Amidă
Amidele sunt derivați funcționali ai acizilor carboxilici în care grupa -OH din carboxilul acidului este înlocuită de grupa amino (-NH2).[1] Toate amidele refac acidul carboxilic corespunzător prin reacții de hidroliză.
Formula generală a amidelor este:
Nomenclatură modificare
Amidele se denumesc folosind cuvântul „amidă“, urmat de numele acidului organic din care provine sau radicalul acidului urmat de -amidă pe post de sufix.
Clasificare modificare
După natura radicalului modificare
Alifatici modificare
, amida acidului formic (formamidă);
, amida acidului acetic (acetamidă);
, amida acidului propionic (propionamidă).
Aromatici modificare
, amida acidului benzoic (benzamidă), unde acolada reprezintă un nucleu benzenic.
După numărul grupelor funcționale modificare
Monoamide modificare
Cele prezentate anterior sunt toate monoamide.
Poliamide modificare
, oxalamida;
, tereftalamida, unde acolada reprezintă un nucleu benzenic.
Metode de preparare modificare
Reacția acizilor organici cu amoniac modificare
, cea de-a doua reacție având loc la căldură
Reacția clorurilor acide cu amoniac modificare
Reacția anhidridelor acide cu amoniac modificare
Reacția esterilor cu amoniac modificare
Hidroliza parțială a nitrililor modificare
Proprietăți fizice modificare
Toate amidele sunt substanțe solide și cristalizate, excepție făcând doar formamida. Au puncte de topire ridicate. Amidele inferioare sunt solubile în H2O, cele superioare în solvenți organici.
Proprietăți chimice modificare
Au un caracter slab acid, hidrogenul amidic poate fi substituit cu metale alcaline.
Reacția de hidroliză modificare
Fiind derivați funcționali ai acizilor organici, cea mai importantă proprietate chimică este hidroliza.
Reacția de deshidratare modificare
Reacția de reducere (adiție de H2) modificare
Reacția de oxidare degradativă modificare
Această reacție are loc având hipobromit de sodiu ca un reactant.
Reprezentanți modificare
Cea mai importantă amidă[judecată de valoare] este ureea (diamida acidului carbonic)[necesită citare].
Note modificare
- ^ Costin D. Nenițescu (1974): Chimie Organică, vol. I, ediția a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică, pag. 787