Deschide meniul principal
Zhongwen.svg Acest articol conține text în limba chineză. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor chinezești.
Paravan pictat care este expus la Muzeul Calouste Gulbenkian din Lisabona, Portugalia

Prin termenul de artă chineză (în chineză: 中国美术史) se înțeleg artele vizuale, antice, medievale sau moderne, ce sunt originare din China sau sunt practicate de artiștii chinezi (și arta din Taiwan poate să fie considerată artă chineză). Arta timpurie din timpul Epocii de Piatră datează din aproximativ 10.000 î.e.n., majoritatea obiectelor constând în simple bucăți de ceramică olărită și sculpturi.

Arta chineză are cea mai veche tradiție continuă. Spre deosebire de celalte stiluri de artă, arta chineză nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul erelor. Niște stiluri care ar fi avut tradiții continue foarte vechi ar fi fost cele amerindiene, inclusiv cel mayaș și cel aztec.

Majoritatea celor mai bune lucrări de ceramică, materiale textile și de alte tehnici au fost produse într-o perioadă lungă de timp de căre multe fabrici imperiale și ateliere.

PicturaModificare

Pictura chineză tradițională se folosește de aceleași tehnici cu caligrafia chineză și se face în laviu, uleiuri nefiind folosite. La fel ca în cazul caligrafiei chineze, cele mai folosite materiale sunt hârtia și mătasea. Lucrările pot să fie ruate în suluri. Pictura tradițională chineză mai este practicată și pe perețu, paravane și pe alte materiale.

Cele două tehnici ale picturii chineze sunt:

  1. Gongbi (în chineză: 工筆; care se traduce în română ca „meticulos”) - care constă în detalii foarte precise. Este deobicei foarte colorată și adesea prezintă un subiect narativ sau figural. Era practicată des de artiștii care lucrau la curtea regală sau care aveau ateliere independente.
  2. Laviul (în chineză: 水墨 Shui-mo[1]).

Artiștii din timpul dinastiilor Han (202 î.e.n.) și Tang (618–906) pictau în principal oameni. Pictura chineză care înfățișează oameni provine din morminte, unde au fost păstrate pe ecrane de mătase, obiecte lăcuite și pereți mormântului. Multe picturi din mormintele timpurii aveau rolul de a proteja morții sau de a ajuta sufletele lor să ajungă în paradis. Altele ilustrau învățăturile filozofului chinez Confucius sau prezentau scene din viața de zi cu zi. Majoritatea portretelor chineze prezintă o vedere frontală formală. Cele imperiale sunt mai flexibile, dar, în general, nu sunt prezintă ceva din afara curții regale, iar portretizarea nu făcea parte din propaganda imperială, ca în alte culturi.

Mulți critici consideră peisajele ca fiind cea mai înaltă formă de pictură chineză. Timpul dintre Perioada celor 5 Dinastii și Perioada Song de Nord (907–1127) este cunoscut ca „Marea Epocă a Peisajelor”. În nord, artiști ca Jing Hao, Li Cheng, Fan Kuan, și Guo Xi au pictat munți, folosindu-se de multe tehnici ca să reprezinte bolovanii bruți. În sud, Dong Yuan, Juran și alții au pictat dealuri și râuri în scenele lor liniștite prin intermediul unor pensule fine. Tipurile astea două de scene și tehnici au devenit stilurile clasice ale pictării peisajelor chineze.

La fel ca în arta japoneză, majoritatea picturilor sunt peisaje, o mare parte a restului fiind portrete.

PicturiModificare

SculpturaModificare

Bronzurile ritualice chineze din timpul dinastiilor Shang și Zhou de vest au exercitat influențe asupra artei chineze. Ele sunt împodobite cu modele complexe și decorațiuni zoomorfice, dar evită figurile umane, spre deosebire de statuile imense, descoperite recent la Sanxingdui.[2] Armata de teracotă a fost amplasată în mormântul lui Qin Shihung-di, primul împărat al unei Chine neunificate. Figurine mici de lut sau lemn au fost descoperite în morminte din timpul dinastiei Tang.[3]

Deobicei reigiile chineze native nu se folosesc de reprezentări fizice ale zeităților, mai toate sculpturile religioase fiind budiste. Majoritatea sculpturilor au un creator anonim, doar câteva nume fiind cunoscute.[4]

Galerie de bronzuri ritualice chinezeModificare

Artefacte descoperite la SanxingduiModificare

Sculpturi în mineraleModificare

Alte sculpturiModificare

OlăritulModificare

Cermaica chineză prezintă o evoluție ce a început încă din Preistorie, fiind una dintre cele mai importante forme de artă chineză. Republica Populară Chineză are un teritoriu plin de resurse naturale, foarte bune pentru realizarea diferitelor tipuri chinezești de ceramică. Primele tipuri de cermaică datează din timpul Paleoliticului, fiind bineînțeles făcute manual. De la culturile neolitice chineze ne-au rămas de asemenea multe vase sau cioburi (cele ale culturii peiligang fiind destul de simpliste). Ceramica elegantă, care e mult mai târzie era produsă la o scală industrială, doar câteva nume de pictori și olari individuali fiind cunoscute. Unele obiecte de olărit erau aveau doar una sau câteva utilități, cum ar fi vasele folosite în ritualuri, ceremonii sau la altare.

Olăria chineză poate să fie împărțită în două categorii: de nord și de sud. Clasificarea asta se face pe baza resurselor geologice ale teriotoriului Chinei. Materialele din categoria de sud conțin mult dioxid de siliciu, puțin aluminiu și mult oxid de potasiu, la cele din nord fiind fix invers în fiecare dintre cazuri (puțin dioxid de siliciu, mult aluminiu și puțin oxid de potasiu).

Ceramica chineză jianModificare

Cermaica chineză geModificare

Dezvoltarea istorică până în 221 î.e.n.Modificare

China Imperială Timpurie (221 î.e.n. - 220 e.n.)Modificare

Influențe străineModificare

Clasele suprapuse din prima jumătate a dinastiei Tang erau atrase de tot ceea ce era barbar: dansuri, muzică, jocuri, bucătărie, îmbrăcăminte, locuințe, .... Este adevărat că influentele venite din stepe și din Asia Centrală au inflențat nordul Chinei, începând cu dinastia Han, însă după marile ofensive de la începutul secolului al VII-les, contactele, multiplicate prin ambasade, tributuri, misiuni, caravane de negustori și pelerinaje monarhale, devin mai strânse între China și regiunea râului Wei și a fluviului Galben, Mongolia, bazinul Tarimului și regiunile de dincolo de Pamir.[5]

Note & refrințeModificare

  1. ^ Caracterul chinez „墨” mo înseamnă cerneală, iar „水” Shui înseamnă apă
  2. ^ Rawson, Primul Capitol, 135–136
  3. ^ Rawson, 138-138
  4. ^ Rawson, 135
  5. ^ Jacques, Gernet (). Lumea chineză (primul volum). Editura meridiane. p. 364 & 365. 

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arta chineză