Andrei Mocioni
Andrei Mocioni (maghiară Mocsonyi, n. 27 iunie 1812, Budapesta – d. 23 aprilie/5 mai 1880, Foeni, Timiș) a fost un jurist și om politic român, născut la Budapesta, care a militat pentru drepturile românilor din Banat și Transilvania, a fost membru al Senatului Imperial de la Viena, membru fondator al Academiei Române (1866) și membru onorific din 1870.
 Membru fondator al Academiei Române |
|---|
| Andrei Mocioni | |
 Andrei Mocioni ca deputat în Dieta Ungariei, 1865 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 27 iunie 1812 Pest, Regatul Ungariei, Imperiul Austriac |
| Decedat | (67 de ani) Timișoara, Austro-Ungaria |
| Căsătorit cu | Laura Csernovici |
| Cetățenie |  Ungaria  |
| Ocupație | politician bancher[*] jurnalist |
| Locul desfășurării activității | Budapesta |
| Limbi vorbite | limba maghiară limba română |
| Comisar suprem pentru Banat | |
| În funcție 1849 – 1852 | |
| Consilier extraordinar în Dieta Imperială | |
| În funcție 31 mai – 29 septembrie 1860 | |
| Deputat în Dieta Ungariei | |
| În funcție 1865 – 1869 | |
| Partid politic | Konzervatív Párt[*] Deák-párt[*] |
| Alma mater | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta () |
| Profesie | latifundiar, jurist, funcționar public, jurnalist, om de afaceri |
Modifică date / text  | |
Date biografice
modificareAndrei Mocioni a urmat studii de drept la Universitatea „Eötvös Lorand” din Budapesta și a absolvit în 1832. În 1836 a fost numit vice-notar la Prefectura comitatului Torontal, apoi avansat în funcția de proto-jude districtual.[1]
Familia Mocioni a avut de suferit în timpul revoluției pașoptiste, fiind nevoiți să își abandoneze proprietățile. După înfrângerea revoluției, Andrei Mocioni a fost numit comisar suprem districtual al Banatului. Atât el, cât și fratele său, Petru Mocioni, s-au retras din serviciul statului în 1856. Andrei s-a stabilit la Foeni de unde a pledat în continuare pentru egalitate politică, națională și confesională a popoarelor din Imperiul Habsburgic.[1]
Prin decretul de la 1 aprilie 1866 al Locotenenței Domnești, s-a înființat „Societatea Literară Română”, cu membri din toate provinciile locuite de români.[2] Din această societate, ce avea să devină ulterior Academia Română, a făcut parte și Andrei Mocioni, ca reprezentant al Banatului, alături de Vincențiu Babeș.[3]
Andrei Mocioni a decedat la data de 5 mai 1880 și a fost înmormântat în capela familiei din Foeni, slujba fiind oficiată de protopopul Meletie Drăghici.[4]
Activitate politică
modificarePrintre demersurile sale politice, se numără un memoriu înaintat împăratului Imperiului Habsburgic, Franz Joseph I, în care cerea autonomia Banatului și o petiție cu peste 12000 de semnături prin care se cerea încoporarea Banatului în Principatul Transilvaniei. La Conferința națională a fruntașilor politici români din Banat de la Timișoara din noiembrie 1860 s-a hotărât înființarea în Banat a unui „Căpitanat român”, însă împăratul habsburg nu a dat curs acestor solicitări și a decretat reanexarea provinciei la Ungaria.[5]
Andrei Mocioni a sprijinit reînființarea Mitropoliei Ardealului și eliberarea bisericii române ortodoxe de sub autoritatea sârbească. A făcut parte din delegația care a mers la Viena pentru a cere împăratului biserică națională și mitropolie autonomă.[6]
Preocupări filantropice
modificareAndrei Mocioni și familia sa au sprijinit tineri români, le-au finanțat studiile la școli din țară și din străinătate. De asemenea, în 1863, în timpul marii secete din Banat, a ajutat 400 de familii și a intermediat obținerea unui sprijin financiar de la Viena și de la București pentru bănățeni.[7] A susținut apariția ziarului „Albina” la Viena și apoi la Pesta.[8]
Note
modificare- ^ a b Oameni de seamă ai Banatului. Ediție îngrijită de Vasile Barbu. Societatea Literar Artistică „Tibiscus”, Uzdin, Serbia, 2018, pp. 83-85
- ^ Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, p. 215
- ^ Analele Academiei Române, Seria II, 1906–1907, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București 1907, p. 65
- ^ Tiron, Tudor-Radu. „O contribuţie heraldică la istoria înaintaşilor omului politic Andrei Mocioni de Foen (1812-1880), membru fondator al Academiei Române”, p. 31, în Revista Bibliotecii Academiei Române, anul I, nr. 1, ianuarie-iunie 2016
- ^ „Andrei Mocioni De Foen, „bărbatul cel mult meritat al”. www.orizonturiculturale.ro. Accesat în .
- ^ Păun, Liana (). „TIMIȘOARA UITATĂ Andrei Mocioni, primul politician care a cerut AUTONOMIA Banatului. Cum au rezolvat autoritățile ungare solicitarea sa”. PRESSALERT.ro. Accesat în .
- ^ „Alexandru Mocioni duce mai departe crezul politic și cultural al unchiului său, de emancipare a românilor bănățeni”. . Accesat în .
- ^ „Castelele Mocionestilor”. web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în .
Lectură suplimentară
modificare- Teodor Botiș, Monografia familiei Mocioni, București, 1939
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M
- Oameni uitati, 30 martie 2006, Evenimentul zilei
- Academia Română - Andrei Mocioni Arhivat în , la Wayback Machine.
- Castelele Mocioneștilor Arhivat în , la Wayback Machine.
 | Acest articol biografic despre un politician român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |