Allsvenskan 2011
Sezon2011
CampioanăHelsingborgs IF
RetrogradateHalmstads BK
Trelleborgs FF
Statistici
GolgheterMathias Ranégie (21)
Cea mai mare victorie acasăHäcken 6–0 Mjällby
Cea mai mare victorie în deplasareSyrianska 1–5 Häcken
Cele mai multe goluriHelsingborgs IF 7–3 Trelleborgs FF
Goluri628
← Sezonul anterior
2010
Sezonul următor →
2012

Allsvenskan 2011 a fost al 87-lea sezon al primei ligi de fotbal suedeze de la înființarea sa din 1924.

Helsingborgs IF a câștigat campionatul în acest sezon, al 7-lea din istorie, în etapa 27, cu o lună înainte de runda finală, la 25 septembrie 2011. Atunci Malmö FF si AIK Solna, singurele echipe care o mai puteau ajunge pe Helsingborg s-au încurcat reciproc, remizând 1-1, iar Helsingborg a câștigat împotriva echipei GAIS, cu 3-1. Acesta a fost al doilea an consecutiv în care un club din Skåne a obținut titlul de campioană. A fost, de asemenea, primul campionat câștigat de Helsingborg în secolul 21, și prima dată de la ediția din 1996 când o echipă a avut asigurat campionatul atât de devreme.

Informații despre echipe modificare

Un total de șaisprezece echipe au jucat în acest sezon, 14 din sezonul 2010 și două echipe promovate din Superettan 2010. Åtvidabergs FF și IF Brommapojkarna au fost retrogradate la sfârșitul sezonului 2010, după ce au terminat pe ultimele 2 locuri ale clasamentului. Åtvidaberg s-a întors în Superettan după numai un sezon în Allsvenskan și Brommapojkarna după 2 sezoane în Allsvenskan. Åtvidabergs FF și IF Brommapojkarna au fost înlocuite de FC Syrianska și IFK Norrköping. Norrköping a revenit după o absență de doi ani, în timp ce FC Syrianska a reușit să ajungă pentru prima dată în istorie în Allsvenskan. Gefle IF s-a menținut în Allsvenskan după ce a învins echipa GIF Sundsvall cu scorul general de 3-0 într-un play-off retrogradare / promovare.

Stadioane și locația modificare

 
Malmö Stadion
 
Helsingborgs Stadion
Echipă Locație Stadion Capacitatea stadionului1
AIK Stockholm Råsunda Stadium 36,800
Djurgårdens IF Stockholm Stockholm Stadion 14,700
Elfsborg Borås Borås Arena 16,899
GAIS Göteborg Gamla Ullevi 18,900
Gefle Gävle Strömvallen 7,300
IFK Göteborg Göteborg Gamla Ullevi 18,900
Halmstads BK Halmstad Örjans Vall 15,500
Helsingborgs IF Helsingborg Olympia 16,500
Häcken Göteborg Rambergsvallen 6,000
Kalmar FF Kalmar Guldfågeln Arena 12,000
Malmö FF Malmö Swedbank Stadion 24,000
Mjällby Mjällby Strandvallen 7,500
IFK Norrköping Norrköping Idrottsparken 17,234
Syrianska FC Södertälje Södertälje Fotbollsarena 6,400
Trelleborgs FF Trelleborg Vångavallen 10,000
Örebro SK Örebro Behrn Arena 13,129
  • 1 According to each club information page at the Swedish Football Association website for Allsvenskan.[1]

Personal și sponsori modificare

 
Råsunda
 
Borås Arena
Echipa Antrenor principal1 Căpitan Echipament Sponsor
AIK   Alm, AndreasAndreas Alm   Daniel Tjernström adidas Åbro
Djurgårdens IF   Pehrsson, MagnusMagnus Pehrsson
  Banda, CarlosCarlos Banda
  Joel Riddez adidas ICA
Elfsborg   Haglund, MagnusMagnus Haglund   Anders Svensson Umbro Swedbank
GAIS   Axén, AlexanderAlexander Axén   Fredrik Lundgren Puma Swedbank
Åbro
Gefle   Olsson, PerPer Olsson   Daniel Bernhardsson Umbro Sandvik
IFK Göteborg   Olsson, JonasJonas Olsson   Adam Johansson adidas Prioritet Finans
Halmstads BK   Gustafsson, JensJens Gustafsson   Johnny Lundberg Puma ICA
Helsingborgs IF   Karlsson, ConnyConny Karlsson
  Ljung, Per-OlaPer-Ola Ljung2
  Pär Hansson Puma Resurs Bank
Häcken   Gerhardsson, PeterPeter Gerhardsson   Jonas Henriksson Nike BRA Bygg
Kalmar FF   Bergstrand, NanneNanne Bergstrand   Henrik Rydström Puma Audio Video
Malmö FF   Norling, RikardRikard Norling   Daniel Andersson Puma ICA
Mjällby   Swärdh, PeterPeter Swärdh   Marcus Ekenberg Umbro Stål & Rör Montage
Beglast
IFK Norrköping   Andersson, JanneJanne Andersson   Mathias Florén Puma Holmen
Syrianska FC   Melkemichel, ÖzcanÖzcan Melkemichel
  Bondarenko, ValeriValeri Bondarenko2
  Ahmet Özdemirok Nike Telge
Trelleborgs FF   Prahl, TomTom Prahl   Kristian Haynes Masita Trelleborg
Örebro SK   Boström, SixtenSixten Boström   Fredrik Nordback Puma Malmbergs

Clasament final modificare

Poz
Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
Promovare sau retrogradare
1   Helsingborgs IF (C) 30 18 9 3 55 27 +28 63 UCL 2012-2013 Turul 2 preliminar
2   AIK 30 18 4 8 46 27 +19 58 Turul doi preliminar al UEFA Europa League 2012-2013
3   IF Elfsborg 30 18 3 9 52 32 +20 57 UEL 2012-2013 Primul tur preliminar
4   Malmö FF 30 15 9 6 37 30 +7 54
5   GAIS 30 16 3 11 47 34 +13 51
6   BK Häcken 30 14 7 9 52 32 +20 49
7   IFK Göteborg 30 13 6 11 42 34 +8 45
8   Kalmar FF 30 13 5 12 39 34 +5 44 UEL 2012-2013 Primul tur preliminar 1
9   Gefle IF 30 10 11 9 31 39 −8 41
10   Mjällby AIF 30 12 4 14 33 39 −6 40
11   Djurgårdens IF 30 10 6 14 36 40 −4 36
12   Örebro SK 30 11 3 16 36 45 −9 36
13   IFK Norrköping 30 9 7 14 32 49 −17 34
14   Syrianska FC (O) 30 8 4 18 27 44 −17 28 Format:Fb competiție 2011 Allsvenskan Relegation Playoffs
15   Trelleborgs FF (R) 30 7 4 19 39 64 −25 25 Retrogradare în
Format:Fb competiție 2012 Superettan
16   Halmstads BK (R) 30 3 5 22 24 58 −34 14

Ultima actualizare: 23 October 2011
Sursa: svenskfotboll.se sv
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) diferența de goluri; 3) goluri marcate.
1Kalmar FF a luat locul in calificările Europa League lui Helsingborgs IF, care participă în calificările Ligii Campionilor .
POZ = Poziția în clasament; (C) = Campioană; (R) = Retrogradată; (P) = Promovată; (E) = Eliminată; (O) = Câștigătoare de play-off; (A) = Avansează în runda următoare.
Aplicabil doar când sezonul nu este terminat:
(Q) = Calificare în faza competiției indicată; (TQ) = Calificare în competiție, dar încă nu în faza indicată; (RQ) = Calificată în competiția de retrogradare indicată; (DQ) = Descalificată din competiție.

Play-offul pentru sezonul 2012 modificare


Ängelholm2 – 1Syrianska FC
Andersson   53'
Blomberg   79'
Report Ijeh   50'

Syrianska FC3 – 1Ängelholm
Barsom   53'
Arneng   66'
Bennhage   90+2' (o.g.)
Report Andersson   58'

Syrianska FC a caștigat cu 4–3 la general.

Statistici modificare

Hat-trick modificare

Jucător Pentru Contra Rezultat Data
  Ranégie, MathiasMathias Ranégie Häcken Syrianska FC 5–1 17 aprilie 2011
  Ranégie, MathiasMathias Ranégie Häcken Trelleborgs FF 4–1 18 iunie 2011
  Selaković, StefanStefan Selaković IFK Göteborg Syrianska FC 3–0 10 iulie 2011
  Bangura, TetehTeteh Bangura4 AIK Halmstads BK 4–0 11 iulie 2011
  Hysén, TobiasTobias Hysén IFK Göteborg Halmstads BK 3–1 25 iulie 2011
  Igboananike, KennedyKennedy Igboananike Djurgården Trelleborgs FF 4–3 11 septembrie 2011
  • 4 Jucătorul a marcat 4 goluri

Goluri modificare

  • Primul gol al sezonului: Imad Khalili pentru IFK Norrköping contra GAIS (15:15, 3 aprilie 2011)[4]
  • Cea mai mare victorie: 6 goluri – Häcken 6–0 Mjällby (3 iulie 2011)[5]
  • Meciul cu cele mai multe goluri: 10 goluri – Helsingborgs IF 7–3 Trelleborgs FF (23 iunie 2011)[5]
  • Cele mai multe goluri marcate de o singura echipa intr+un meci: 7 goluri – Helsingborgs IF 7–3 Trelleborgs FF (23 iunie 2011)[5]
  • Cele mai puține jocuri in care nu a marcat: 2 – Helsingborgs IF[6]
  • Cele mai multe jocuri in care nu a marcat: 15 – Syrianska FC[6]

Cartonașe modificare

  • Cea mai penalizată echipă (1 pct pentru cartonaș galben și 3 pentru roșu): 70 – Syrianska FC (55 cartonașe galbene, 5 cartonașe roșii)[7][8]
  • Cea mai fair-play echipă: 27 – Gefle (24 cartonașe galbene, 1 cartonaș roșu)[7][8]
  • Cele mai multe cartonașe galbene (club): 55 – Syrianska FC[7]
  • Cele mai multe cartonașe galbene (jucător): 11Ivan Ristić (Syrianska FC)[7]
  • Cele mai multe cartonașe roșii (club): 5 – Syrianska FC[8]
  • Cele mai multe cartonașe roșii (jucător): 2Bobbie Friberg da Cruz (IFK Norrköping)[8]
  • Cele mai multe faulturi (jucător): 51Shpëtim Hasani (IFK Norrköping)[9][10]

Meciuri fără gol primit modificare

  • Cele mai multe meciuri fără gol primit: 12 – AIK[6]
  • Cele mai puține meciuri fără gol primit: 4 – Trelleborgs FF[6]

Referințe modificare

  1. ^ „Allsvenskan” (în Swedish). The Swedish Football Association. Accesat în . 
  2. ^ „Skytteliga”. The Swedish Football Association. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  3. ^ „Passningsliga”. The Swedish Football Association. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  4. ^ „IFK Norrköping – GAIS”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  5. ^ a b c „Spelprogram - Allsvenskan, herrar”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  6. ^ a b c d „Scoring”. soccerstats.com. soccerstats.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ a b c d „Varningsliga”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  8. ^ a b c d „Utvisningsliga”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  9. ^ „Orsakat frispark”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în . 
  10. ^ „Orsakat straff”. svenskfotboll.se. The Swedish Football Association. Accesat în .