Alfegiu de Canterbury

Alfegiu de Canterbury
St. Alphege, Archbishop of Canterbury, is asked for advice.jpg
Alfegiu de Canterbury
Date personale
Născut954 d.Hr. Modificați la Wikidata
Weston[*], Regatul Unit Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Kent, Regatul Angliei Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala Canterbury Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomor Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațieprezbiter[*]
pustnic Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înBiserica Catolică
Comuniunea Anglicană  Modificați la Wikidata
Canonizat, Roma, Papa Grigore al VII-lea
Sărbătoare19 aprilie  Modificați la Wikidata
ApartenențaOrdinul benedictin  Modificați la Wikidata
PatronajeGreenwich
Solihull
victimă a răpirii[*]  Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți

Alfegiu, ortografiat în engleza veche Ælfheah[a][b] (n. 954 d.Hr., Weston[*], Regatul Unit – d. ,[1] Kent, Regatul Angliei) a fost un episcop anglo-saxon de Winchester, mai târziu arhiepiscop de Canterbury. El a devenit pustnic înainte de a fi ales abate al Bath Abbey. Reputația lui de evlavie și sfințenie a dus la promovarea sa ca episcop și, în cele din urmă, arhiepiscop. Ælfheah a promovat cultul lui Dunstan și a încurajat învățarea. El a fost capturat în razia vikingă din 1011 în timpul Asediului Canterbury și ucis de către aceștia în anul următor, după ce a refuzat să permită să fie răscumpărat. Ælfheah a fost canonizat ca sfânt în 1078. Thomas Becket, arhiepiscopul de Canterbury de mai târziu, s-a rugat sfântului Alfegiu chiar înainte de propria sa ucidere în Catedrala din Canterbury.

ViațăModificare

Probabil născut în Weston, la periferia orașului Bath[6], în jurul anului 953[5], Ælfheah a devenit călugăr încă de tânăr. A intrat prima dată la mănăstirea Deerhurst, dar apoi s-a mutat la Bath, unde a devenit anahoret[7]. A fost remarcat pentru evlavia și austeritatea sa și a crescut în ranguri pentru a deveni abate la Bath Abbey[8]. Cronicarul din secolul al XII-lea William de Malmesbury reține că Ælfheah a fost călugăr și abate la Glastonbury Abbey[9], dar această afirmație nu este acceptată de toți istoricii. Sunt indicii că Ælfheah a devenit abate la Bath înainte de 982, poate chiar în jurul anului 977. Este posibil să fi împărțit autoritatea cu predecesorul său, Æscwig, după 968.

Probabil datorită influenței Dunstan, arhiepiscop de Canterbury (959-988), Ælfheah a fost ales episcop de Winchester în 984[10][11] și a fost uns pe 19 octombrie al aceluiași an[7]. În timpul episcopiei sale, a fost în mare parte responsabil pentru construirea unei orgi mari în catedrală, care putea fi auzită de la peste un 1,5 km și care necesita peste 24 de oameni pentru a funcționa. De asemenea, el a construit și extins bisericile din oraș[12] și a promovat cultul Swithun și propriului său predecesor, Æthelwold de Winchester. O acțiune pentru promovarea cultului lui Æthelwold a fost mutarea trupului acestuia într-un mormânt nou, în catedrala din Winchester, într-o slujbă care a fost condusă de Ælfheah pe 10 septembrie 996[13].

În urma unui raid viking în 994, s-a ajuns la un acord de pace cu unul dintre atacatori, Olaf Tryggvason, viitor rege al Norvegiei. Pe lângă faptul că a primit danegeld, Olaf s-a convertit la creștinism[14] și a promis să nu mai lupte niciodată împotriva englezilor[15]. Este posibil ca Ælfheah să fi jucat un rol în negocierile tratatului și este sigur că el a a fost cel care l-a confirmat pe Olaf în noua lui credință[7].

În 1006 Ælfheah l-a succedat pe Ælfric ca arhiepiscop de Canterbury[16][17], luând capul lui Swithun cu el ca relicvă pentru noua locație[7]. S-a dus la Roma în 1007 să primească pallium—simbol al statutului său de arhiepiscop—de la Papa Ioan al XVIII-lea, dar a fost jefuit în timpul călătoriei sale[18]. În timp ce se afla la Canterbury, a promovat cultul lui Dunstan, a comandat scrierea celei de-a doua cărți Viața lui Dunstan, pe care Adelard de Ghent a compus-o între 1006 și 1011[19]. De asemenea, el a introdus noi practici în liturghie și a avut un rol esențial în recunoașterea de către Witenagemot a lui Wulfsige de Sherborne ca sfânt în circa 1012[20].

Ælfheah l-a trimis pe Ælfric de Eynsham la Cerne Abbey pentru a se ocupa de școala monahală de acolo[21]. El a fost prezent la consiliul din 1008 la care Wulfstan II, Arhiepiscop de York a predicat Sermo Lupi ad Anglos (Predica Lupului pentru Englezi), condamnându-i pe englezi pentru eșecurile morale și învinuindu-i pentru necazurile care afectau țara[22].

În 1011, vikingii au descins din nou în Anglia, iar în perioada 8-29 septembrie au asediat Canterbury. Ajutați de trădarea lui Ælfmaer, a cărui viață fusese salvată cândva de Ælfheah, danezii au reușit să jefuiască orașul[23][c]. Ælfheah a fost răpit și ținut prizonier timp de șapte luni[24]. Godwine (Episcop de Rochester), Leofrun (stareța St Mildrith) și reprezentantul regelui, Ælfweard, au fost de asemenea capturați, dar abatele de la St. Augustine's Abbey, Ælfmær, a reușit să scape. Catedrala din Canterbury a fost jefuită și arsă de către danezi după răpirea lui Ælfheah[25].

DecesModificare

Ælfheah a refuzat să permită răscumpărarea sa și astfel a fost ucis pe 19 aprilie 1012 la Greenwich[24] (atunci în Kent, acum parte din Londra), posibil pe locul Bisericii St Alfege[16][17]. Povestea morții lui Ælfheah apare în versiunea E a Cronicii anglo-saxone:

„... armata invadatoare a devenit deranjată de episcop, deoarece acesta nu a vrut să le ofere bani și a interzis oferirea a orice în schimbul eliberării sale. Și erau foarte beți, pentru că se adusese vin din sud. Apoi l-au răpit pe episcop, l-au dus în tabăra lor în sâmbăta din octava Paștelui, unde l-au bătut cu oase și capete de vită; și cineva l-a lovit cu un topor în cap și cu lovitura aceasta a căzut și sângele său sfânt a curs pe pământ și și-a trimis sufletul în împărăția Domnului[26].”

Ælfheah a fost primul arhiepiscop de Canterbury care a avut parte de o moarte violentă[27]. Un raport contemporan spune că Thorkell cel Înalt a încercat să îl salveze pe Ælfheah de lumea care era pe cale să-l omoare, oferind tot ce are, cu excepția navei sale, în schimbul vieții lui Ælfheah. Prezența lui Thorkell nu este menționată în Cronica Anglo-Saxonă, cu toate acestea[28]. Unele surse susțin că lovitura finală, cu un topor, a fost dată ca act de bunătate, de către un creștin convertit cunoscut sub numele de „Thrum”. Ælfheah a fost îngropat în Catedrala St. Paul[7]. În 1023, trupul său a fost mutat de către regele Cnut la Canterbury într-o mare ceremonie[29][d]. Thorkell cel Înalt a fost șocat de brutalitatea celorlalți vikingi și a trecut de partea regelui englez Æthelred cel Șovăielnic după moartea lui Ælfheah[31].

VenerareModificare

Papa Grigore al VII-lea l-a canonizat pe Ælfheah în 1078, cu hramul pe 19 aprilie[32]. Lanfranc, primul arhiepiscop de după cucerirea normandă, a fost sceptic cu privire la unii dintre sfinții venerați în Canterbury. El a fost convins de sfințenia lui Ælfheah[33], dar Ælfheah și Augustin de Canterbury au fost singurii arhiepiscopi anglo-saxoni pre-cucerire în calendarul sfinților din Canterbury[34]. Altarul lui Ælfheah, care devenise neglijat, a fost reconstruit și extins la începutul secolului al XII-lea sub Anselm de Canterbury, care a avut un rol esențial în menținerea lui Ælfheah în calendarul bisericesc[35][36]. După incendiul din 1174 de la Catedrala din Canterbury, rămășițele lui Ælfheah, împreună cu cele ale lui Dunstan, au fost amplasate în jurul altarului mare, la care, se zice, Thomas Becket și-a dat viața în grija lui Ælfheah la scurt timp înainte de martiriul său în timpul controversei Becket[7]. Noul altar a fost sigilat cu plumb[37] și a fost amplasat la nord de altarul mare, împărțind onoarea cu altarul lui Dunstan, situat la sud de altarul mare[38]. O scriere Viața Sfântului Ælfheah în proză și versuri a fost realizată de un călugăr din Canterbury pe nume Osbern, la cererea lui Lanfranc. Versiunea în proză a supraviețuit, dar Viața este foarte mult o hagiografie: multe dintre poveștile pe care le conține au evidente paralele biblice, ceea ce le face suspecte ca înregistrări istorice.

În perioada medievală târzie, hramul lui Ælfheah a fost celebrat în Scandinavia, posibil din cauza legăturii cu Cnut[39]. Doar câteva biserici care au acest hram sunt cunoscute, cu cele mai multe dintre ele în Kent și câte una în Londra și Winchester, precum și Biserica Sf Alfege în Greenwich și un spital din apropiere (1931-1968) numit după el[40]. În Kent există două biserici parohiale din secolul al XII-lea cu hramul Sfântul Alphege, în Seasalter și Canterbury. Se crede că trupul său neînsuflețit s-a oprit în aceste biserici peste noapte pe drumul său înapoi spre Catedrala Canterbury pentru înmormântare[41]. În orașul în Solihull, West Midlands, Biserica Sf Alphege dedicată lui Ælfheah datează din aproximativ 1277[42]. În 1929, o nouă biserică în Bath a fost dedicată lui Ælfheah, sub numele Alphege, proiectată de Giles Gilbert Scott ca omagiu pentru biserica romană veche Santa Maria in Cosmedin[43].

NoteModificare

  1. ^ Din engleza veche Ælfhēah, „elf-tall”
  2. ^ Astăzi numit oficial Saint Alphege în unele biserici[2][3], dar și Elphege, Alfege[4] sau Godwine[5].
  3. ^ Cum exact i-a salvat viața Ælfheah lui Ælfmaer nu este descris în nici o sursă[7].
  4. ^ Cu excepția doar a unui deget, care, coform tradiției, a fost oferit de Cnut către Westminster Abbey[30].
  1. ^ a b Saint Aelfheah, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  2. ^ Holford-Strevens, et al. Oxford Book of Days pp. 160–161
  3. ^ „St. Alphege”. Catholic Online. Accesat în . 
  4. ^ Rumble "From Winchester to Canterbury" Leaders of the Anglo-Saxon Church p. 173
  5. ^ a b Rumble "From Winchester to Canterbury" Leaders of the Anglo-Saxon Church p. 165
  6. ^ „Alphege, Saint and Martyr”. St. Alphege's Church, Bath. Arhivat din original la .  Accessed 14 August 2009
  7. ^ a b c d e f g Leyser "Ælfheah" Oxford Dictionary of National Biography
  8. ^ Knowles, et al. Heads of Religious Houses, England and Wales pp. 28, 241
  9. ^ Rumble "From Winchester to Canterbury" Leaders of the Anglo-Saxon Church p. 166
  10. ^ Fryde, et al. Handbook of British Chronology p. 223
  11. ^ Barlow English Church 1000–1066 p. 109 footnote 5
  12. ^ Hindley A Brief History of the Anglo-Saxons pp. 304–305
  13. ^ Rumble "From Winchester to Canterbury" Leaders of the Anglo-Saxon Church p. 167
  14. ^ Stenton Anglo-Saxon England p. 378
  15. ^ Williams Æthelred the Unready p. 47
  16. ^ a b Walsh New Dictionary of Saints p. 28
  17. ^ a b Fryde, et al. Handbook of British Chronology p. 214
  18. ^ Barlow English Church 1000–1066 pp. 298–299 footnote 7
  19. ^ Barlow English Church 1000–1066 p. 62
  20. ^ Barlow English Church 1000–1066 p. 223
  21. ^ Stenton Anglo-Saxon England p. 458
  22. ^ Fletcher Bloodfeud p. 94
  23. ^ Williams Æthelred the Unready pp. 106–107
  24. ^ a b Hindley Brief History of the Anglo-Saxons p. 301
  25. ^ Barlow English Church 1000–1066 pp. 209–210
  26. ^ Swanton Anglo-Saxon Chronicle p. 142
  27. ^ Fletcher Bloodfeud p. 78
  28. ^ Williams Æthelred the Unready pp. 109–110
  29. ^ Hindley Brief History of the Anglo-Saxons pp. 309–310
  30. ^ Rumble "From Winchester to Canterbury" Leaders of the Anglo-Saxon Church p. 171
  31. ^ Stenton Anglo-Saxon England p. 383
  32. ^ Delaney Dictionary of Saints pp. 29–30
  33. ^ Williams English and the Norman Conquest p. 137
  34. ^ Stenton Anglo-Saxon England p. 672
  35. ^ Brooke Popular Religion in the Middle Ages p. 40
  36. ^ Southern "St Anselm and his English Pupils" Mediaeval and Renaissance Studies
  37. ^ Nilson Cathedral Shrines p. 33
  38. ^ Nilson Cathedral Shrines pp. 66–67
  39. ^ Blair "Handlist of Anglo-Saxon Saints" Local Saints and Local Churches p. 504
  40. ^ „Greenwich District Hospital”. Lost Hospitals of London. Accesat în . 
  41. ^ Histories in the parish collection at Canterbury Cathedral Archives and Library.
  42. ^ „St Alphege – SolihullParish”. www.solihullparish.org.uk. Arhivat din original la . Accesat în . 
  43. ^ „St Alphege's Church: The Building”. St Alphege's Church, Bath. Arhivat din original la .  Accessed 30 August 2009

BiliografieModificare