Amidă
Amidele sunt derivați funcționali ai acizilor carboxilici în care grupa -OH din carboxilul acidului este înlocuită de grupa amino (-NH2).[1] Toate amidele refac acidul carboxilic corespunzător prin reacții de hidroliză.
Formula generală a amidelor este:
NomenclaturăModificare
Amidele se denumesc folosind cuvântul „amidă“, urmat de numele acidului organic din care provine sau radicalul acidului urmat de -amidă pe post de sufix.
ClasificareModificare
După natura radicaluluiModificare
AlifaticiModificare
, amida acidului formic (formamidă);
, amida acidului acetic (acetamidă);
, amida acidului propionic (propionamidă).
AromaticiModificare
, amida acidului benzoic (benzamidă), unde acolada reprezintă un nucleu benzenic.
După numărul grupelor funcționaleModificare
MonoamideModificare
Cele prezentate anterior sunt toate monoamide.
PoliamideModificare
, oxalamida;
, tereftalamida, unde acolada reprezintă un nucleu benzenic.
Metode de preparareModificare
Reacția acizilor organici cu amoniacModificare
, cea de-a doua reacție având loc la căldură
Reacția clorurilor acide cu amoniacModificare
Reacția anhidridelor acide cu amoniacModificare
Reacția esterilor cu amoniacModificare
Hidroliza parțială a nitrililorModificare
Proprietăți fiziceModificare
Toate amidele sunt substanțe solide și cristalizate, excepție făcând doar formamida. Au puncte de topire ridicate. Amidele inferioare sunt solubile în H2O, cele superioare în solvenți organici.
Proprietăți chimiceModificare
Au un caracter slab acid, hidrogenul amidic poate fi substituit cu metale alcaline.
Reacția de hidrolizăModificare
Fiind derivați funcționali ai acizilor organici, cea mai importantă proprietate chimică este hidroliza.
Reacția de deshidratareModificare
Reacția de reducere (adiție de H2)Modificare
Reacția de oxidare degradativăModificare
Această reacție are loc având hipobromit de sodiu ca un reactant.
ReprezentanțiModificare
Cea mai importantă amidă[judecată de valoare] este ureea (diamida acidului carbonic)[necesită citare].
NoteModificare
- ^ Costin D. Nenițescu (1974): Chimie Organică, vol. I, ediția a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică, pag. 787