Consiliul Europei
| Consiliul Europei | |||||
 | |||||
 Palais de l'Europe, Europarådets sete siden 1977 | |||||
.svg) | |||||
| Abreviere | CoE
| ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Înființare | Statutul Consiliului Europei | ||||
| Tip | Regional organizație interguvernamentală | ||||
| Sediu | Strasbourg, Franța | ||||
| Apartenență |
| ||||
| Limbi oficiale | Engleză, Franceză[1] | ||||
| Secretar general | Thorbjørn Jagland | ||||
| Secretar general adjunct | Gabriella Battaini-Dragoni | ||||
| Președinte Adunarea Parlamentară | Pedro Agramunt | ||||
| Președinte Comitetul Miniștrilor | Edmond Panariti | ||||
| Buget | 496.000.000 de euro[2]  | ||||
| Website | www.coe.int | ||||
Modifică date / text  | |||||
Consiliul Europei (CoE; franceză Conseil de l'Europe) este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.[3]
România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.
ComponențaModificare
Consiliul Europei este compus din 47 de state membre la care se adaugă o serie de state cu statut de observator.
State membreModificare
- Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia și Turcia (1949)
- Islanda și Germania (1950)
- Austria (1956)
- Cipru (1961)
- Elveția (1963)
- Malta (1965)
- Portugalia (1976)
- Spania (1977)
- Liechtenstein (1978)
- San Marino (1988)
- Finlanda (1989)
- Ungaria (1990)
- Polonia (1991)
- Bulgaria (1992)
- Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România (1993)
- Andorra, Belarus* (1994)
- Letonia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (1995)
- Federația Rusă și Croația (1996)
- Georgia (1999)
- Armenia, Azerbaidjan (2001)
- Bosnia și Herțegovina (2002)
- Serbia (împreună cu Muntenegru) (2003)
- Monaco (2004)
- Muntenegru (2007)
State cu statut de observatorModificare
*- Belarus s-a retras in 1999.
**- S-a angajat ca stat cu statut de observator, după Înțelegerea de la Lisabona (2003).
ObiectiveModificare
- Protejarea drepturilor omului
- Protejarea democrației pluraliste
- Protejarea supremației dreptului
- Protecția copilului
- Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității culturale a Europei
- Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și constituționale
- Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană:
- discriminarea minorităților
- xenofobia
- intoleranța
- protecția mediului
- Clonarea umană
- SIDA
- drogurile
- terorismul
- crima organizată
Vezi șiModificare
- CAHDI
- CODEXTER
- Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi
- Consiliul Arhivelor Europei
- Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă
- Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Carta Socială Europeană
- Uniunea Europeană
- Premiul pentru Film al Consiliului Europei
- Grupul Statelor Împotriva Corupției
- Organizații Internaționale în Europa și organizațiile coordonate
- Lista drepturilor lingvistice în constituțiile europene
- Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei
- Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
- Comisia de la Veneția
- Agenția Mondială Antidoping