Au pair
Au pair este un termen francez care înseamnă "egal cu", și descrie o persoană tânără care locuiește în condiții de egalitate cu o familie dintr-o țară străină. Au pair-ul ajută familia la îngrijirea copiilor și/sau treburi domestice în timpul șederii sale cu familia; în general primește o alocație bănească rezonabilă (sau bani de buzunar).
Un Au Pair, de regulă o fată, uneori băiat, este acceptat în familia gazdă ca un membru al familiei. Ambele părți - și au pair-ul și familia - trebuie să respecte diferențele culturale și să arate toleranță unul față de celălalt.
Plasament
modificareUn plasament Au Pair este un aranjament prin care o persoană necăsătorită, cu vârsta între 17 și 30 de ani, locuiește până la doi ani într-o țară străină, ca membru al unei familii locale, ajutând în casă un anumit număr de ore pe zi, cel mai adesea având două zile libere pe săptămână. În schimb, primește o alocație rezonabilă și o cameră proprie. În Marea Britanie, alocația actuală recomandată este de 65 lire sterline pe săptămână.
Consiliul Europei recomandă ca fiecare au pair să aibă un contract încheiat cu familia.
Tratament
modificareUn Au Pair este tratat ca membru egal al familiei, nu ca îngrijitor sau servitor, nici nu este obligat să poarte o uniformă. Pot exista neînțelegeri de ambele părți în ceea ce înseamnă aceasta. Practica curentă este ca au pair-ul să mănânce cu familia în majoritatea timpului și să ia parte la activitățile familiei, ca de exemplu plimbări sau călătorii. Totuși, familiile-gazdă se așteaptă să aibă timp privat, pentru ei, mai ales seara. În acest timp, au pair-ul se poate retrage în camera sa sau poate ieși în oraș cu prietenii (de exemplu, cei de la cursul de limbă străină).
Legislație
modificareActul care reglementează acest program este "European Agreement On Au-Pair Placement" și a fost semnat la Strasbourg, la 24 noiembrie 1969, și ratificat la 30 mai 1971.