Bătălia de la Gaugamela

Bătălia de la Gaugamela
Atacul carelor de luptă persane în Bătălia de la Gaugamela de Andre Castaigne (1898-1899)
Conflictul: Războaiele lui Alexandru cel Mare
Data: 1 octombrie 331 î.Hr..
Loc: Probabil Tel Gomel (Gaugamela), aproape de Mosul, nu departe de Irbil (Arbela), de unde și numele de Bătălia de la Arbela
Deznodământ: Victorie decisivă a Macedoniei
Combatanți
Regatul Macedonean, Liga de la Corint	Imperiul Persan, mercenari greci
Comandanți
Alexandru cel Mare	Darius al III-lea
Efective
47.000 de soldați	aprox. 100.000 de soldați
Pierderi
300 de morți	40.000 de morți
editează acest cadru

Bătălia de la Gaugamela (Γαυγάμηλα) (astăzi Tel Gomel în nordul Irakului) a avut loc pe 1 octombrie 331 î.Hr. și a fost una dintre bătăliile decisive din istoria lumii. A fost dusă între Alexandru cel Mare și Darius III al Persiei. Această bătălie, numită uneori și Bătălia de la Arbela, a fost o mare victorie pentru statul macedonean antic și a dus la prăbușirea Imperiului Persan.

Locul de desfășurare

Darius a ales ca loc de desfășurare pentru bătălie o zonă plată, unde își putea desfășura în voie armata și unde putea beneficia de pe urma superiorității numerice față de armata lui Alexandru cel Mare. Locul ales astfel a fost câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi (aflată la est de orașul actual Mosul). Istoricul grec Plutarh se referă la această câmpie numind-o „adăpostul cămilei”.

Context

Bătălia are loc în condițiile în care Alexandru Macedon a pornit o campanie de cucerire a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr. el a cucerit coasta estică a Mării Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius era ocupat în tot acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din soldați din toate colțurile imperiului. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru, unii istorici contemporani evenimentului vorbind de o armată de peste 100.000 de soldați. De asemenea Darius a ales un teren plan pentru bătălie, pentru a se putea folosi de această superioritate numerică și pentru a-i limita lui Alexandru alegerile tactice.

Motivația

Alexandru și-a așezat tabăra pe malul râului Bulemus și a înaintat împreună cu oamenii săi, transportând doar echipamentele și proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns la Gaugamela în după amiaza zilei de 30 septembrie. Alexandru a dorit inițial să îi atace pe perși imediat după ce au ajuns, dar generali s-au opus. De asemenea, generalii lui Alexandru au propus un atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului. Alexandru nu a acceptat, motivând că aceasta ar fi o victorie furată. În aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea dinaintea luptei, în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas în veghe.

Armata persană

Estimări actuale

Unități	Număr minim	Număr maxim
Peltaști	10.000	30.000
Cavalerie	12.000	40.000
Nemuritorii Persani	10.000	10.000
Hopliți greci	8.000	10.000
Cavalerie bactriană	1.000	2.000
Arcași	1.500	1.500
Care de luptă scite	200	200
Elefanți de război	15	15
Total	43.000	94.000

Unele estimări actuale estimează că numărul soldaților lui Darius al III-lea nu era mai ridicat de 50.000, pentru că era foarte greu de condus și de organizat o armată mai mare de 50.000 de soldați. Oricum, este posibil ca armata persană să fi avut în jur de 100.000 de soldați. Alte estimări vorbesc despre 25.000 de peltaști. Warry (1998) estimează un total de 91.000 de soldați, Welman estimează un total de 90.000 de soldați, Delbrück (1978) estimează un total de doar 52.000 de soldați, iar Thomas Harbottle estimează un total de 120.000. Engels (1920) și Green (1990) estimează că armata lui Darius la Gaugamela nu era mai mare de 100.000 de oameni. În rândurile ei erau cei 10.000 de nemuritori persani, 2.000 de hopliți greci, 40.000 de călăreți (dintre care 1.000 de călăreți din Bactria), 200 care de luptă scite și 15 elefanți de război. Hans Delbrück estimează numărul călăreților perși la 12.000.

Surse antice

Alexandru a condus în această bătălie o armată formată din soldați proveniți din Regatul Macedoniei, aliații din Tracia și Liga Corintică, această forță având conform lui Arrian, cel mai de încredere istoric, care a scris despre Alexandru, armata acestuia se ridica la 7.000 de călăreți și 40.000 de pedestrași. Conform lui Arrian, armata lui Darius avea 40.000 de călăreți și 1.000.000 de pedestrași; Diodor din Sicilia vorbește despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de 1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius avea și 200 de care de luptă scitice, iar Arrian menționează 15 elefanți de luptă. Între pedestrași care formau armata lui Darius se aflau și 2.000 de mercenari greci.

Darius avea după toate sursele o mare superioritate numerică, dar majoritatea trupelor pe care le avea erau de o calitate mai slabă, decât trupele lui Alexandru. Falanga lui Alexandru era echipată cu sulițe de șase metri, numite sarissa. Pedestrașii persani erau slab antrenați și echipați în comparație cu falanga lui Alexandru și hopliți. Singura infanterie bine antrenată și echipată a lui Darius era formată din cei 10.000 de hopliți greci și din garda lui personală, cei 10.000 de Nemuritori. Mercenarii greci erau dotați cu un scut greu și cu o suliță care nu era lungă însă, decât de trei metri, iar sulițele nemuritorilor nu aveau mai mult de doi metri. Alte trupe bine înarmate erau cele provenite din Armenia, acestea fiind înarmate asemănător cu grecii. Restul trupelor erau mult mai ușor înarmate; armamentul specific Imperiului Persan fiind în general arcul.

Armata macedoneană

Estimări moderne

Unități	Număr
Falanga	31.000
Peltaști	9.000
Cavaleria	7.000
Total	47.000

Cei mai mulți istorici din prezent sunt de acord că armata macedoneană era formată din 31.000 de soldați care formau infanteria grea, dintre aceștia făcând parte și hopliții greci. Pe lângă aceștia exista și o infanterie ușoară formată mai ales din peltaști, dar și din arcași. Cavaleria lui Alexandru era formată din așa numiții camarazi, dar și din cavaleria tesaliană care era la fel de bună ca și camarazii, dar Alexandru din motive de politică (erau tesalieni, aliați, nu erau macedoneni) le dădea întâietate acestora. În total aceștia erau în număr de 7.000.

Batalia de la Gaugamela (Arbela)

Bătălia

Așezarea armatelor

Încă din seara dinaintea luptei armata persană se afla deja pe viitorul câmp de luptă. Darius al III-lea a recrutat cele mai bune trupe de cavalerie din satrapiile estice și din rândul triburilor scitice aliate. De asemenea Darius a desfășurat și cele 300 de care de luptă scitice, pe care le-a așezat în fața celorlalte trupe. De asemenea el a așezat și cei 15 elefanți, împreună de care de luptă din India, dar acestea au avut un rol minor în luptă. Înainte de luptă, Darius a ordonat să fie curățate tufișurile și vegetația pentru a ușura înaintarea carelor de luptă.

Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin tradiție se aflau alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari greci și garda de călăreți persană. Chiar în centru a plasat pedestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din Mardian.

Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia. cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din Bactria. Pe partea dreaptă comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria, Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia, Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia, Cappadocia, și Armenia. Cavaleria din Cappadocia și Armenia era așezată în fața altor unități de cavalerie și au condus atacul. Cavaleria din Albania Caucaziană și Sacesinia au fost trimise să înconjoare flancul macedonean.

Armata macedoneană era împărțită în două părți, partea dreaptă a armatei aflându-se sub comanda directă a lui Alexandru, iar partea stângă era condusă de către generalul Parmenion. Alexandru se afla alături de camarazi. Împreună cu el se aflau paionieni și cavaleria ușoară macedoneană. Cavaleria formată din mercenari era împărțită în două grupuri, veteranii fiind plasați în partea dreaptă, iar restul cavaleriei se afla în fața arcașilor agrieni și macedoneni, care la rândul lor se aflau plasați lângă falangă. Parmenion se afla în stânga împreună cu mercenarii din Grecia și Thesalia, respectiv cavaleria din Tracia. Armata macedoneană era așezată în așa fel încât să asigure o cât mai mare libertate de mișcare, pentru flancul drept condus de Alexandru.

În centrul formației se aflau mercenarii cretani. În spatele lor se afla un grup din cavaleria thesaliană și mercenarii din Achaia. În dreptul lor se afla o altă parte din cavaleria greacă, aliată. În spatele lor era așezată falanga, într-o linie dublă. Macedoneni aveau o cavalerie depășită și de cinci ori, de cavaleria persană. De asemenea armata persană era desfășurată pe o lungime foarte mare. În aceste condiții era de așteptat ca armata macedoneană să fie atacată pe flancuri de către perși. De aceea linia a doua macedoneană a primit ordin să fie pregătiți să răspundă la un atac din flanc. Linia a doua era formată mai mult din mercenari.

Desfășurarea luptei

Bătălia a început prin ordinul dat de Alexandru falangei de a ataca centrul liniei persane. Macedonenii au înaintat sub un unghi de 45 de grade, probabil pentru a ademeni cavaleria persană.

Fiind amenințat direct, Darius părăsește câmpul de luptă, cauzând o derută totală în rândul oștenilor săi. Și-au pierdut viața peste 40.000 de perși, în timp ce numai câteva sute de macedoneni au căzut victime. Alexandru Macedon renunță la urmărirea lui Darius, deoarece flancul drept al armatei sale se afla în dificultate.

Tactici

• 
•