Ambasada României în Republica Moldova

Ambasada României în Republica Moldova este principala misiune diplomatică a României în Republica Moldova. Sediul său este în Chișinău, sectorul Centru, str. București, 66/1.

Ambasada României în Republica Moldova
LocațieChișinău
Adresăstr. București, 66/1
AmbasadorDaniel Ioniță

România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, pe 27 august 1991, la câteva ore de la proclamarea acesteia. Statul român a fost primul care și-a deschis o misiune diplomatică în Moldova, pe 20 ianuarie 1992.

Diplomatul Filip Teodorescu a fost numit în funcția de ambasador al României în Moldova în martie 2003 și și-a preluat atribuțiile în aprilie 2003. După violenețe postelectorale din 7 aprilie 2009, Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a anunțat că ambasadorul României la Chișinău, Filip Teodorescu, a fost declarat persona non grata și are la dispoziție 24 de ore pentru a părăsi țara. Totodată a fost reintrodus regimul de vize pentru cetățenii români. În ziua următoare, parlamentul României l-a numit pe Mihnea Constantinescu în funcția de ambasador în Republica Moldova,[1] dar, două săptămâni mai târziu, guvernarea de la Chișinău a respins diplomatul acreditat fără explicații.[2] Pe 9 aprilie 2009, Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova normalizarea relațiilor cu România.[3]

Consulul României la Chișinău, Ion Nuică, și-a prezentat demisia pe 13 iulie 2009, după ce pe internet a apărut un filmuleț care îl înfățișa în compania unei femei, în ipostaze intime.[4]

Pe 9 februarie 2010, Parlamentul României a aprobat un nou ambasador în Moldova,[5] Marius Lazurcă (n. 1971, Timișoara), fost ambasador la Sfântul Scaun.[6][7]

Ambasadori

modificare
Nume Început Sfârșit
Daniel Ioniță 2016 2022
Marius Lazurcă 2010 2016
Filip Teodorescu 2003 2009
Adrian Bălănescu 2001 2003
Victor Bârsan 1999 2001
Nichita Danilov 1999 1999
Marcel Dinu 1997 1999
  1. ^ Romania names new ambassador to neighbouring Moldova, Southeast European Times, 9 aprilie 2009
  2. ^ "Dispute between Romania and Moldova worsens", AP, 24 aprilie 2009
  3. ^ „UE cere Moldovei sa normalizeze relatiile cu România”. RFI. . Accesat în . 
  4. ^ Scandal sexual?! Scene fierbinti cu I.Nuica, consulul Romaniei la Chisinau!
  5. ^ „Romanian ambassador to Moldova is an ex-ambassador to Vatican”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Romania Approves New Ambassador To Moldova
  7. ^ Chișinăul acceptă noul ambasador al României în Republica Moldova

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare