Arta bizantină

Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu anul 476^[1] până în anul 1453.^[2]

Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a crea reprezentări ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai simbolice. Bizantinii își vedeau arta ca fiind profund naturalistă cu rădăcini ce duceau până la capodoperele lui Fidias, Apelles și Zeuxis.

Caracteristici generale

corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorității bazileului. Arta avea rolul de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.
dualism: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de la Constantinopole și mai exista o componentă populară, specifică mediilor formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două direcții existau influențe reciproce.
tradiționalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.
lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.

Perioada timpurie (secolele IV-V)

Două evenimente majore au marcat această perioadă:

Edictul de la Milano, promulgat de Constantin cel Mare și Licinius în 313 care a permis creștinismului să devină o religie publică și implicit artei creștine să evolueze.
Inaugurarea Constantinopolului (330), care avea să devină nu numai capitala, ci și centrul artistic al Imperiului Roman de Răsărit.

Constantin cel Mare inițiază un program complex privind dezvoltarea capitalei ce-i poartă numele.^[3] Apar noi spații publice cu grupuri statuare, se construiește forumul lui Constantin. Acesta avea în centru Columna lui Constantin, deasupra având statuia împăratului^[4] reprezentat precum zeul Apollo. ^[5], apar biserici, se construiește catedrala Hagia Sophia^[6] și se începe construirea Bisericii Sfinților Apostoli.^[7]^[8]

Să menționăm și Hipodromul, amenajat tot în această perioadă, un adevărat focar sportiv și cultural al marelui oraș. Putea găzdui peste 100.000 de spectatori.

Epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)

Mozaic din Bazilica San Vitale reprezentându-l pe Iustinian

În perioada lui Iustinian (527 - 565), arta bizantină cunoaște apogeul. Are loc recucerirea (temporară) a Italiei și implicit amestecul dintre tradițiile romane, orientale și creștine. În Constantinopol și în Ravenna se ridică adevărate monumente arhitectonice decorate cu mozaic, fildeș, aur. Iustinian nu numai că a pus bazele unui imperiu absolut, codificând legile și impunând supușilor religia creștină, dar a inițiat și un vast program de construcții, descris de istoricul său de curte, Procopius din Cezareea, în lucrarea De Ædificiis.

Iată câteva din realizările acestei epoci:

Reconstrucția catedralei Hagia Sophia^[9], care fusese distrusă în timpul Răscoalei Nika.
550: Continuarea lucrării la Bisericii Sfinților Apostoli din Constantinopol.^[10]
527 - 565: Ridicarea Mănăstirii St. Caterina din Peninsula Sinai.^[11]
527 - 548: Începe construcția bazilicii San Vitale din Ravenna.^[12]

Popoarele migratoare

Iconoclasmul (secolele VIII-IX)

Călugării au dezvoltat credința în icoane, acestea devenind un intermediar între credincioși și Dumnezeu. Astfel, icoanele s-au răspândit foarte mult, ceea ce a determinat o reacție împotriva lor. Iconoclasmul este luptă pentru interzicerea icoanelor și a sfintelor moaște. Sunt distruse un număr impresionant de opere de pictură (mai ales icoane), frescă, mozaic. Multe mănăstiri sunt închise, iar călugării iau calea exilului spre Italia, Rusia, Bulgaria, Serbia și Țările Române, unde vor propaga tradiția artei bizantine. În Italia (dar și în celelalte țări), acești călugări construiesc numeroase biserici și mănăstiri decorate cu mozaicuri și fresce. Aceste lăcașe de cult devin focare de cultură bizantină și vor exercita o deosebită influență asupra picturii italiene de mai târziu.

Renașterea macedoneană

Dinastia Comnen

Dominația occidentală

Renașterea paleologă (secolul al XIV-lea)

Deși sub dinastia Paleologilor începe decăderea Imperiului Bizantin, arta păstrează o notă de splendoare și fast. Fresca înlocuiește complet mozaicul și este dispusă pe toată suprafața peretelui. Subiectele sunt îmbogățite cu noi episoade din viața lui Iisus sau ale sfinților. Personajele sunt surprinse în mișcare, concretizată prin gesturi avântate, libere, falduri fluturânde. Chipurile sunt mai puțin severe, mai delicate, iar paleta cromatică este rafinată, cu efecte pitorești. Treptat se produce desprinderea școlilor naționale de pictură de sub influența bizantină, fiecare evoluând pe un drum propriu.

Urmașii

Note

^ An ce a marcat căderea Imperiului Roman de Apus și începutul Evului Mediu.
^ Căderea Constantinopolului și începutul Evului Mediu.
^ Basset, S. - The Urban Image of Late Antique Constantinople, Cambridge, 2004.
^ Fowden, G. - Constantine's Porphyry Column: the Earliest Literary Allusion, în Journal of Roman Studies 81, 1991.
^ Forumul a fost distrus in timpul celei de-a patra cruciade (1203 - 1204).
^ Aceasta avea să devină catedrala Patriarhiei de la Constantinopol.
^ Construirea ei a fost încheiată abia în anul 550.
^ „Vezi și Doaks.org” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 27 martie 2009. Accesat în 14 martie 2008.
^ Mainstone, R.J. - Hagia Sophia: Architecture, Structure and Liturgy of Justinian's Great Church, New York, 1997.
^ Construcția bisericii fusese începută în 330 de către Constantin cel Mare.
^ Lăcașul de cult aparține astăzi Patrimoniului Mondial UNESCO.
^ Și aceasta se află pe lista UNESCO.

Bibliografie

Beckwith, J. - Early Christian and Byzantine Art, New Heaven, 1993
Cormack, R. - Byzantine Art, Oxford, 2000
Durand, Jannick - Arte Bizantina, KeyBook/Rusconi Libri srl., 2001
Evans, H.C., ed. - Byzantium: Faith and Power (1261 - 1557), New York, 2004
Evans, H.C., ed. - The Glory of Byzantium, New York, 1997

Lectură suplimentară

Delvoye, Charles, Arta bizantină, traducere de Florica-Eugenia Condurachi, Editura Meridiane, București, 1976

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Artă bizantină

ro Arta bizantină la CrestinOrtodox.ro
ro Bizanțul și arta creștină
en Art History Resources Arhivat în 12 martie 2009, la Wayback Machine.
en ArtLex.com
en Catholic Encyclopedia
en HistoryLink.com
en Expoziție la Metropolitan Museum of Art, 2004.

Vezi și

[1] An ce a marcat căderea Imperiului Roman de Apus și începutul Evului Mediu.

[2] Căderea Constantinopolului și începutul Evului Mediu.

[3] Basset, S. - The Urban Image of Late Antique Constantinople, Cambridge, 2004.

[4] Fowden, G. - Constantine's Porphyry Column: the Earliest Literary Allusion, în Journal of Roman Studies 81, 1991.

[5] Forumul a fost distrus in timpul celei de-a patra cruciade (1203 - 1204).

[6] Aceasta avea să devină catedrala Patriarhiei de la Constantinopol.

[7] Construirea ei a fost încheiată abia în anul 550.

[8] „Vezi și Doaks.org” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 27 martie 2009. Accesat în 14 martie 2008.

[9] Mainstone, R.J. - Hagia Sophia: Architecture, Structure and Liturgy of Justinian's Great Church, New York, 1997.

[10] Construcția bisericii fusese începută în 330 de către Constantin cel Mare.

[11] Lăcașul de cult aparține astăzi Patrimoniului Mondial UNESCO.

[12] Și aceasta se află pe lista UNESCO.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]