Wikipedia

Alișer Navoi (film)

film din 1948 regizat de Kamil Iarmatov
Alișer Navoi

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu originalАлишер Навои
Genfilm istoric[*]​
film biografic  Modificați la Wikidata
RegizorKamil Iarmatov[*]​  Modificați la Wikidata
ScenaristAleksei Speșnev[*]​
Izzat Sulton[*]​
Uyg‘un[*]​
Viktor Șklovski  Modificați la Wikidata
StudioUzbekfilm  Modificați la Wikidata
MuzicaReinhold Glière
Tolib Sodiqov[*]​  Modificați la Wikidata
DistribuțieRazzoq Hamroyev[*]​
Asad Ismatov[*]​
Obid Jalilov[*]​  Modificați la Wikidata
Premiera  Modificați la Wikidata
Țara Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alișer Navoi (în rusă Алишер Навои, în uzbecă Alisher Navoiy) este un film sovietic alb-negru din 1948, regizat de cineastul uzbec de origine tadjică Kamil Iarmatov.[1][2][3][4] El prezintă viața poetului, filozofului umanist și marelui dregător turcic Alișer Navoi, care a trăit în secolul al XV-lea în Asia Centrală, a lăsat posterității patru colecții de poezii și tratatul filozofic în versuri Hamsa și este considerat fondatorul literaturii uzbece.[1][2][4][5][6]

Realizarea filmului urma să aibă loc în anul 1941 în contextul festivităților de sărbătorire a 500 de ani de la nașterea poetului național uzbec Alișer Navoi (1441-1501), dar declanșarea Războiului germano-sovietic a impus amânarea începerii filmărilor timp de câțiva ani.[6][7] Filmările s-au desfășurat după război[7] în orașul Samarkand și pe platourile studioului de film din Tașkent.[8]

Filmul Alișer Navoi a fost lansat în anul 1948[1] și a avut parte de un mare succes comercial,[9] precum și de recenzii critice elogioase.[4][10] El a fost distins în 1948 cu Premiul Stalin clasa a II-a[1][4][11][12] și este considerat unul dintre primele filme istorice ale cinematografiei uzbece, precum și o operă de mare valoare artistică.[13]

Rezumat

modificare
  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
 
Alișer Navoi, portret creat de Ravshanjon Dadaboyev.

Prințul Husein Baikara, moștenitorul imperiului fragmentat al lui Timur Lenk, și poetul Alișer Navoi sunt prieteni încă din vremea studiilor și își petrec tinerețea în orașul Herat. Martor al conflictelor interne sângeroase și al exploatării crude a populației, poetul nutrește visul constituirii unui stat ideal în care să domnească dreptatea și rațiunea și își pune speranțele în moștenitorul tronului.[2] După urcarea pe tron a lui Husein, Alișer devine un sfetnic de încredere al noului sultan, pe care îl ajută la guvernarea statului „la fel ca Aristotel pe Alexandru Macedon”. Imperiul trece printr-o perioadă de pace după un șir de războaie victorioase, iar Navoi devine profesor al prințului Mumin Mirzo, nepotul lui Husein.

Perioada de pace nu durează mult, deoarece prințul Iadîgar, o rudă a sultanului, declanșează un război civil, distrugând un baraj și lipsindu-i pe țărani de apa necesară agriculturii. Înaintea începerii luptei, vizirul Madjdeddin îl trădează pe sultan și trece de partea uzurpatorului, dar, datorită tacticii de luptă concepute de Alișer, bătălia este câștigată; sultanul Husein cruță viața prințului Iadîgar și-l lasă liber. După scurt timp Iadîgar se întoarce și capturează cetatea Herat. Sultanul ezită să-și trimită armata, ascultând sfatul vizirului. În aceste condiții, Alișer decide să acționeze el însuși și pătrunde în secret în interiorul cetății cu ajutorul ucenicilor săi devotați: pietrarul Djelaleddin, bucătarul Abul-Malik și Mansur (fiul vizirului). Ei îl leagă pe Iadîgar și se pregătesc să-l ducă în fața sultanului pentru a fi judecat și a divulga numele trădătorului. Sperând să-și salveze viața, Iadîgar îi mărturisește lui Mansur că trădătorul este chiar tatăl său, iar Mansur îl ucide, păstrând astfel secretul. Alișer își asumă responsabilitatea pentru executarea lui Iadîgar și îi aduce sultanului capul prințului ucis. Husein îl numește pe Alișer în rangul de emir șef și pe Mansur ca dregător însărcinat cu strângerea taxelor.

Sub influența mediului reacționar, sultanul Husein se transformă odată cu trecerea timpului într-un despot oriental tipic. Țăranii și meșteșugarii din Herat devin tot mai nemulțumiți, refuză să-și mai plătească impozitele și, înarmați, se baricadează în cetate. Husein decide să supună cetatea cu forța, dar acceptă totuși să-l trimită acolo pe Alișer pentru a afla motivele revoltei și a căuta să facă dreptate. Alișer este lăsat să intre în oraș, iar locuitorii i se plâng de nedreptatea în ceea ce privește distribuția apei, care ajunge în primul rând către bei. Mansur este considerat vinovat și executat, iar revolta încetează. Interesele populației îl determină pe Alișer să ia măsuri împotriva celor care împiedică dezvoltarea economică a țării.[2] Temându-se că-și vor pierde averile, seniorii feudali, în frunte cu vizirul Madjdeddin, îi cer sultanului să-l înlăture pe Alișer Navoi din funcțiile pe care le deține[2] și îi aduc o fată pe nume Giuli pe post de cadou. Sultanul decide să-l exileze pe poet pentru a potoli revolta nobililor.[2] Alișer îi mărturisește lui Husein că o iubește pe Giuli și îl roagă să o lase să plece împreună cu el. Fata moare însă pe drum din cauza otrăvii primite de la vizir, iar Alișer decide să trăiască în singurătate.

Un nou război civil izbucnește în anii următori după ce fiii lui Husein ridică armele împotriva tatălui lor.[2] Sultanul, care mai nutrește încă un sentiment de afecțiune față de fostul său prieten, reușește să-l convingă pe Alișer să se întoarcă la curte.[2] Vizirul îl ucide printr-un șiretlic pe nepotul lui Husein. Observând moravurile tot mai degradate ale curtenilor regali, Alișer Navoi decide să părăsească palatul pentru totdeauna și este salutat în piață pentru ultima oară de populația orașului.[2]

Distribuție

modificare

Sărbătorirea lui Alișer Navoi

modificare
 
Portret al lui Alișer Navoi, realizat în sec. al XVI-lea de Mahmud Muzahhib și expus acum în Muzeul Astan Quds Razavi din Mașhad, Iran

Realizarea acestui film s-a înscris în cadrul festivităților de sărbătorire a 500 de ani de la nașterea poetului național uzbec Alișer Navoi (1441-1501).[6][7][18] Asocierea poetului medieval cu națiunea și cultura uzbecă datează însă abia din anii 1920, după înființarea Uniunii Sovietice, și a generat mari controverse.[7]

Viața poetului

modificare

Nizām-al-Din ʿAli-Shir Herawī, mai cunoscut sub pseudonimul Alișer Navoi, a trăit în secolul al XV-lea în orașul Herat (care se află în regiunea istorică Horasan și este situat astăzi pe teritoriul Afganistanului), capitala și principalul centru cultural al Imperiului Timurid, fondat de războinicul turco-mongol Timur Lenk.[7][18] Era originar dintr-o familie nobilă și a beneficiat în tinerețe de o educație multilaterală.[6] Cunoștea științele exacte, vorbea mai multe limbi (printre care persană, arabă și ciagatai) și avea multiple înclinații artistice: poet, pictor, arhitect și muzician.[6][18] A fost prieten din copilărie al sultanului Husayn Bāyqarā (1469-1506) și a devenit apoi vizir al imperiului într-o perioadă marcată de războaie civile,[7] reușind în această calitate să impună o serie de reforme pentru ridicarea nivelului de trai și de cultură al poporului său.[6][18] În perioada guvernării sale au fost construite școli, băi publice și o vastă rețea de irigații, care au îmbunătățit viața localnicilor.[18] Potrivit celor afirmate de cercetătorul literar Liuțian Klimovici într-un articol publicat în revista Oktiabr, poetul a luptat pentru progresul poporului său și a dezvoltat tradițiile sale culturale, ridicându-se astfel deasupra contemporanilor săi.[6]

Deranjați de puterea mare pe care o dobândise Alișer și văzându-și amenințate interesele feudale, nobilii timurizi au reușit în cele din urmă să-l convingă pe sultan să-l alunge de la palat.[18] Moartea lui Alișer Navoi a fost jelită de mii de oameni simpli, după cum a scris un istoric al timpului: „Soarele abia începuse să-și trimită razele sale când s-a răspândit în oraș grozava știre care a devenit pricină de durere pentru întregul popor. Din strigătele care s-au urcat până la cer, cerul s-a acoperit de nouri și pe pământ au început să curgă lacrimile ca șuvoaiele”.[18]

Alișer Navoi a rămas în memoria contemporanilor săi ca un patron al literaturii și artelor: a adunat în jurul său un grup de istorici, poeți, caligrafi și artiști și a avut o mare influență asupra dezvoltării limbii ciagatai și a literaturii turcice.[7] El a recomandat ca poeziile să fie scrise într-un limbaj clar și să aibă un conținut bogat în idei pentru a fi accesibile poporului și i-a îndemnat pe poeți să-și păstreze conștiința morală și să spună adevărul.[6] Respingând ideea general acceptată în acea vreme că limba persană este singura limbă potrivită pentru scrierea poeziilor, Navoi a scris poeme în limba ciagatai care era vorbită de populația turcică de pe Valea Fergana și din estul Turkestanului.[7] A lăsat în urma sa tratatul filozofic în versuri Hamsa, poemul „Limbajul păsărilor”, lucrarea istorico-literară „Adunarea oamenilor excepționali”, tratatul de filologie comparată „Litigiul celor două limbi”, tratatul asupra regulilor versificării „Balanța măsurilor versului”.[6] Navoi este considerat în prezent principalul reprezentant al literaturii în limba ciagatai.[19][20]

Simbol al națiunii uzbece

modificare

Sensul etnonimului „uzbec” a evoluat mult în decursul timpului.[7] Astfel, potrivit istoricului american Edward A. Allworth, triburile uzbece din vremea lui Navoi vorbeau un dialect mai apropiat de limbile kipceakice⁠ și erau formate din indivizi sălbatici și periculoși.[7] Uzbecii au fost considerați până la sfârșitul secolului al XIX-lea urmași ai nomazilor care au migrat în secolele XV-XVI din stepa kipceakă în regiunea Transoxiana (situată între râurile Sîrdaria și Amudaria) și s-au stabilit acolo în timpul dinastiei șaibanizilor.[7] La începutul secolului al XX-lea intelectualii turcici din Asia Centrală au promovat ideea existenței unei singure națiuni turcice, formată atât din populațiile turco-mongole nomade, cât și din populațiile asiatice islamice, națiune care a început să fie numită uzbecă în epoca sovietică.[7] Lingviștii sovietici au redenumit limba ciagatai ca „uzbeca veche”, ceea ce, potrivit lui Edward A. Allworth, „distorsiona grav istoria literară a regiunii” și îi conferea lui Alișer Navoi o identitate uzbecă.[21]

 
Opera Națională „Alișer Navoi” din Tașkent

Alișer Navoi a devenit astfel un simbol al națiunii uzbece, iar lingvistul și istoricul literar Abdurauf Fitrat l-a inclus în antologia Oʻzbek adabiyoti namunalari („Mostre de literatură uzbecă”, 1928), numindu-l cel mai important reprezentant al literaturii uzbeco-ciagatai.[7] Savanții uzbeci și ruși din perioada sovietică au susținut că Navoi a contribuit la dezvoltarea limbii uzbece și l-au considerat fondatorul literaturii uzbece.[6][22][23][24][25] În consecință, guvernul sovietic a început să organizeze tot felul de evenimente culturale dedicate lui Navoi, iar opera Farhad și Shirin a fost pusă în scenă la Teatrul Bolșoi din Moscova în 1937, cu ocazia aniversării a primului deceniu al culturii uzbece.[7] Propaganda sovietică a scos în evidență spiritul progresist al lui Alișer Navoi și reformele întreprinse pentru îmbunătățirea traiului populației, trecând sub tăcere atât originea nobilă, cât și religiozitatea poetului.[7] S-a subliniat permanent apropierea poetului de oamenii simpli, iar istoricii literari au ajuns chiar să susțină că operele sale principale erau inspirate din legendele populare ale poporului uzbec.[7] În urma acțiunilor propagandistice Alișer Navoi a devenit un apărător al oamenilor de rând și un profet al viitoarei națiuni socialiste uzbece.[7]

La propunerea Partidului Comunist din Uzbekistan, Comitetul Central al PCUS a aprobat organizarea în iulie 1941[7] în întreaga Uniune Sovietică a unor festivități cu prilejul sărbătoririi a 500 de ani de la nașterea poetului,[26] festivități ce urmau să promoveze ideea înfrățirii între popoarele sovietice.[7] Instituțiile științifice și culturale din RSS Uzbecă s-au implicat intens în pregătirea acestor festivități: au fost inaugurate expoziții tematice, s-a planificat deschiderea la Tașkent a unui muzeu, a unei biblioteci și a unui teatru de operă și balet care să poarte numele poetului, a fost lansat un concurs pentru construirea unui monument al lui Navoi, a fost scrisă opera Leyla și Majnun (de către compozitorii Reingold Glier și Talib Sadîkov) inspirată din poeziile lui Alișer Navoi, iar un bulevard central din Tașkent care lega orașul vechi de orașul nou a fost numit în onoarea poetului.[7] Comitetul însărcinat cu organizarea festivităților a planificat, de asemenea, publicarea în tiraje mari a tratatului filozofic „Hamsa” și a volumelor de versuri scrise de Navoi.[7] În ciuda eforturilor depuse de organizatori, autoritățile din republicile sovietice europene (RSS Ucraineană și RSS Bielorusă) au manifestat o indiferență totală, iar presa centrală nu a fost nici ea prea interesată să promoveze aceste evenimente.[7] Izbucnirea Războiului Germano-Sovietic a impus amânarea acestor festivități, care au fost organizate abia în anul 1948.[7]

Producție

modificare

Pregătirea filmărilor

modificare
 
Figura lui Kamil Iarmatov reprezentată pe un timbru emis în Uzbekistan

La sfârșitul anilor 1930 autoritățile sovietice au hotărât realizarea unui film artistic despre viața poetului național uzbec Alișer Navoi (1441-1501) care să fie lansat cu ocazia festivităților de sărbătorire a 500 de ani de la nașterea lui.[9] Filmul urma să fie realizat prin eforturile comune ale studiourilor de film „Mosfilm” și „Uzbekfilm” sub coordonarea cineastului uzbec de origine tadjică Kamil Iarmatov (care fusese numit la începutul anului 1940 în funcția de director artistic al studioului Uzbekfilm).[9]

Scenariul filmului a fost scris de un colectiv mixt[9] alcătuit din Viktor Șklovski (din partea rusă)[9][27] și din Izzat Sultanov (Izzat Sulton), Uigun (Uygʻun, Rahmatulla Atakuziev)[1][9][28] și Kamil Iarmatov (din partea uzbecă).[9] Construirea decorurilor a început la Moscova sub conducerea artistului Varșam Eremian.[9] Filmările urmau să înceapă în 23 iunie 1941 la Moscova, iar actorii uzbeci sosiseră deja de la Tașkent.[9] Echipa de filmare s-a reunit în acea dimineață pe platourile studioului Mosfilm, dar filmările nu au mai început deoarece cu o zi mai înainte fusese declanșat Războiul germano-sovietic și toată lumea era bulversată de această veste.[9] Tânăra actriță azero-uzbecă Ziba Ganieva (interpreta rolului Giuli) i-a cerut regizorului să o scoată din echipă pentru că vrea să urmeze cursurile unei Școli de infimiere și apoi să plece pe front; ea a devenit ulterior o lunetistă de elită și a fost grav rănită.[9][29]

Amânări

modificare

Realizarea filmului Alișer Navoi, care fusese atent pregătită, a trebuit amânată din cauza războiului.[6][9] Rămas fără activitate, cineastul Iarmatov, care luptase în cadrul Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus și fusese rănit grav la picior într-una din bătălii, s-a prezentat la Centrul militar de înregistrare și înrolare, situat în apropierea sediului Mosfilm, și a cerut să fie înrolat și trimis pe front cu gradul de ofițer.[9] Comisarul militar i-a respins cererea pe motiv de invaliditate, în ciuda protestelor cineastului că poate trage cu arma chiar și în aceste condiții.[9] Șaisprezece angajați ai studioului Mosfilm, inclusiv Iarmatov, s-au înscris în unitatea de miliție din apropierea Moscovei.[9]

După trei luni de activitate a lui Iarmatov în cadrul miliției, comandantul suprem al Armatei Sovietice a hotărât scoaterea tuturor artiștilor din unitățile aflate pe front și încorporarea lor în unități artistice de propagandă.[9] În octombrie 1941, ca urmare a apropierii Armatei Germane de Moscova, studiourile cinematografice rusești au fost evacuate,[30] iar artiștii cinematografici au fost trimiși în Asia Centrală și repartizați la studiourile de film din Tașkent, Alma Ata și Așgabat.[9] La cererea lui Usman Iusupov, prim-secretarul Partidului Comunist din Uzbekistan, cineastul Kamil Iarmatov a realizat două filme de propagandă cu tematică antifascistă: Prieteni pe front (1942) și Darul patriei (1943).[9][31]

Reluarea filmărilor

modificare

În anul 1946,[9] după mai mulți ani de amânare, în care a strâns documente și a studiat viața lui Alișer Navoi, precum și epoca în care a trăit poetul,[13] Kamil Iarmatov a reluat pregătirea filmului Alișer Navoi și l-a invitat pe scenaristul Aleksei Speșnev să rescrie scenariul.[9]

Filmul a fost produs în 1947 de Studioul de film din Tașkent (denumit ulterior Uzbekfilm) și a fost regizat de Kamil Iarmatov.[1][2][14][28] Regizorul i-a cooptat în echipa de producție pe artistul scenograf Varșam Eremian și pe tânărul cameraman Mihail Krasnianski (Mixail Krasnyanskiy), refuzând ofertele unor cameramani mai experimentați.[2][9][14][28] Rolurile principale au fost atribuite actorilor uzbeci Razzoq Hamroyev (poetul Navoi), Asad Ismatov (sultanul)[15][32] și Obid Jalilov (vizirul).[13] Tânărul actor Razzoq Hamroyev, interpretul poetului Alișer Navoi, era un specialist în filologia orientală și se distingea prin inteligență, talent și aspect aristocratic.[9][32]

Filmările s-au desfășurat în decorul medieval al orașului Samarkand (Uzbekistan) și pe platourile studioului de film din Tașkent.[6][13] Zidurile și poarta orașului feudal Herat au fost reconstruite, în stilul arhitecturii orientale vechi, în jurul unor moschei și mausolee vechi și a unei cetățui din nordul Samarkandului.[13] Una din piețele Samarkandului a devenit pentru o zi piața vechiului Herat, fiind umplută de nobili îmbrăcați în haine scumpe, din militari înarmați și dintr-o mulțime zgomotoasă și pestriță (formată din sute de figuranți) care întâmpinau sosirea sultanului și a suitei sale.[13] Scenele de luptă au fost filmate pe colinele din jurul Samarkandului, iar scena construirii stăvilarului și a canalului de irigații pe malul canalului Dargom⁠(ru)[traduceți], alimentat de apele râului Zeravșan⁠(en)[traduceți].[13] Spațiile interioare ale clădirilor (interiorul palatului sultanului și camera poetului) din vremea lui Alișer Navoi au fost construite, după un studiu amănunțit al arhitecturii epocii, de artistul scenograf Varșam Eremian.[13]

Asad Ismatov, interpretul sultanului Husein Baikara, a intrat atât de bine în rolul tiranului, încât publicul prezent pe platoul de filmare izbucnea în plâns chiar dacă nu cunoștea limba uzbecă.[9] Situația devenise deranjantă, iar regizorul a hotărât într-o zi să întrerupă filmările.[9] Cameramanul Krasnianski, scenograful Eremian și actorii Hamroyev și Ismatov s-au adunat în acea noapte în camera regizorului și, susținând că interpretarea lui Ismatov era perfectă, l-au convins să refacă acea scenă și să o filmeze a doua zi într-un alt mod.[9]

Muzica a fost compusă de compozitorul rus de origine germano-polono-ucraineană Reingold Glier (Reinhold Glière) și de compozitorul uzbec Talib Sadîkov (Tolib Sodiqov).[1][2][28] Vocile actorilor au fost dublate în limba rusă.[2] Lungimea peliculei este de 2.717 metri.[2]

Recepție

modificare

Lansare

modificare

Filmul Alișer Navoi a fost lansat pe 6 februarie 1948 în Uniunea Sovietică[2] și a avut parte de un mare succes comercial.[9] El a fost distribuit apoi de compania Soveksportfilm în 132 de țări ale lumii printre care Germania (8 iunie 1948), Serbia (23 iunie 1948), Croația (7 iulie 1948), Slovenia (23 septembrie 1948), Austria (9 octombrie 1948, la Festivalul Filmului Sovietic de la Viena), Ungaria (16 decembrie 1948), Japonia (21 mai 1949) și Finlanda (1 iunie 1951).[33]

Premiera filmului în România a avut loc în martie 1949,[34] după ce pelicula fusese achiziționată și adusă în România în decembrie 1948.[5] Filmul a rulat în perioada următoare în unele cinematografe bucureștene precum Aro, Trianon, Dacia, Izbânda și Odeon (martie 1949),[34] Elena Pavel (septembrie 1952),[35][36] Miorița (noiembrie 1952),[37][38] Ilie Pintilie (noiembrie 1952),[39][40] 7 Noembrie (decembrie 1952 – ianuarie 1953),[41][42] Tudor Vladimirescu (ianuarie, iulie 1953),[43][44][45] Popular (februarie 1953),[46] Rahova (martie 1953, octombrie 1954),[47][48][49] Gheorghe Doja (iunie 1953),[50] Vasile Roaită (decembrie 1953),[51][52] Libertății (februarie 1954),[53][54] și 8 Mai (martie–aprilie 1954).[55][56]

Aprecieri critice și premii

modificare

Alișer Navoi a fost distins în 1948 cu Premiul Stalin clasa a II-a.[1][2][4][11][12] Au fost premiați cu câte 50.000 de ruble regizorul Kamil Iarmatov și actorii Razzoq Hamroyev și Asad Ismatov.[57] Succesul filmului l-a făcut pe Kamil Iarmatov să susțină mai târziu că Alișer Navoi este filmul său reprezentativ și că filmele sale ulterioare nu s-au ridicat la nivelul artistic al acestuia.[9] Singurul fiu al cineastului, născut în 1949, a fost numit Alișer Iarmatov și a devenit specialist în istoria modernă și contemporană.[9]

Criticii sovietici au lăudat filmul în recenziile lor pentru „tratarea delicată a detaliilor istorice, neprezentând nici exotismul și nici înapoierea, ci o cale constructivă către prezent”,[10][58] în timp ce cineastul rus Serghei Gherasimov (profesor universitar la Institutul de Cinematografie din Moscova, Artist al Poporului, triplu decorat cu Premiul Stalin) îl considera „un exemplu de măiestrie” dramaturgico-regizorală.[59] Profesorul american Peter Rollberg, specialist în literatura și cinematografia rusă și sovietică, a susținut că „în ciuda evidentelor restricții ideologice, regizorul a reușit să confere portretului său cinematografic o complexitate psihologică, în special în cea de-a doua jumătate a filmului, ceea ce era un lucru neobișnuit în acei ani”.[4]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Film istoric biografic despre poetul uzbec Navoi din secolul al XV-lea, care – în calitate de sfetnic al sultanului, prietenul său din copilărie cu un caracter slab și ulterior tiranic, numit în funcția de mare emir – nu poate pune capăt mașinațiunilor criminale ale marelui vizir și, în cele din urmă, se amestecă printre oamenii simpli. Foarte lent, liniștit și pus în scenă eficient ca o epopee națională uzbecă.”.[60]

Note

modificare
  1. ^ a b c d e f g h ru „Алишер Навои (1947) – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ru А.В. Мачерет [A.V. Macevet] (red.), Советские художественные фильмы: Звуковые фильмы, 1930–1957, Iskusstvo, Moscova, 1961, p. 381.
  3. ^ ru Сергей Юткевич [Serghei Iutkevici], Кино: энциклопедический словарь, Советская энциклопедия, Moscova, 1986, p. 432.
  4. ^ a b c d e f en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 803. ISBN 9781442268425. 
  5. ^ a b ro ***, „Ce filme sovietice vom vedea în curând”, în Scânteia, seria III, anul XVIII, nr. 1306, luni 20 decembrie 1948, p. 2.
  6. ^ a b c d e f g h i j k l ro E.S., „Filmul despre Alișer Navoi”, în Contemporanul, anul III, nr. 129, vineri 25 martie 1949, p. 11.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w ru Артем Космарский [Artem Kosmarski] (). „Визирь на службе у народа. Как Алишер Навои стал советским узбекским поэтом”. Фергана.Ру. Accesat în . 
  8. ^ ro S. Mld. [Sorin Mladoveanu], „Timp de o zi un oraș modern își retrăiește viața de acum cinci secole. Cum s’a turnat marele film sovietic «Alișer Navoi»”, în Scânteia, seria III, anul XVIII, nr. 1282, luni 22 noiembrie 1948, pp. 3–4.
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ru Мастура Исхакова [Mastura Ishakova] (). „Возвращение Всадника. Камиль Ярматов» – Первые в кино”. Первые в кино. Accesat în . 
  10. ^ a b en Michael Rouland, Gulnara Abikeyeva, Birgit Beumers (ed.), Cinema in Central Asia: Rewriting Cultural Histories, I.B. Tauris, Londra, 2013.
  11. ^ a b en „Alisher Navoy (1948) – Awards”, IMDb, accesat în  
  12. ^ a b ro ***, „Premiile Stalin pentru literatură și film pe anul 1948”, în Scânteia, seria III, anul XVII, nr. 1103, marți 20 aprilie 1948, p. 4.
  13. ^ a b c d e f g h ro S. Mld. [Sorin Mladoveanu], „Timp de o zi un oraș modern își retrăiește viața de acum cinci secole. Cum s’a turnat marele film sovietic «Alișer Navoi»”, în Scânteia, seria III, anul XVIII, nr. 1282, luni 22 noiembrie 1948, p. 4.
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m ru Джура Тешабаев [Djura Teșabaev], Камил Ярматов, Искусство, Moscova, 1964, p. 118.
  15. ^ a b c d e f g h i j k l m n ru „Алишер Навои (1947) – Актеры и роли”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  16. ^ a b c d e f g h i j k l m en „Alisher Navoy (1948) – Full Cast & Crew”. IMDB. 
  17. ^ en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 576. ISBN 9781442268425. 
  18. ^ a b c d e f g ro S. Mld. [Sorin Mladoveanu], „Timp de o zi un oraș modern își retrăiește viața de acum cinci secole. Cum s’a turnat marele film sovietic «Alișer Navoi»”, în Scânteia, seria III, anul XVIII, nr. 1282, luni 22 noiembrie 1948, p. 3.
  19. ^ en Robert McHenry, ed. (). „Navā'ī, (Mir) 'Alī Shīr”. Encyclopædia Britannica. 8 (ed. 15th). Chicago: Encyclopædia Britannica, Inc. p. 563. 
  20. ^ en Maria Eva Subtelny (). „Mīr 'Alī Shīr Nawā'ī”. În C. E. Bosworth; E. Van Donzel; W. P. Heinrichs; Ch. Pellat. The Encyclopedia of Islam. VII. Leiden—New York: E. J. Brill. pp. 90–93. 
  21. ^ en Edward A. Allworth (). The Modern Uzbeks: From the Fourteenth Century to the Present: A Cultural History . Hoover Institution Press. pp. 229–230. ISBN 978-0-8179-8732-9. 
  22. ^ en A. A. Valitova (). „Alisher Navoi”. În A. M. Prohorov. Great Soviet Encyclopedia. XVII. Moscova: Soviet Encyclopedia. pp. 194–195. 
  23. ^ en A. M. Prohorov, ed. (). „Navoi, Nizamiddin Mir Alisher”. Great Encyclopedic Dictionary (în rusă) (ed. 2). Sankt Petersburg: Great Russian Encyclopedia. p. 777. 
  24. ^ en „Alisher Navoi”. Writers Festival. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ en Maxim Isaev (). „Uzbekistan – The monuments of classical writers of oriental literature are removed in Samarqand”. Ferghana News. Accesat în . 
  26. ^ en Grigol Ubiria (). Soviet Nation-Building in Central Asia: The Making of the Kazakh and Uzbek Nations. Routledge. p. 232. ISBN 9781317504351. 
  27. ^ en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 671. ISBN 9781442268425. 
  28. ^ a b c d en Yuri Vorontsov, Igor Rachuk, The Phenomenon of the Soviet Cinema, Progress Publishers, Moscova, 1980, p. 393.
  29. ^ ru Камил Ярматович Ярматов [Kamil Iarmatovici Iarmatov], Возвращение, Изд-во литературы и искусства имени Гафура Гуляма, Tașkent, 1987, pp. 148–149.
  30. ^ en Donald Haase (ed.), The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, vol. 3 (Q-Z), Greenwood Press, Westport, Connecticut — Londra, 2008, p. 902.
  31. ^ ru Джура Тешабаев [Djura Teșabaev], Камил Ярматов, Искусство, Moscova, 1964, p. 50.
  32. ^ a b ru Камил Ярматович Ярматов [Kamil Iarmatovici Iarmatov], Возвращение, Изд-во литературы и искусства имени Гафура Гуляма, Tașkent, 1987, p. 163.
  33. ^ en „Alisher Navoy (1948) – Release Info”, IMDb, accesat în  
  34. ^ a b hu ***, „Bukaresti mozik műsora”, în Romániai Magyar Szó, anul III, nr. 467, duminică 23 martie 1949, p. 10.
  35. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2458, sâmbătă 20 septembrie 1952, p. 6.
  36. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2459, duminică 21 septembrie 1952, p. 5.
  37. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2498, miercuri 5 noiembrie 1952, p. 6.
  38. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2501, duminică 9 noiembrie 1952, p. 4.
  39. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2516, joi 27 noiembrie 1952, p. 6.
  40. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2517, vineri 28 noiembrie 1952, p. 4.
  41. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2545, marți 30 decembrie 1952, p. 5.
  42. ^ ***, „Spectacolele din 1 ianuarie 1953”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2546, miercuri 31 decembrie 1952, p. 6.
  43. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2565, vineri 23 ianuarie 1953, p. 4.
  44. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2565, sâmbătă 24 ianuarie 1953, p. 3.
  45. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2723, duminică 26 iulie 1953, p. 4.
  46. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2579, marți 10 februarie 1953, p. 5.
  47. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2616, duminică 22 martie 1953, p. 4.
  48. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 3114, miercuri 27 octombrie 1954, p. 4.
  49. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 3117, sâmbătă 30 octombrie 1954, p. 4.
  50. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2689, miercuri 17 iunie 1953, p. 4.
  51. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2833, marți 1 decembrie 1953, p. 4.
  52. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXII, nr. 2835, joi 3 decembrie 1953, p. 4.
  53. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 2897, marți 16 februarie 1954, p. 4.
  54. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 2902, duminică 21 februarie 1954, p. 4.
  55. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 2933, luni 29 martie 1954, p. 4.
  56. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIII, nr. 2938, duminică 4 aprilie 1954, p. 4.
  57. ^ Mihail Cosma, „Premiile «Stalin» pentru cinematografie”, în Contemporanul, anul II, nr. 81, vineri 16 aprilie 1948, p. 6.
  58. ^ ru Sovetskoe kinoiskusstvo, nr. 14/1948.
  59. ^ ro S. A. Gherasimov, „Dramaturgia cinematografică sovietică”, extrase din coraportul lui S. A. Gherasimov rostit la tribuna celui de-al II-lea Congres Unional al Scriitorilor Sovietici, în Contemporanul, nr. 1 (431), vineri 7 ianuarie 1955, p. 4.
  60. ^ de Alișer Navoi în Lexikon des Internationalen Films

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alișer_Navoi_(film)&oldid=16136420