Prințesa Augusta de Cambridge

(Redirecționat de la Augusta de Cambridge)
Augusta de Cambridge
Date personale
Nume la naștereAugusta Caroline Charlotte Elizabeth Mary Sophia Louise
PoreclăGussy Modificați la Wikidata
Născută19 iulie 1822
Palatul Montbrillant, Hanovra
Decedată (94 de ani)
Neustrelitz, Mecklenburg-Strelitz
ÎnmormântatăMirow, Mecklenburg-Strelitz
PărințiPrințul Adolphus, Duce de Cambridge
Prințesa Augusta de Hesse-Cassel
Frați și suroriPrințul George, Duce de Cambridge
Prințesa Mary Adelaide de Cambridge Modificați la Wikidata
Căsătorită cuFrederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg
CopiiAdolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg
Cetățenie Mecklenburg-Strelitz
 Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană
limba engleză Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriprințesă britanică[*]
ducesă[*][1]
prințesă ()
Grand Duchess[*][[Grand Duchess (Imperial and/or Royal title)|​]] (din )
Familie nobiliarăCasa de Mecklenburg-Strelitz
Casa de Hanovra
Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz
Domnie6 septembrie 1860 – 30 mai 1904
Semnătură

Prințesa Augusta de Cambridge (19 iulie 18225 decembrie 1916) a fost membră a familiei regale britanice, nepoata regelui George al III-lea. Prin căsătoria cu Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg a devenit Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz.

Primii ani

modificare
 
Prințesa Augusta

Prințesa Augusta s-a născut la 19 iulie 1822 la Palatul Montbrillant din Hanovra. Tatăl ei a fost Prințul Adolphus, Duce de Cambridge, al șaptelea fiu al regelui George al III-lea și al reginei [Charlotte de Mecklenburg-Strelitz]]. Mama ei a fost Prințesa Augusta de Hesse-Cassel. Mica prințesă a fost botezată la același palat, la 16 august 1822.

Trei dintre nașii ei au fost prezenți la botez: Prințesa Caroline Polyxene de Nassau-Usingen (bunica maternă), Prințesa Louisa de Nassau-Usingen (mătușa maternă), Prințesa Louisa (mătușă maternă). Restul nașilor nu au fost prezenți însă e posibil să fi fost reprezentați: Ducele de York (unchiul patern), toate cele 5 mătuși paterne - regina Charlotte, Prințesa Augusta, Prințesa Elisabeta, Prințesa Mary, Prințesa Sofia - Prințesa Augusta a Prusiei (soția Electorului de Hesse, care era vărul mamei), Prințesa Marie de Hesse-Cassel (mătușa maternă) și Prințesa Louise Charlotte a Danemarcei (soția unchiului matern)

Prințesa Augusta a avut un frate, Prințul George, care a devenit al 2-lea Duce de Cambridge, și o soră, Prințesa Mary Adelaide, care a devenit Ducesă de Teck. Prin urmare, Prințesa Augusta a fost verișoară primară cu regina Victoria și mătușa reginei Mary de Teck.

Căsătorie și copii

modificare

Prințesa Augusta s-a căsătorit la 28 iunie 1843 la Palatul Buckingham cu verișorul ei primar, Frederic Wilhelm de Mecklenburg-Strelitz, fiul și moștenitorul Marelui Duce Georg de Mecklenburg-Strelitz și a soției acestuia, Prințesa Marie de Hesse-Cassel. Augusta și Frederic Wilhelm au fost și verișori de gradul doi pe partea taților lor. Cuplul a avut doi fii:[2]

  • Friedrich Wilhelm, Prinț Ereditar de Mecklenburg-Strelitz (n./d. 13 ianuarie 1845, Londra).
  • Ducele Adolf Friedrich de Mecklenburg-Strelitz (1848–1914); a succedat tatălui său ca Adolf Friedrich al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz.

Prințesa Augusta și Friedrich Wilhelm au celebrat nunta de diamant distribuind câte 25 de pfenigi din trezoreria publică tuturor cetățenilor marelui ducat.[3]

Ultimii ani

modificare
 
Marea Ducesă în 1902

Deși și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte în Germania, Marea Ducesă Augusta a păstrat legături personale strânse cu familia regală britanică. Ea a vizitat-o frecvent pe mama ei, Ducesa de Cambridge, la apartamentul ei de la Palatul Kensington.

După moartea mamei sale, în 1889, Marea Ducesă a achiziționat o casă în zona londoneză Buckingham Gate, unde își petrecea o parte a anului până când vârsta înaintată nu i-a mai permis să călătorească în străinătate.

În pregătirile pentru încoronarea regelui Eduard al VII-lea și a regina Alexandra în 1901, Ducele de Norfolk a consultat-o cu privire la chestiuni de eticheta și ținută. Augusta a fost prezentă la încoronarea regelui William al IV-lea și a regina Adelaide cu 71 de ani mai devreme. Ea avea nouă ani la momentul respectiv și a sărutat mâna reginei. De asemenea, ea a fost în măsură să ofere detalii cu privire la încoronarea reginei Victoria, pentru care nu există înregistrări scrise (ea avea atunci șaisprezece ani).

Marea Ducesă de Mecklenburg-Strelitz a fost în special apropiată de nepoata ei, viitoarea regină Mary. Cu toate acestea, vârsta înaintată nu i-a permis să participe la încoronarea regelui George al V-lea și a reginei Mary la Westminster Abbey la 22 iunie 1911.

În urma izbucnirii Primului Război Mondial, guvernul britanic i-a suspendat alocația pe care ea o primea ca membru al familiei regale britanice. În timpul războiului, ambasada suedeză a trecut scrisori de la regină la mătușa ei, care încă trăia în Germania.

Când a devenit în vârstă, ea a devenit și arțăgoasă. Când Prințesa Maud de Wales a devenit regină a Norvegiei, Augusta a spus că ea "a devenit regina unui tron ​​revoluționar". În timpul Festivităților Jubileului de Diamant a reginei Victoria, Augusta a spus cu voce tare "De ce ea îi mulțumește lui Dumnezeu în stradă?", regina Victoria stând în trăsura ei pentru binecuvântare.

Prințesa Augusta a murit la Neustrelitz și a fost cel mai longeviv nepot al regelui George al III-lea; ea a fost ultima legătură a familiei britanice cu Casa de Hanovra. În momentul morții avea 94 de ani, 4 luni și 16 zile, ceea ce a transformat-o în prințesa britanică cu sânge regal cea mai longevivă; recordul a fost depășit în 1977 de Prințesa Alice, Contesă de Athlone care avea 97 de ani.

  1. ^ Dictionary of Women Worldwide[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Online Gotha
  3. ^ „Six Cents to Every Subject”. New York Times. . Accesat în .