Wikipedia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Acest articol se referă la Organism European. Pentru alte sensuri, vedeți Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundată cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care are sediul la Luxembourg și este însărcinată cu soluționarea problemelor referitoare la dreptul Uniunii Europene.[1]

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Semnatarii Convenției Europene a Drepturilor Omului
Fondat
  • 1959 (inițial)
  • 1998 (permanent)
Țara46 de state membre ale Consiliul Europei
LocalizareStrasbourg, Franța
Coordonate48°35′47″N 7°46′27″E / 48.596389°N 7.774167°E ({{PAGENAME}})
Autorizat deConvenția Europeană a Drepturilor Omului
Deciziile sunt contestateMarea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului
Nr. de poziții46 de judecători, unul din fiecare din cele 46 de state membre ale Consiliul Europei
Websitewww.echr.coe.int
Președintele
În prezentLinos-Alexandre Sicilianos
Din2011 (judecător), 2019 (Președintele)
Clădirea proiectată de Richard Rogers a Curții Europene în timpul iernii
În interiorul Curții Europene.
Sala de judecată
O piesă din Zidul Berlinului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție [2].

Judecători[3]

modificare
Nume Țară Poziție Ales ca

judecător

Linos-Alexandre Sicilianos   Grecia Președinte 2011
Jon Fridrik Kjølbro   Danemarca Vicepreședinte 2014
Róbert R. Spanó   Islanda Vicepreședinte 2013
Ksenija Turković   Croația Președinte de Secție 2012
Paul Lemmens   Belgia Președinte de Secție 2012
Síofra O'Leary   Irlanda Președinte de Secție 2015
Ganna Yudkivska   Ucraina Judecător 2010
Helen Keller   Elveția Judecător 2011
André Potocki   Franța Judecător 2011
Aleš Pejchal   Cehia Judecător 2012
Krzysztof Wojtyczek   Polonia Judecător 2012
Diana Scobioală   Moldova Judecător 2021
Faris Vehabović   Bosnia și Herțegovina Judecător 2012
Egidijus Kūris   Lituania Judecător 2013
Iulia Motoc   România Judecător 2013
Branko Lubarda   Serbia Judecător 2015
Yonko Grozev   Bulgaria Judecător 2015
Carlo Ranzoni   Liechtenstein Judecător 2015
Mārtiņš Mits   Letonia Judecător 2015
Armen Harutyunyan   Armenia Judecător 2015
Stéphanie Mourou-Vikström   Monaco Judecător 2015
Georges Ravarani   Luxemburg Judecător 2015
Gabriele Kucsko-Stadlmayer   Austria Judecător 2015
Pere Pastor Vilanova   Andorra Judecător 2015
Alena Poláčková   Slovacia Judecător 2015
Pauliine Koskelo   Finlanda Judecător 2016
Georgios Serghides   Cipru Judecător 2016
Marko Bošnjak   Slovenia Judecător 2016
Tim Eicke   Marea Britanie Judecător 2016
Latif Huseynov   Azerbaijan Judecător 2017
Jovan Ilievski   Macedonia Judecător 2017
Jolien Schukking   Țările de Jos Judecător 2017
Péter Paczolay   Ungaria Judecător 2017
Lado Chanturia   Georgia Judecător 2018
María Elósegui Itxaso   Spania Judecător 2018
Ivana Jelić   Muntenegru Judecător 2018
Gilberto Felici   San Marino Judecător 2018
Arnfinn Bårdsen   Norvegia Judecător 2019
Darian Pavli   Albania Judecător 2019
Erik Wennerström   Suedia Judecător 2019
Raffaele Sabato   Italia Judecător 2019
Saadet Yüksel   Turcia Judecător 2019
Lorraine Schembri Orland   Malta Judecător 2019
Anja Seibert-Fohr   Germania Judecător 2019
Peter Roosma   Estonia Judecator 2019
Ana Maria Guerra Martins   Portugalia Judecător 2020

Secții

modificare

Curtea este împărțită din punct de vedere administrativ în cinci secții. Camerele, care sunt formațiuni judiciare, sunt create în cadrul acestor secții. Următorul tabel prezintă membrii fiecărei secții la data de 1 aprilie 2020.[4]

Compunerea secțiilor
Funcție Secția I Secția a II-a Secția a III-a Secția a IV-a Secția a V-a
Președintele secției Ksenija Turković Robert Spano Paul Lemmens Jon Fridrik Kjølbro Síofra O’Leary
Vicepreședintele secției Krzysztof Wojtyczek Marko Bošnjak Georgios Serghides Faris Vehabović Gabriele Kucsko-Stadlmayer
Judecător Linos-Alexandre Sicilianos Valeriu Grițco Helen Keller Iulia Antoanella Motoc Ganna Yudkivska
Judecător Aleš Pejchal Egidius Kūris Dmitry Dedov Branko Lubarda André Potocki
Judecător Armen Harutyunyan Ivana Jelić Alena Poláčková Carlo Ranzoni Yonko Grozev
Judecător Pere Pastor Vilanova Egidijus Kūris María Elósegui Stéphanie Mourou-Vikström Mārtiņš Mits
Judecător Pauliine Koskelo Arnfinn Bårdsen Gilberto Felici Georges Ravarani Lәtif Hüseynov
Judecător Tim Eicke Darian Pavli Erik Wennerström Jolien Schukking Lado Chanturia
Judecător Jovan Ilievski Saadet Yüksel Lorraine Schembri Orland Péter Paczolay Anja Seibert-Fohr
Judecător Raffaele Sabato Peeter Roosma Ana Maria Guerra Martins Poziție vacantă Poziție vacantă
Grefier de secție Abel Campos S. Naismith Milan Blasko Andrea Tamietti C. Westerdiek
Grefier de secție adjunct Renata Degener Hasan Bakırcı Olga Chernishova Ilse Freiwirth M. Blasko

Președinți

modificare
Președinții Curții Europene a Drepturilor Omului[5]
# Nume Începutul mandatului Sfârșitul mandatului Cetățenia
1 Baron Arnold Duncan McNair (1885-1975) 21 ianuarie 1959 3 mai 1965 Regatul Unit
2 René Cassin (1887-1976) 20 mai 1965 15 iunie 1968 Franța
3 Henri Rolin (1891-1973) 27 septembrie 1968 5 mai 1971 Belgia
4 Sir Humphrey Waldock (1904-1981) 5 mai 1971 21 ianuarie 1974 Regatul Unit
5 Giorgio Balladore Pallieri (1905-1980) 8 mai 1974 9 decembrie 1980 Italia
6 Gérard Wiarda (1906-1988) 30 ianuarie 1981 30 mai 1985 Țările de Jos
7 Rolv Ryssdal (1914-1998) 30 mai 1985 18 februarie 1998 Norvegia
8 Rudolf Bernhardt (*1925) 24 martie 1998 31 octombrie 1998 Germania
9 Luzius Wildhaber (*1937) 1 noiembrie 1998 18 ianuarie 2007 Elveția
10 Jean-Paul Costa (*1941) 19 ianuarie 2007 31 octombrie 2012 Franța
11 Dean Spielmann (*1962) 1 noiembrie 2012 31 octombrie 2015 Luxemburg
12 Guido Raimondi (*1953) 1 noiembrie 2015 4 mai 2019 Italia
13 Linos-Alexandre Sicilianos (*1960) 5 mai 2019 Grecia

Statele membre ale Curții Europene a Drepturilor Omului

modificare

Următoarele state sunt membre ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

Cine poate apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

modificare

Categoria potențialilor reclamanți este imensă: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc. De asemenea persoanele care, în urma unor acte extrateritoriale ale statelor părți la Convenție, săvârșite în afara teritoriilor lor respective, intră sub jurisdicția lor și deci pot să apeleze la Curtea de la Strasbourg. La data de la 31 august 2010 erau încă nerezolvate peste 130.000 dintre cererile depuse. Majoritatea acestor cereri (peste 95%) sunt respinse, fără să fie examinate pe fond, pentru că nu au îndeplinit unul din criteriile de admisibilitate prevăzute de convenție.[2]

Materiale video de popularizare

modificare

Legături externe

modificare

Depunerea unei petiții la CEDO

modificare

Depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a criteriilor de admisibilitate[2]. Pentru a se pute adresa Curții trebuie ca:

  • reclamantul să fi epuizat toate căile de atac ordinare oferite de către instanțele naționale
  • să nu fi trecut mai mult de patru luni[6] de la epuizarea ultimei căi de atac ordinare (de la data hotărârii irevocabile la nivel național)
  • trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției
  • evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere

Căile extraordinare de atac nu sunt luate în seamă la verificarea plângerii.

Verificarea admisibilității unei petiții se face în complete de unul, trei, șapte sau șaptesprezece judecători.

Informații relevante pot fi găsite aici:

Curtea pronunță hotărâri doar în cauze declarate admisibile. Ea deliberează cu privire la existența sau inexistența vreunei încălcări a drepturilor omului și poate acorda daune, după caz. Hotărârile curții sunt obligatorii pentru statele semnatare ale convenției în sensul că statul penalizat trebuie să plătească orice daune decise de instanță, să trateze aspectele semnalate de către reclamanți și să ia măsuri necesare pentru ca o situație similară să nu se repete. Măsurile disponibile statului includ adoptarea unei noi legi sau modificarea unei proceduri judiciare.

Relația cu alte instituții

modificare

Consiliul de miniștri, organul executiv al Consiliului Europei este organismul însărcinat să supravegheze respectarea hotărârilor Curții și adoptarea remediilor necesare. Acesta este compus din Miniștrii afacerilor externe ale statelor membre ale Consiliului Europei sau din reprezentanții lor permanenți. Consiliul de miniștri se întâlnește în mod regulat pentru a verifica executarea hotărârilor Curții. Cauzele sunt înscrise în ordinea de zi până când membrii sunt convinși că o hotărâre a fost executată și că măsurile corespunzătoare decise au fost implementate pentru ca probleme similare să nu mai apară. Prezența reprezentanților tuturor statelor membre ale Consiliului asigură presiune politică asupra tuturor țărilor care își exercită obligațiile cu întârziere.

Efectele juridice

modificare

Hotărârile Curții au dus la un număr impresionant de schimbări în legislațiile naționale și, printre altele, au deschis drumul către: rejudecarea celor condamnați în urma unui proces inechitabil, restituirea imobilelor expropriate către proprietari sau plata unor indemnizații adecvate, acordarea unor permise de rezidență către persoanele amenințate cu deportarea sau eliminarea discriminărilor dintre cetățenii germani și cei străini în ceea ce privește alocațiile familiale.

Note

modificare
  1. ^ European Court of Human Rights, Council of Europe. „Curtea pe scurt” (PDF). Accesat în . 
  2. ^ a b c A se vedea ghidul practic cu privire la admisibilitate de la bibliografie
  3. ^ European Court of Human Rights, Council of Europe. „Composition of the Court”. Accesat în . 
  4. ^ „Composition of the Court”. European Court of Human Rights. Accesat în . 
  5. ^ European Court of Human Rights, Council of Europe. „Former Presidents of the Court”. Accesat în . 
  6. ^ „Applicants Romanian”. www.echr.coe.int. Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Curtea_Europeană_a_Drepturilor_Omului&oldid=16423196