Bătălia de la Castillon

Bătălia de la Castillon
Parte din Războiul de o sută de ani
Battle of Castillon.jpg
„Moartea lui Talbot”, pictură de Charles-Philippe Larivière
Informații generale
Perioadă 17 iulie 1453
Loc Castillon, Franța
44°51′20″N 0°02′26″W / 44.855555555556°N 0.040555555555556°V
Rezultat Victorie decisivă a francezilor
Beligeranți
Blason France moderne.svg Franța
Armoiries Bretagne - Arms of Brittany.svg Bretania
Royal Arms of England (1399-1603).svg Anglia
Blason province fr Gascogne.svg Gasconia
Conducători
Blason JeanBureau.svg Jean Bureau⁠(d)
Blason André de Lohéac.svg André de Lohéac⁠(d)
Blason John Talbot.svg John Talbot⁠(d)
Efective
8.000 francezi și bretoni 6.000 englezi și gasconi
Pierderi
100 morți și răniți 4.000 morți, răniți și prizonieri

Bătălia de la Castillon (în engleză Battle of Castillon, în franceză Bataille de Castillon) a avut loc la 17 iulie 1453, pe teritoriul actualei comune Castillon-la-Bataille din Franța, între armatele lui Henric al VI-lea al Angliei și Carol al VII-lea al Franței. A fost ultima bătălie din „războiul de o sută de ani”, un război ce părea că nu se mai sfârșește, bătălie ce s-a terminat cu o victorie decisivă a francezilor.

Cadrul istoricModificare

Unul dintre cele mai cunoscute conflicte ale evului mediu european a fost așa-numitul „război de o sută de ani”, care de fapt a durat 116 ani (între 13371453).

În 1451, după cucerirea orașului Bordeaux de către francezi, războiul de o sută de ani părea terminat. Totuși, după trei secole de dominație engleză (în 1152 ducesa Eleanor de Aquitania se căsătorise cu Henric al II-lea, cel care după doi ani devenea regele Angliei), cetățenii de aici, și din întreaga Aquitanie, se considerau englezi și de aceea au trimis soli la regele Henric al VI-lea al Angliei, cerându-i să reia provincia.[1]

Pe 17 octombrie 1452, John Talbot⁠(d), conte de Shrewsbury, a debarcat lângă Bordeaux cu 3000 de infanteriști și arcași.[2] La auzul acestei vești, garnizoana franceză a fost alungată de orășeni, care au deschis, bucuroși, porțile cetății englezilor.[2] Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul lunilor de iarnă, regele Carol al VII-lea al Franței și-a adunat armatele, pregătind campania de recucerire. Când primăvara a sosit, suveranul francez a înaintat spre Bordeaux, împărțindu-și armata în trei părți, spre a-l înconjura pe inamic.[3]

Pregătirea bătălieiModificare

Spre a putea face față situației, Talbot a mai primit încă 3000 de oameni, dar numărul soldaților săi era încă redus, comparativ cu multele mii de francezi ce se îndreptau spre granițele Gasconiei. Când principalul corp francez de armată a asediat Castillonul, Talbot și-a abandonat planul inițial, de a aștepta venirea inamicului, spre a-l surprinde, ca la Azincourt, într-un loc favorabil, și a plecat în ajutorul orașului, la rugămințile comandanților acestuia. Comandantul armatei franceze, Jean Bureau⁠(d), se temea de Talbot, un redutabil strateg și de aceea a poruncit soldaților săi (circa 10.000 oameni) să înconjoare tabăra cu o palisadă și un șanț de pământ, plasând circa 300 de tunuri pe parapetele palisadei (la acea dată Bureau era și Mare-maestru al artileriei regale, el fiind inițiatorul primei artilerii de câmp, dotată cu tunuri mobile, montate pe afeturi cu roți).[4] A fost o excelentă desfășurare defensivă, în condițiile în care Bureau menținea asediul Castillonului.[5]

BătăliaModificare

Când Talbot s-a apropiat de tabăra franceză, la 17 iulie 1453, el s-a confruntat mai întâi cu o trupă de arcași, pe care avangarda sa călare a pus-o rapid pe fugă. Aceasta acțiune a insuflat curaj englezilor, dar iscusitul lor comandant nu a făcut greșeala de a porni mai departe, în urmărirea inamicului. El știa că trupele sale sunt obosite, după o noapte de marș și a preferat să le acorde odihnă. Dar, la câteva ore după prima ciocnire, un sol venit din Bordeaux i-a raportat contelui de Shrewsbury că francezii se retrag și că mii de călăreți părăsesc tabăra. Într-adevăr, dinspre zidurile orașului se ridica un uriaș nor de praf.

 
Planul bătăliei

Ceea ce nu știau nici cetățenii din Bordeaux și nici Talbot era că norul de praf fusese stârnit nu de soldați ci de uriașa „pleavă socială” (servitori, femei ușoare, hamali etc.) care însoțea de obicei armatele în Evul Mediu.[2] Crezând că îi scapă o victorie atât de dorită, Talbot n-a mai dat curs prudenței sale obișnuite și a poruncit atacul.[2][6]

Abia ajunși în preajma taberei franceze, pe care o credeau deja părăsită, englezii au avut neplăcuta surpriză să constate că parapetele erau apărate de mii de arcași și de sute de tunuri. Era prea târziu ca Talbot să mai dea semnalul de retragere. Cum contele mai fusese capturat și jurase să nu mai ridice niciodată sabia împotriva francezilor, el nu a participat în mod direct la bătălie și lipsa lui a reprezentat o grea lovitură pentru moralul trupelor sale.

 
Bătălia de la Castillon, miniatură din secolul XV

Întâmpinată de un puternic baraj de artilerie și de mii de săgeți, șarja englezilor a eșuat și în ciuda vitejiei dovedite, atacatorii au fost respinși cu mari pierderi. Ar fi urmat, probabil, un al doilea asalt al parapetelor dacă, în acel moment, lui Shrewsbury nu-i parvenea vestea sosirii trupelor ducelui de Bretania, în ajutorul asediaților. Cu flancul drept amenințat, contele a dat semnalul retragerii.[7] O retragere care s-a transformat în fugă și în cursul căreia calul lui Talbot a fost ucis de o ghiulea de tun. Prăbușit la pământ, contele a încercat să se ridice, dar un arcaș francez l-a recunoscut, după panașul coifului, și l-a decapitat.[8][9]

ConsecințeModificare

După victoria de la Castillon, armata franceză a asediat orașul Bordeaux, capitala Aquitaniei, recucerindu-l la 19 octombrie 1453.[10]

Bătălia de la Castillon a marcat sfârșitul „războiului de o sută de ani”; era totodată și răzbunarea francezilor pentru umilințele suferite la Crecy, Poitiers sau Azincourt. Izbucnirea Războiului celor Două Roze în Anglia și pierderea supremației militare asupra francezilor, i-a împiedicat pe regii englezi să mai reclame, cu sorți de izbânda, teritoriile deținute cândva pe continent și, în afară de Calais, toate teritoriile ce le aparținuseră au fost definitiv pierdute, în favoarea unei Franțe aflate în plină ascensiune.[10]

NoteModificare

  1. ^ Madaule, Istoria Franței, vol I, p. 129
  2. ^ a b c d Madaule, Istoria Franței, vol. I, p. 230
  3. ^ en Desmond Seward (). The Hundred Years War. The English in France 1337-1453. Penguin Books. p. 159. ISBN 9780140283617. 
  4. ^ fr „Castillon, 17 juillet 1453 : le canon, arme fatale de la guerre de Cent Ans”, Sciences et Avenir, , accesat în  
  5. ^ en John A. Wagner (). Encyclopedia of the Hundred Years War. Westport: Greenwood Press. p. 79. ISBN 9780313327360. 
  6. ^ en „John Talbot, 1st earl of Shrewsbury”, Encyclopedia Britannica, accesat în  
  7. ^ en Desmond Seward (). The Hundred Years War. The English in France 1337-1453. Penguin Books. pp. 261–262. ISBN 9780140283617. 
  8. ^ en A. J. Pollard (). John Talbot and the War in France, 1427–1453. NJ: Humanities Press, Inc.: Atlantic Highlands. pp. 137–138. ISBN 0391028758. 
  9. ^ en Justin Grant-Duff, „A brief short history of Lord John Talbot, 1st Earl of Shrewsbury”, Academia.edu, accesat în  
  10. ^ a b Madaule, Istoria Franței, vol. I, p. 231

BibliografieModificare

  • Jacques Madaule () [1943]. Istoria Franței. I. Tradus de Eugen Rusu. București: Editura Politică. 

Vezi șiModificare

Legături externeModificare