Alegerile parlamentare din Ungaria, 2006

Pe 19 septembrie 2006, răspândirea unei înregistrări efectuate în luna mai 2005, în timpul unei reuniuni rezervate Partidului Socialist al Guvernului ( Partidul Socialist Muncitoresc Ungar, la putere în timpul regimului comunist) în timpul căruia primul ministru Ferenc Gyurcsány a spus că a mințit și a ascuns alegătorilor grava situație a țării la finalul alegerilor și pentru că nu a acționat, ca și Guvern pentru a remedia, fapt ce duce la diferite manifestări împotriva Guvernului.

În timpul manifestărilor care au avut ca motiv demisia primului ministru, fapt ce nu a fost posibil la acel moment, o parte din manifestanți(deși puțini, dar violenți), conform Poliției în legătură cu un fenomen sportiv, au cauzat daune timp de 3 nopți consecutive, vandalizând chiar și sediul televiziunii naționale. Pe 22 septembrie președintele Parlamentului a declarat că manifestanții nu au formalizat propriile cerințe și că până nu se găsește rezolvare problemei demisiilor din Guvern și autodizolvării Parlamentului. Pe 24 septembrie manifestanții decid să continue protestele in piețe. Fidesz, principalul partid din opoziție anunță că începe bătălia politică în Parlament, cerând demisiile in govern și noi alegeri, cerința fiind facută pe 25 septembrie.

După alegerile administrative(municipale și provinciale) desfașurate pe 1 octombrie 2006 unde partidul socialist al guvernului suferă înfrângerea, iar opoziția fixează un ultimatum guvernului de 72 de ore pentru a demisiona.Pe 6 octombrie primul ministru cere și obține încrederea Parlamentului unde se bucură de majoritate.

Pe 23 octombrie 2006 în concordanța cu celebrarea a cincizecii aniversări a Revoltei din Budapesta cu prezența reprezentanților din aproximativ toate țările din lume sunt repuse diferite etape în câteva yone din capitală manifestații împotriva guvernului. Când poliția începe la primele ore ale dimineții să evacueze Piața Kossuth pentru a permite Quando la polizia comincia, nelle prime ore del mattino, ad evacuare piazza Kossuth pentru a permite desfășurarea solemnelor comemorări oficiale de pe 23 octombrie în diferite zone ale capitalei. După-amiaza au avut loc în tot orașul demonstrații a opozanților. Într-o piață din centru câțiva manifestanți care dețineau un car armat istoric utilizat pentru ceremonia din 23 octombrie și cu acesta se îndreaptă către poliție dar sunt repede blovați și dezarmați. Într-o zonă nu foarte îndepărtată sute de mii de orășeni se adunaseră pentru comemorare organizată de către Fidesz, dar aceasta se desfașura într-o manieră pacifistă. Mai târziu revoltele cu poliția și se petrec pe tot parcursul nopții.

În 24 octombrie la cererea partidelor din opoziție grupele parlamentare decid că se va produce o negociere în Parlament cu privire la ultimele evenimente care au dus la arestarea a 131 de personae și la rănirea a 160 de persoane. O negociere de genul acesteia nu a mai avut loc, dar după o serie de polemici prefectul Budapestei a fost confirmat la postul său de către premier și onorat cu o decorațiune de sindicatul capitalei. Fidesz între timp a creat un centru de documentare pentru persoanele care se consider victim sau martori ai unor abuzuri produse de poliție în data de 23, unde s-au pronunțat mii de persoane, chiar și străini care au fost maltratați cu ocazia festivității.

Rezultatele alegerilor din 23 aprilie 2006

modificare
Partid Locuri Procentaj
MSZP – Partidul Socialist Ungar 186 48,19%
Fidesz – Alianța tinerilor democratic liberali (dreapta majoritară) 164 42,49%
SZDSZ - Alianța Democraticilor Liberali (partid liberal) 18 4,66%
MDF - Forum Democratic Ungar (dreapta moderată) 11 2,85%
MSZP-SZDSZ 6 1,55%
SOMOGYÉRT (pentru Somogy – lista provincială) 1 0,26%

Coaliția guvernului e formată din MSZP și SZDSZ care dăinuie în Parlament din 210 locuri până la 386.