Arctic SA

companie românească de electrocasnice deținută de grupul turc Arçelik A.Ş.
(Redirecționat de la Arctic Găeşti)
Acest articol se referă la o companie producătoare de electrocasnice. Pentru un ocean, vedeți Oceanul Arctic.
Arctic S.A.
TipPrivat
Fondată  Modificați la Wikidata
ȚaraRomânia
SediuGăești
Oameni cheieTurcia Murat Büyükerk (General Manager)
IndustrieElectrocasnice
Produsefrigidere și congelatoare, mașini de spălat rufe cu și uscătoare, mașini de spălat vase, mașini de gătit, produse incorporabile, hote, aspiratoare, aparate de aer condiționat, cuptoare cu microunde, produse de îngrijire personală și electronice
Angajați3.034[1]  Modificați la Wikidata ()
SloganTehnologia de acasă
Prezență online
www.arctic.ro

Arctic este o companie producătoare de electrocasnice din România, înființată în 1968 la Găești[2]. Compania a fost privatizată în anul 1997 când pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Groupe Societe Generale[3]. Tot atunci o parte din acțiuni au fost listate la Bursa de Valori București[3]. În anul 2002, compania a fost cumpărată de grupul Arçelik (Turcia), care produce și distribuie la nivel mondial electrocasnice mari și mici, componente și aparatură electronică. În 2010, 80% din producție a fost direcționată către 59 de țări din Europa, Africa și Asia. Capacitatea de producție a fabricii a crescut de la 400.000 de unități în 2001 la 1,4 milioane de unități în 2010 și 2,5 milioane de unități în 2013.[4] Arctic este lider pe piața de produse electrocasnice din România, cu o cotă de piață de 35%.

În 2013, compania a investit 24 de milioane de euro într-o nouă linie de producție la Găești, județul Dâmbovița.[5] În prezent (2015), peste 85% din producția de aici este pentru export.[6]

Arctic a fost înființată în anul 1968 cu scopul de a produce frigidere și compresoare frigorifice pentru piața locală, din anul 1970 începând activitatea de producție cu două tipuri de frigidere, capacitate de 140 litri sau 180 litri, și două tipuri de compresoare frigorifice (CFO 4.1 și CFO 4.5).[7] În 1972 are loc primul export pentru piața din Franța.

Procesul tehnologic și produsele (frigidere) fiind realizate sub licență Thompson-Houston-Brand, companie franceză înființată în anul 1893 ca partener al firmei americane General Electric.[7][8] Capacitatea maximă de producție fiind de 220.000 unități pe an, nivel atins în 1975, moment ce a coincis cu ieșirea fabricației de sub licența Thompson-Houston-Brand.[7]

De-a lungul anilor, Arctic a devenit o marcă reprezentativă pentru frigidere în România. Arctic este privatizată și listată la Bursa de Valori București din 1997, BERD și Group Societe Generale devenind acționari majoritari ca urmare a investiției de 30 de milioane USD.

Compania Arctic este dedicată sustenabilității întrucât electrocasnicele lor sunt gândite așa încât să aibă grijă de mediul înconjurător. Spre exemplu, mașinile de spălat rufe sunt echipate cu soluția Saveinall și RecycledTub. Saveinall presupune o optimizare a consumului de resurse (de la apă și până la detergent), iar RecycledTub presupune că au cuva realizată din materiale reciclate.[9]

Arçelik Group și Koç Holding

modificare

Din 2002, Arctic face parte din Arçelik Group, important jucător din industria aparatelor electrocasnice din Turcia, devenind una dintre cele 14 unități distincte de producție și una dintre cele 10 mărci ale grupului. Arçelik este parte a Grupului Koç, A.Ș., conglomerat industrial din Turcia care activează în 4 industrii principale: energie, industria auto, produse electrocasnice și servicii financiare. Compania cu sediul în Nakkaștepe, Istanbul este condusă de familia Koç. Arçelik a investit în Arctic peste 110 milioane euro în dezvoltarea afacerii, pentru modernizarea și creșterea liniilor de producție. În 2013, Arctic a deschis o nouă linie de producție și a extins capacitatea de producție cu 25% în cadrul fabricii din Găești, cu o investiție de 21,9 milioane de euro.

La sfârșitul anului 2019, Arctic a investit 150 de mi­lioane euro într-o unitate de pro­ducție mașini de spălat, investiție green field, în localitatea Ulmi, Dâmbovița.[10] Fabrica, con­struită în 17 luni pe o suprafață de peste 700.000 m2, va avea o capacitate de 2,2 milioane mașini de spălat pe an.[10]

Date financiare

modificare
Informatii Financiare[11] - Arctic S.A. - RON
Ani Venituri Cheltuieli Profit Inventar Rezerve Creante Datorii Banca si Lichiditati Angajati
2021 3588507064 3517093491 -72614191 473907124 12766969 862880270 1395521399 17621428 4315
2020 2872454278 2591632308 121280866 278314673 12609740 779363806 1122303748 105047240 3604
2019 2704062855 2477851181 47621421 397731264 25370040 735369781 1159292967 13376307 3505
2018 2496434962 2232111199 82436901 365965973 24912025 721038467 1082814946 13543241 3034
2017 2378866616 2113943974 81055736 313141542 22512427 683301402 518940681 132712676 2822
2016 2098262221 1873193776 200139540 263093134 22521167 474377646 374902684 344980073 2791

Cifra de afaceri:[12]

  • 2019: 523 milioane euro
  • 2013: 338 milioane euro
  • 2010: 200 milioane euro - în creștere cu 6% față de 2009[13]
  • 2009: 186 milioane euro
  • 2008: 213 milioane euro — scădere cu 5% față de 2007[14]
  • 2005: 150 milioane euro[2]

Număr de angajați:[12]

  • 2019: 3.505
  • 2013: 2.420
  • 2010: 2.400[13]
  • 2006: 1.450
  • 2004: 1.800
  • 2003: 2.300[2]
  1. ^ , Coface, https://www.coface.cz/content/download/186543/3096111/file/CER-CZ-CEE_Top_500_2019_booklet.zip  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c De la televizorul cu lampi la DVD-playere sofisticate, 1 aprilie 2006, wall-stret.ro, accesat la 14 ianuarie 2010
  3. ^ a b Despre Arctic Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 19 martie 2009
  4. ^ Străinii au salvat producția locală de frigidere, aragazuri și aspiratoare, 11 decembrie 2013, Cristina Rosca, Ziarul financiar, accesat la 6 ianuarie 2016
  5. ^ Arctic a deschis o nouă linie de producție la Găești
  6. ^ http://incont.stirileprotv.ro/companii/producția Arctic de la Găești
  7. ^ a b c „Proiect calitate - Studiu de caz la S.C. ARCTIC S.A”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „ORIGINS OF THE COMPANY FROM 1893 TO TODAY”. Accesat în . 
  9. ^ „Saveinall de la Arctic pentru o mai bună sustenabilitate”. Tribuna Nouă. Accesat în . 
  10. ^ a b Ziarul Financiar. „Arctic a finalizat investiția de 150 mil.euro în fabrica de mașini de spălat din comuna Ulmi. Acesta este cel mai mare proiect de investiții din Dâmbovița, un județ în care soldul total al investițiilor străine directe era la finalul lui 2018 de 334 milioane euro”. Accesat în . 
  11. ^ „Company Forensics - Arctic S.A”. Accesat în . 
  12. ^ a b ROMANIAN COMPANIES. „ARCTIC SA”. Accesat în . 
  13. ^ a b Bilantul Arctic in 2010: Afacerile au crescut la 200 mil. euro, 24 martie 2011, wall-street.ro, accesat la 25 martie 2011
  14. ^ Program „rabla” la Arctic[nefuncțională], accesat la 19 martie 2009

Legături externe

modificare