Deschide meniul principal
Alexandru Cretzianu
Date personale
Născut1895 Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat1979 (84 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  Modificați la Wikidata

Alexandru Cretzianu (n. 1895, București, România – d. 1979) a fost un diplomat român. A fost fiul fostului deputat George Cretzianu și al Zoiei Al. Știrbey[1].

BiografieModificare

A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din Iași. În Primul Război Mondial a participat ca locotenent de artilerie. A fost rănit și luat prizonier aproape doi ani, revenind din captivitate în urma unui schimb de prizonieri.[2]

În septembrie 1918 a intrat în serviciul diplomatic al statului român[3] în calitate de atașat pe lângă delegația română prezentă la forumul păcii de la Paris. În perioada 1919-1922 a fost atașat și secretar trei al ambasadei României la Londra, apoi secretar doi al legației de la Roma (1923-1926) unde i-a urmat lui Raoul Vasile Bossy. La sfârșitul misiunii a fost transferat în calitate de secretar al legației de la Berna (1926-1929) și apoi membru al delegației permanente a României la Liga Națiunilor (1930-1932). La revenirea în țară este numit director al Direcției Politice în Centrala Externelor (1933-1938), apoi secretar general (1939-1941) și, în același timp, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine în perioada 11 mai - 4 iulie 1940. A rămas în Centrala Externelor până la 6 octombrie 1941 când a demisionat în semn de protest față de hotărârea guvernului român de a păstra alianța cu Germania după eliberarea teritoriilor românești ocupate de sovietici în 1940. Alexandru Cretzianu a fost desărcinat din funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Străine cu începere de la 11 octombrie 1941, printr-un decret semnat de Mihai Antonescu, vicepreședintele și președintele ad-interim al Consiliului de Miniștri.[4]

NoteModificare

  1. ^ Octav-George Lecca, Familiile boerești române, Institutul de Arte Grafice și Editura Minerva, București, 1899, p. 191
  2. ^ Alexandru Cretzianu, Ocazie pierdută, Editura Institutul European, Iași, 1995, p. 7.
  3. ^ ShermanDavid Spector, A Romanian Wallenberg, în Lock Haven International Review, Issue, 1987, p. 37
  4. ^ Decretul Conducătorului Statului nr. 2.834 din 11 octombrie 1941 pentru desărcinare din funcția de secretar general, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 245 din 15 octombrie 1941, partea I-a, p. 6.304.