România comunistă

România sub regimul comunist în perioada 1947-1989

România comunistă[1] este denumirea perioadei de dictatură comunistă în România între anii 1947-1989, respectiv Republica Populară Română[2] între 1947 și 1965 și Republica Socialistă România între 1965 și 1989[3].

Steagul României guvernării comuniste cu stema R.S.R. în perioada 1965-1989.
Stema P.C.R.

Viața politică, economică, socială, culturală etc. au fost subordonate treptat unui partid unic, Partidul Comunist Român (numit Partidul Muncitoresc Român între 1948-1965), care a fost la guvernare în toată această perioadă și a instaurat un sistem totalitar. Instituțiile de stat au fost și ele subordonate partidului.

Perioada Republicii Populare Române (1947-1965) modificare

 
Nikita Hrușciov primit la București de Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu și alți lideri comuniști (iunie 1960)

După 1944, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice ale României a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România, recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat”)[4], în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică.

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata datoriilor de război către URSS, stabilite prin Tratatul de Pace de la Paris la suma de 300.000.000 dolari (echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014). SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni au fost executați (estimările variază de la 137 [3] Arhivat în , la Wayback Machine. la zeci de mii [5]), încă și mai mulți au fost condamnați la închisoare. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate, în principal, în cazurile oponenților politici.[6]. La începutul deceniului al șaptelea (1960 - 1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni de independență față de Uniunea Sovietică.

Republica Socialistă România și „epoca” Nicolae Ceaușescu (1965-1989) modificare

 
Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită la Pol Pot, 30 mai 1978.

După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, survenit în martie 1965, Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 și președinte al Consiliului de Stat în 1967. Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-au ajutat pe noul lider comunist de la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și în Occident. El a devenit președinte al Republicii Socialiste România în 1974.

Economia guvernării comuniste modificare

Istoria României
 
Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
Epoca pietrei
Epoca bronzului
Epoca fierului
Dacia
Cultura și civilizația dacică
Războaiele daco-romane
Dacia romană
Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în România
Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
Țara Românească
Principatul Moldovei
Dominația otomană
Țările Române la începutul epocii moderne
Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
Războiul de Independență
Regatul României
Primul Război Mondial
Unirea Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Comunismul în România
Ocupația sovietică a României
R.P. Română/R.P. Romînă
R.S. România
Revoluția Română din 1989
România după 1989
Vezi și
Istoria românilor
Istoria militară a României
Istoriografia română

Portal România
 v  d  m 

Guvernarea comunistă a aplicat o economie planificată, de comandă și control, cu planuri cincinale, după naționalizarea din iunie 1948, cum s-a întâmplat și în celelalte state est-europene ocupate de Uniunea Sovietică.[7]

În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți chiaburi și considerați dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii. Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor. Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe seama celor socotiți indezirabili de către regim, considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de procese au abundat în anii 1949 și 1950.[8]

Industrializarea forțată a făcut ca anumite ramuri ale industriei (de exemplu, industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) să crească foarte mult, dar cu neglijarea producției bunurilor de larg consum. Această creștere economică preferențială, susținută și prin mari credite obținute din vest, nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate. Dificultățile economice și represiunea internă constantă din 1944 au avut ca rezultat prăbușirea regimului comunist în România în Revoluția din decembrie 1989.

Restricționarea libertății de emigrare a cetățenilor modificare

Regimul comunist a restricționat libertatea de a ieși din țară. Emigranții erau considerați trădători deoarece aleseseră să nu participe la construirea socialismului în România.[9]

Emigrarea evreilor

În perioada 1959-1989, statul român a permis emigrarea a aproape 200.000 de etnici evrei, [10][11] [sursa nu confirmă] pentru care Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole și alte diverse avantaje.

România a obținut, în 1975, clauza națiunii celei mai favorizate, printr-o serie de concesii făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii.[12]

Emigrarea etnicilor germani

Potrivit declarațiilor lui Heinz-Günter Hüsch, avocatul care a reprezentat RFG în negocierile cu România în perioada 1968-1989, în martie – decembrie '70, s-a negociat plecarea a 4.000 de etnici germani. Pentru '71 – 6.000 de etnici germani, la fel în 1972, în 1973 - 4.000 de etnici germani. Decretul Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982[13] prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea acestor cheltuieli de școlarizare erau împărțite pe categorii: 1.800 de mărci germane pentru persoanele cu studii medii, 5.500 de mărci germane pentru studenți și 7.000 de mărci germane pentru cei cu studii superioare încheiate. În 1988 suma cerută pentru fiecare persoană era unică – 8.950 de mărci. Banii ajungeau într-un cont al Băncii Române de Comerț Exterior. „În 99% din cazuri, banii au fost folosiți pentru plata datoriei externe a României”, a arătat Florian Banu, cercetător în cadrul CNSAS, care a publicat un studiu pe această temă. În urma negocierilor purtate de Heinz-Günter Hüsch cu reprezentanții Securității, din România au plecat între 1968 și 1989 peste 200.000 de etnici germani din România.[14][15]

Surse media[16][17] estimează că un număr de circa 230.000 de șvabi și sași au părăsit în acest fel România, statul german achitând, în compensare, aproximativ trei miliarde de mărci.

Emigrarea altor categorii de cetățeni

În perioada 1970-1973, operațiunea „Peregrinii” a adus în visteria României peste șase milioane de dolari din vânzarea cetățenilor de etnie românească.[18]

Cetățenii români ale căror rude doreau să plece din țară sau chiar candidați la emigrare erau contactați și li se cereau bani, apartamente în România, mașini și alte lucruri de valoare în schimbul promisiunii de emigrare. Tarifele practicate mergeau de la 800 până la 10.000 de dolari de persoană.[19]

„Raportul Tismăneanu” modificare

 
Defilare de 23 August

O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creată de președinția României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:

  1. Abandonarea intereselor naționale prin servilism în relațiile cu URSS după 1945;
  2. Anihilarea statului de drept și a pluralismului prin înscenări și fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;
  3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor și a militanților;
  4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei și ostil valorilor politice și culturale naționale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democrației ca mișcare politică opusă bolșevismului PCR;
  5. Sovietizarea totală, prin forță, a României, mai ales în perioada 1948-1956, și impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
  6. Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnițare, muncă forțată, a unor categorii sociale - burghezie, moșierime, țărani, intelectuali, studenți) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 și două milioane de victime;
  7. Persecuția minorităților etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
  8. Exterminarea programată a deținuților politici;
  9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistența anticomunistă armată în munți (1945-1962);
  10. Represiunea împotriva cultelor, desființarea Bisericii Române Unite (Greco-Catolice);
  11. Arestarea, uciderea, detenția politica sau deportarea țăranilor oponenți colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor țărănești (1949-1962);
  12. Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea și „vânzarea” evreilor și germanilor;
  13. Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentați ori protestatari (1945-1989);
  14. Reprimarea mișcărilor și acțiunilor studențești din 1956;
  15. Reprimarea mișcărilor muncitorești din Valea Jiului (1977), Brașov (1987) și a celorlalte greve din anii 1980;
  16. Reprimarea oponenților și disidenților în anii 1970 și 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Răuță);
  17. Distrugerea patrimoniului istoric și cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureștiului) și în cele mai multe din orașele mari ale României;
  18. Crearea de lagăre pentru copiii fără părinți sau cu handicap (ex: Cighid);
  19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentația rațională”; înfometarea populației, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
  20. Conceptualizarea mizeriei materiale și morale, precum și a fricii, ca instrumente de menținere a puterii comuniste;
  21. Masacrarea cetățenilor, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluției din 1989.

Raportul "Tismaneanu" prezintă instituțiile și personajele cheie ale opresiunii comuniste:

  • Prima generație de comuniști
  • Demnitari vinovați de „impunerea și perpetuarea unui sistem bazat pe crimă și fărădelege”
  • Demnitari ai aparatului represiv
  • Șefii spionajului
  • Ziariști
  • Conducătorii aparatului ideologic în perioada Ceaușescu
  • Exponenți ai protocronismului.

În raport sunt nominalizați și disidenții din perioada regimului comunist.

Note modificare

  1. ^ Termen utilizat de Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
  2. ^ Ortografiat Republica Populară Romînă între 1954 și 1964. În 1954 litera â a fost înlocuită cu î în toate cuvintele. În 1964 s-a revenit la scrierea cu â la cuvântul român și toate derivatele acestuia.
  3. ^ Nu a existat o Republică Comunistă, deși a existat un Partid Comunist. Republica a fost socialistă (https://dexonline.ro/definitie/socialism) (toate mijloacele de producție aparțineau statului în 1965, când s-a schimbat denumirea oficială a țării), dar nu comunistă (https://dexonline.ro/definitie/comunism) (în care de exemplu, nu se foloseau bani și toate bunurile, nu numai mijloacele de producție, aparțineau tuturor).
  4. ^ „Orientările și directivele venite de la Moscova s-au aflat în conflict cu interesele românești. Pentru regimul sovietic, România era un segment din „cordonul sanitar” instituit de „statele burgheze”, segment ce trebuia sfărâmat. De aici teza lansată de Comintern despre „caracterul multinațional al statului roman și cea a autodeterminării până la despărțirea de stat a popoarelor din România” adică, moldovenii din Basarabia, maghiarii din Transilvania, bulgarii din Dobrogea. Uniunea Sovietică și Cominternul urmăreau dezagregarea României, acțiunile lor îmbrăcând forme variate, de la propagandă până la posibila intervenție armată (ultimul plan de intervenție militară datează din 1924). Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, 1999
  5. ^ "[1]", doar în închisoarea de la Aiud erau 625 de deținuți politici, în perioada 1945 - 1964
  6. ^ "[2]", mărturii pentru perioada 1945 – 1964.
  7. ^ Jurnalul.ro, "Centralizarea economică în statele comunizate"[nefuncțională]
  8. ^ Jurnalul.ro, "Haos în economie" Arhivat în , la Wayback Machine.
  9. ^ Cum au fost vânduți evreii români de către comuniști în schimbul porcilor, vitelor și ovinelor: „Evreii, germanii și petrolul sunt cea mai profitabilă marfă“, 21 aprilie 2015, Stefan Both, „Adevărul”, accesat la 12 septembrie 2016
  10. ^ cu 35 Kg. de agoniseală de persoană[necesită citare], aproximativ greutatea admisă pentru o călatorie cu avionul
  11. ^ Cum au fost vânduți evreii români de către comuniști în schimbul porcilor, vitelor și ovinelor: „Evreii, germanii și petrolul sunt cea mai profitabilă marfă“, 21 aprilie 2015, Stefan Both, „Adevărul”, accesat la 12 septembrie 2016
  12. ^ Târgul dintre Nicolae Ceaușescu și americani: „clauza“ contra evrei, 10 februarie 2009, Evenimentul zilei, accesat la 16 iunie 2014
  13. ^ DECRET nr.402 din 1 noiembrie 1982 privind obligațiile persoanelor care cer și li se aprobă să se stabilească definitiv în străinătate de a plăti datoriile pe care le au față de stat, cdep.ro
  14. ^ „Sașii, "vânduți" la bucată pentru datoriile externe ale României”. turnulsfatului.ro. Accesat în . 
  15. ^ „Mărturia INCREDIBILĂ a germanului care cumpăra SAȘII de la comuniști. Ce preț aveau oamenii”. REALITATEA.NET. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Mărturiile șvabilor vânduți de Ceaușescu Germaniei. Cât era șpaga cerută de securiști și ce a făcut fostul dictator cu miliardele de mărci, 12 iunie 2014, Stefan Both, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016
  17. ^ „Pașaport pentru Germania“, cum a vândut Ceaușescu ca la piață un sfert de milion de cetățeni ai României, 15 februarie 2014, Stefan Both, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016
  18. ^ Operațiunea „Peregrinii“: cum i-a vândut Ceaușescu pe români la bucată. Peste 6 milioane de dolari, mașini, case și bunuri au intrat în posesia statului, 28 aprilie 2015, Stefan Both, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016
  19. ^ Operațiunea „Țigani de vânzare“, pe filiera mafiotă formată din clanurile de romi, Securitate și Miliție. Secretul bine ascuns în România comunistă, 12 septembrie 2016, Stefan Both, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016

Bibliografie modificare

  • Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini pînă în zilele noastre, Ediția a II-a, Humanitas, București, 1992 ISBN 973-28-0265-0
  • „Destinul României (1918-1954)”, Henri Prost, 2006, Editura Compania
  • „România sub regimul comunist”, Dennis Deletant, 2006, București, Fundația Academia Civică
  • „De la Ialta la Glasnost”, Agnes Heller, Ferenc Fehér, 1993, Timișoara, Editura de Vest
  • „România între Yalta și Malta”, Titu Georgescu, 1993, București, Casa de Editură și Presă «șansa»
  • „Stânga în România 1832-1948”, F. Vladimir Krasnosselski
  • „Tentativă de sinucidere sau asasinat?”, 1991, Danemarca, editura Victor Frunză
  • „România comunistă. Statul și propaganda 1948-1953”, Eugen Denize, Cezar Mata, 2005, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun
  • „Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă”, CNSAS, 2001, București
  • „Miturile comunismului românesc”, Lucian Boia, Editura Universității din București, 1995, 1997; Nemira 1998
  • „Mitologia științifică a comunismului”, Lucian Boia, Humanitas, 1999, 2005, 2011
  • „România în anii socialismului : 1948-1978”, Gheorghe Surpat, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Gheorghe I. Ioniță, Constantin Mocanu, Editura politică, București, 1980
  • „Istoria comunismului în România”, Victor Frunză, ed. EVF, și harta Iulianei Barnea de la Inst. de Arheologie București
  • Dăinuire în răspântii de imperii. Teroarea roșie, Lucian Orășel, Editura Amaltea, 2004 - recenzie
  • Fl. Constantiniu, A. Pop, Schisma roșie. România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950), Editura Compania, București, 2007.
  • Lungu, Corneliu Mihai și Retegan, Mihai: 1956 - Explozia. Percepții române, iugoslave și sovietice asupra evenimentelor din Polonia și Ungaria, Univers Enciclopedic, București, 1996.
  • en Judge, Edward H., Langdon, John W.: The Cold War: A History Through Documents,Prentice, Hall Inc., New Jersey, 1999.
  • ***: Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C.al P.M.R. din aprilie 1964, Editura Politică, București, 1964.
  • Baciu, Nicolae: Agonia României 1944-1948, Editura Junimea, Iași, 1991.
  • Brucan, Silviu: Generația irosită. Memorii, Editurile Univers & Calistrat Hogaș, București,1992.
  • Betea, Lavinia: Maurer și lumea de ieri: mărturii despre stalinizarea României, Fundația Culturală Ion Slavici, Arad, 1995.
  • Iliescu, Ion: Momente de istorie,vol. I, decembrie 1989-iunie 1990, vol. II, iunie 1990-septembrie 1991, și vol III, septembrie 1991-octombrie 1992, Editura Enciclopedică,București, 1995-1996.
  • Betea, Lavinia: Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu. Convorbiri, Editura Evenimentul Românesc, București, 1997.
  • Apostol, Gheorghe: Eu și Gheorghiu Dej, București, 1998.
  • Brucan, Silviu: A fost intervenție sovietică în decembrie ’89 în România? Noi dezvăluiri din arhivele secrete americane și sovietice, Adevărul, 25 ianuarie 2001.

Lectură suplimentară modificare

  • O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu, Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Plesa, Sorin Andreescu, Editura Polirom, 2008 - recenzie1[nefuncțională] - recenzie2
  • Istoria comunismului din România. Documente perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1989), Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), București, Ed. Humanitas, 2009, pp. 67–68 și 194-197.
  • Regimul comunist din România. O cronologie politică (1945-1989), Narcis Dorin Ion, București, Editura Tritonic, 2003 (în colaborare cu Mihai Retegan și Cristina Păiușan);
  • Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948 – 1950: transformări instituționale, Nicoleta Ionescu – Gură, București, Ed. Bic All, 2005
  • Colectivizarea agriculturii. Represiunea, vol. I, 1949 – 1953, Dan Cătănuș, Octavian Roske, INST, 2004, pp. 74–108. - recenzie
  • Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național (volum coordonat de Ruxandra Cesereanu, Iași, Editura Polirom) - recenzie Arhivat în , la Wayback Machine.
  • România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. A-E, coordonator Octavian Roske, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2012 - recenzie
  • Stalinizare și destalinizare, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Editura Polirom, Iași, 2015 - recenzie
  • Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Cartea morților din închisori, lagăre, deportări, coordonare și studiu introductiv Romulus Rusan, colaboratori Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, editor Virginia Ion (București: Fundația Academia Civică, 2013).
  • Stephane Courtois (coordonator), Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Cartea Neagră a Comunismului. Crime, teroare, represiune (București: Humanitas, Fundația Academia Civică, 1998);
  • Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România: Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, traducere traducere de Lucian Leuștean (Iași: Polirom, 2001).
  • Dennis Deletant, România sub regimul comunist, traducere de Delia Războiescu (București: Fundația Academia Civică, 2012);

Despre deportări și detenție

  • Uranus - Gherla, via Salcia: vieți amânate, Alexandru Mihalcea, Editura Ex Ponto, 2005 - recenzie1 Arhivat în , la Wayback Machine. - recenzie2 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Dimensiunea represiunii din România în regimul comunist. Dislocări de persoane și fixări de domiciliu obligatoriu, Nicoleta Ionescu – Gură, București, Ed. Corint, 2010

Vezi și modificare

Legături externe modificare

Represiunea comunistă