când porni la drum, văzu sicriul din creștetul muntelui și pe frumoasa Albă ca Zăpada. Nu se mai putu desprinde se sicriu și se îndrăgosti de Albă ca Zăpada atât de tare, încât ceru piticilor să îi vândă sicriul. Piticii însă au refuzat orice bani pentru fată. Atunci, feciorul de împărat a rugat să îl primească de la ei în dar, promițând că o să aibă grijă de fata care îi era așa de drag. Auzindu-l cu cât foc vorbea, piticii se îndurară și îi dădură sicriul. Feciorul de împărat și-a chemat slugile să care coșciugul pe umeri și să-l urmeze. La un moment dat, unul ditre slujitori se împiedică de o buturugă și, din pricina zdruncinăturii, bucățica de măr pe care o înghițise Albă ca Zăpada îi sări afară din gâtlej.[3] Fata își revine atunci în simțuri și se ridică în capul oaselor. Întrebând ce s-a întamplat, feciorul îi spune totul fetei și îi zice că vrea să o ia de soție. La nuntă o invită și pe mama vitregă a Albei ca Zăpada. Aceasta se îmbracă în veșmintele ei cele mai de preț și își întreabă oglinda cine era cea mai frumoasă. Oglinda îi răspunde că tânăra domniță era mult mai frumoasă. Atunci, împărăteasa se grăbește să vadă tânăra mireasă și, când vede că aceasta era Albă ca Zăpada, vie și nevătămată, se urâțește de spaimă și o ia la goană în pădure.

AdaptăriModificare

 
Albă ca Zăpada în varianta Disney din 1937

FilmeModificare

ReferințeModificare

  1. ^ Jacob Grimm & Wilhelm Grimm: Kinder- und Hausmärchen; Band 1, 7. Ausgabe (children's and households fairy tales, volume 1, 7th edition). Dietrich, Göttingen 1857, page 264–273.
  2. ^ Jacob Grimm; Wilhelm Grimm (). „The Original Folk and Fairy Tales of the Brothers Grimm: The Complete First ..”. Books.google.co.in. Accesat în . 
  3. ^ Grimm, Jacob; Grimm, Wilhelm (). Zipes, Jack, ed. The Original Folk and Fairy Tales of the Brothers Grimm: the complete first edition. Princeton: Princeton University Press. ISBN 9780691160597. OCLC 879662315. , I pp. 184-85.
  4. ^ „Lumikki ja 7 jätkää (1953)”. IMDb. Accesat în . 
  5. ^ „Red Shoes and The 7 Dwarfs (2019)”. Repelis (în spaniolă). Accesat în . 

Legături externeModificare

La Wikisursă există texte originale legate de Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici