Alexandru Andronic
| Alexandru Andronic | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Jora de Jos, raionul Orhei, gubernia Basarabia, Imperiul Rus[1] |
| Decedat | (79 de ani)[1] Onești, Bacău, România[1] |
| Cetățenie |  România[1] |
| Ocupație | istoric, cercetător |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Alexandru Andronic (n. 2 iunie 1915, com. Jora de Jos, jud. Orhei, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 25 mai 1995, Iași, România) a fost un istoric și cercetător român.
Viața și activitatea modificare
Studiile primare și secundare le-a făcut la Chișinău. Cele universitare (drept, litere și filozofie) la Iași.[2] A lucrat la Catedra de Istoria românilor din cadrul Facultății de Litere și Filosofie din Iași, între 1943-1951.[3]A fost doctor în istorie (1970). A fost asistent, apoi șef de sector la Institutul de istorie și arheologie „A.D. Xenopol” din Iași. A fost lector și conferiențiar la Facultatea de istorie-geografie a Institutului Pedagogic din Bacău.[2] A fost lector în limba rusă la Institutul Agronomic din Iași. A fost secretar de redacție la revista Studii și cercetări istorice. De asemenea, a fost membru în Comitetul de redacție la „Arheologia Moldovei” și membru în Comitetul de redacție la „Acta Moldaviae Meridionalis”.[4]
A adus contribuții de istorie medie și modernă a României. A îmbogățit cunoașterea periodicelor pre și proto-feudală, mai ales în ceea ce privește aria de extindere a culturii Dridu, și a începuturilor orașului medieval moldovenesc, printr-o impresionantă activitate de cercetare arheologică, asociată permanent cu studiul amănunțit al izvoarelor scrise. A adus investigații valoroase personalității lui Ion Ionescude la Brad.[2]
A publicat peste 100 de studii, rapoarte de săpături arheologice, note și recenzii, care au cuprins un spectru larg de probleme, extinse din antichitate până în epoca contemporană.[3]
Opere modificare
- Cetatea de Scaun a Sucevei, București, 1965.
- Orașe moldovenești în secolul al XIV-lea în lumina celor mai vechi izvoare rusești, în Romanoslavica, 1965.
- Români, bulgari, ruși și bizantini la Dunărea de Jos la sfârșitul secolului al X-lea, în Memoria Antiquitatis, 1969.
- Cercetări arheologice privind unele curți domnești și cetăți medievale din România, în Studii și Articole de Istorie, 1969.
- Fortificațiile medievale din Moldova, în Memoria Antiquitatis, 1970.
- Ion Ionescu de la Brad, profesor la Academia Mihăileană, în vol. In memoriam Ion Ionescu de la Brad, București, 1971.
Premii, titluri, distincții modificare
- Medalia „Cruciada împotriva comunismului".
- Ordinul „Coroana României".
- Premiul ,,Vasile Pârvan" al Academiei Române pentru „Iașii până la mijlocul secolului al XVII-lea", Iași, 1986.
- Numit președinte al Comisei zonale Moldova din·cadrul Coimisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice din România în 1990.
- Membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iași, 1990.
- Membru de onoare al Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol", 1990.
- Membru al Societății de Heraldică, Genealogie și Sfragistică din România, filiala Iași, 1993.
- Cetățean de onoare al municipiului Vaslui, 1994.[4]
Referințe modificare
- ^ a b c d e Arheologi.ro, accesat în
- ^ a b c Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 35.
- ^ a b „Alexandru Andronic, istoric și cercetător”. Accesat în .
- ^ a b „Andronic Alexandru”. Accesat în .