Ben Corlaciu

jurnalist român
Ben Corlaciu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (57 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965–1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
poet Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București  Modificați la Wikidata

Benedict Corlaciu (n. 6 martie 1924, Galați – d. 15 iunie 1981, Paris) a fost un poet, prozator și traducător român.

BiografieModificare

[1][2] A absolvit Literele și Filosofia la București (1947). A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat. În 1975 s-a stabilit în Franța.[3] A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951; Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica și casa nebună, 1973; Tout espoir sera puni; d'un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită; de un scriitor român la Paris), 1984.

În 1976 face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea.[4]. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.[5]

OperăModificare

PoeziiModificare

  • Tavernale, 1941
  • Pelerinul serilor, 1942
  • Arhipelag, 1943
  • Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum)
  • Moartea lângă cer, 1946
  • Poeme florivore, 1972
  • Starea de urgență, 1972
  • Arcul biologic, 1974

RomaneModificare

  • Moarta lângă cer, 1946
  • Cazul doctorului Udrea, 1959
  • Baritina, 1965

Povestiri, nuveleModificare

  • La trântă cu munții, 1949
  • Candidatul, 1950
  • Timpii de aur, 1951
  • Pâinea păcii, 1951

Traduceri în limba românăModificare

NoteModificare

  1. ^ Mircea Crisan. „Povestea tulburătoare a lui Ben Corlaciu. Scriitorul pe care comuniștii au încercat să-l șteargă din istorie”. Accesat în . 
  2. ^ Nicoară Mihali. „Ben Corlaciu se întoarce acasă”. Accesat în . 
  3. ^ [1]
  4. ^ [2]
  5. ^ Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, București, 2010, p. 682