Deschide meniul principal
Carte poștală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea. Se observă traseul ciudat al graniței de vest a țării: este cuprins întreg Maramureșul, o parte mai mare a Crișanei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa și Dunăre. Granițele definitive vor fi stabilite abia în 1920

Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă Ziua Națională a României, celebrată anual ca zi națională din 1990. Sărbătoarea aniversează Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și unirea provinciilor Basarabia, Bucovina ,Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României.

Context și evenimente precursoareModificare

Istoria României
 
Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
Epoca pietrei
Epoca bronzului
Epoca fierului
Dacia
Cultura și civilizația dacică
Războaiele daco-romane
Dacia romană
Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în România
Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
Țara Românească
Principatul Moldovei
Dominația otomană
Țările Române la începutul epocii moderne
Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
Războiul de Independență
Regatul României
Primul Război Mondial
Unirea Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Comunismul în România
Ocupația sovietică a României
R.P. Română/R.P. Romînă
R.S. România
Revoluția Română din 1989
România după 1989
Vezi și
Istoria românilor
Istoria militară a României
Istoriografia română

Portal România
 v  d  m 

Vezi și: Istoria Transilvaniei, Participarea României la primul război mondial.

 
Foste teritorii austro-ungare: Transilvania, Partium, Bucovina
 
Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei
  • 10 noiembrie 1918 - România redeclară război Puterilor Centrale.
  • 11 noiembrie 1918 - Pe Frontul de vest se semnează Armistițiul cu Germania (Compiègne), Franța.
  • aceeași zi - Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei, prin care arată că „nu dorește să fie o piedică pentru viitorul popoarelor sale iubite”. Ofițerii, funcționarii publici și cei asimilați acestora sunt dezlegați de jurământul de credință față de împărat.
  • 12 noiembrie 1918 - Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei și ocupă trecătorea montană de la Tulgheș.
  • 13 noiembrie 1918 - Armistițiul la Frontul Balcanic este semnat la Belgrad, Serbia, între generalul francez Franchet d'Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul ungar. Acțiuni militare de mică anvergură continuă pentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistițiul stabilește liniile de frontieră între Ungaria, Serbia și România, iar Banatul intră sub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din 1916. Crișana și Maramureș, incluzând orașele Satu Mare, Oradea, Beiuș și Arad, ca dealtfel și centrul Transilvaniei până la râul Mureș, sunt lăsate sub administrație ungară. Ungaria este obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflată de-a lungul Mureșului. Ungariei îi este permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc acasă.
  • 1315 noiembrie 1918 - Negocierile sunt ținute la Arad între guvernul ungar al lui Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central din Transilvania. Acesta din urmă a transmis maghiarilor un mesaj cu caracter ultimativ, în care se cerea predarea guvernării, însă nu s-a ajuns la nici o înțelegere. Consiliul Național Român Central se retrage de la negocieri și decide să țină alegeri și convine pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, organizată de Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, încredințându-i și puterea.
  • 1320 noiembrie 1918 - Trupele românești ocupă mai multe trecători montane importante de la granița de nord-est cu Ungaria. Intenționează să ocupe aproximativ 1/4 din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație românească temporar, așa cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria își retrage din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au loc confruntări izolate cu poliția militară ungară.
  • noiembrie 1918 - De-a lungul unui interval de 12 zile, se țin alegeri pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membri sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membri în total), respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local crește, pe măsură ce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România.
  • 25 noiembrie 1918 - Armata română eliberează Târgu-Mureș.
  • 28 noiembrie, 1918 - Cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României. Deputații români (74), germani (7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucraineni s-au retras înaintea votului final.

Alegerea Alba IulieiModificare

Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania din două motive istorice:la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul își făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania); in 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca erau trași pe roată în urma condamnării lor.

PregătireaModificare

Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră și delegații sosiți din Bucovina și Basarabia, susțineau unirea fără condiții. Socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziție.

AdunareaModificare

 
Adunarea Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.

Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei generalului Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.

Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pănură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.

În acest timp - la 1 decembrie 1918 - în sala "Cazinei" militare (clubului militar) din Alba Iulia, cei 1228 delegați țin adunarea. Ca președinte al Marii Adunări Naționale a fost ales Gheorghe Pop de Băsești. Delegații la adunare au fost aleși pe baza votului universal și au primit mandate (credențiale) ce prevedeau ca adunarea de la Alba Iulia să decidă unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.[1] Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.

În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român Central, arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea istorică a Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.

RezoluțiaModificare

 
Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia


 
Textul rezoluției

Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională pentru minoritățile din Transilvania, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită. Rezultatul votului asupra rezoluției a fost anunțat de Gheorghe Pop de Băsești:

"Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă."

Pentru coordonarea problemelor s-au constituit Marele Sfat Național, ca organ legislativ și Consiliul Dirigent, ca instrument executiv. Președinte al acestui organism a fost ales Iuliu Maniu. Până în toamna anului 1919, sediul Consiliului Dirigent a fost la Sibiu[1].

Consecințe și războiul dintre Regatul României și Republica Sovietică UngarăModificare

 
Delegația Consiliului Dirigent al Transilvaniei venită la București pentru a înmâna Regelui Ferdinand I Actul Unirii; de la stânga la dreapta: Vasile Goldiș, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu.
  • 7 decembrie 1918 - Armata Română intră în Brașov, în sud-estul Transilvaniei.
  • 7 decembrie 1918 - Armata Română depășește linia de demarcație fixată prin Convenția de armistițiu de la Belgrad (râul Mureș) și înaintează spre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul, cel mai important oraș al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonă Ungariei să-și retragă trupele.
  • 10 decembrie 1918 - Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldați, pentru a rezista trupelor române, dar timpul este prea scurt. Orașe importante, precum Cluj, se predau fără a opune rezistență.
  • 12 decembrie 1918 - Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei).
  • 14 decembrie 1918 - Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români, trimite la București o delegație condusă de Miron Cristea episcop de Caransebeș, pentru a negocia detaliile Unirii. Delegația era formată din Vasile Goldiș, episcopul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu. Regele Ferdinand I al României primește și acceptă Declarația Unirii, proclamată la 1 decembrie de către Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria.
  • 15 decembrie 1918 - O Adunare națională a Germanilor din Transilvania și Banat are loc la Mediaș, în centrul Transilvaniei, în care se proclamă o declarație care aprobă decizia românilor de a se uni cu Regatul României.
  • 22 decembrie 1918 - În replică, o Adunare Generală a Maghiarilor are loc la Cluj (magh. Kolozsvár) oraș situat în centrul Transilvaniei și cel mai mare oraș din Transilvania). Adunarea reafirmă loialitatea maghiarilor din Transilvania pentru Ungaria.
  • 24 decembrie 1918 - Regele Ferdinand I semnează prin Decretul nr.3631 promulgarea și validarea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru stabilirea noilor granițe.
  • 24 decembrie 1918- Trupele române intră în Cluj.
  • 14 ianuarie 1919 - Trupele române ajung la Baia Mare.
  • ianuarie 1919 - Puterile Antantei dezaprobă acțiunile românilor, care în schimb susțin că decizia Parlamentului Transilvaniei trebuie să aibă prioritate față de armistițiul dintre Franța și Ungaria.
  • 18 ianuarie 1919 - Trupele române intră în Sighetu Marmației.
  • 22 ianuarie 1919 - Trupele române se opresc la noua linie de demarcație indicată de puterile Antantei, lăsând Banatul sub controlul Serbiei, iar Crișana sub control Maghiar.
  • 20 martie 1919 - Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei să renunțe la anumite teritorii și să accepte o nouă linie de demarcație, mai mult sau mai puțin în concordanță cu situația din teren de la acel moment.
 
Situația teritorială a Republicii Sovietice Ungare

     Teritoriul inițial al Republicii Sovietice Ungare

     Teritoriu recucerit de către Rep. Sov. Ungară (mai-iunie 1919)

     Teritoriu ocupat de către România în aprilie 1919

     Teritoriu sub control francez și iugoslav

  • 21 martie 1919 - Prim-ministrul magiar Károlyi precizează într-o alocuțiune adresată poporului că nu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, și predă puterea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care proclamă Ungaria ca Republică Sovietică și renunță la politica pasivă de acceptare a pierderilor teritoriale dictate de Antantă.
  • martie 1919 - Delegația română la Conferința de Pace de la Paris, condusă de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri să permită României să ocupe teritorii până la râul Tisa (conform înțelegerii de dinaintea intrării României în război). Propunerea este refuzată. Generalul sud-african Jan Smuts este trimis la Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun.
  • aprilie 1919 - Tot mai multe informații despre acțiuni anti românești ce au loc în zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la București. Armatei Române i se ordonă pregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919.
  • 15 aprilie 1919, seara - Trupele maghiare organizează un atac împotriva Armatei Române în vestul Transilvaniei.
  • 16 - 19 aprilie 1919 - Lupte violente au loc în Munții Apuseni, câștigate în final de trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crișanei.
  • 19 aprilie 1919 - Ca urmare a reușitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice Maghiare, trupele române intră în Satu Mare.
  • 20 aprilie 1919 - Trupele române intră în Oradea.
  • 1 mai, 1919 - Trupele române ajung la râul Tisa.
     
    România interbelică
  • 17 iunie-iulie 1919 - Consiliul Marilor Puteri cere guvernului României să-și retragă trupele la linia de demarcație și îl invită pe Béla Kun la Paris. România răspunde nefavorabil, și afirmă că va accepta condițiile doar dacă Armata Comunistă este dezarmată și demobilizată. Béla Kun refuză acești termeni.
  • 17 iulie 1919 - Béla Kun ordonă o contraofensivă împotriva Armatei Române.
  • 20 iulie 1919 - Armata ungară traversează Tisa; au loc bătălii violente.
  • 26 iulie 1919 - Ofensiva maghiară este înfrântă și se retrage dincolo de Tisa. Au fost capturați mulți prizonieri.
  • tratat cu Iugoslavia
  • 3 august 1919 - trupele române intră în Timișoara.
  • alegeri, guvernele Văitoianu și Vaida
  • negocieri cu Cehoslovacia, reforma agrară
  • guvernul Averescu, tratate cu Ungaria și Cehoslovacia

Ziua NaționalăModificare

După prăbușirea regimului comunist din România, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, în alineatul 2 al articolului 12.

NumismaticăModificare

La 26 noiembrie 2018, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, un set de monede, cu prilejul Centenarului Unirii Transilvaniei cu România; pe aversul fiecărei monede din set sunt gravate o prelucrare a unei fotografii de Samoilă Mârza, textele (în arc de cerc) ROMANIA și MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA, valoarea nominală, stema României și milesimul (anul de emisiune) 2018. Pe reversul fiecărei monede sunt gravate efigiile lui Ștefan Cicio Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu. Monedele de aur au valoarea nominală de 500 de lei (200 de exemplare), monedele de argint au valoarea nominală de 10 lei (200 de exemplare), iar cele de metal comun au valoarea nominală de 50 de bani (5.000 de exemplare), toate de calitate proof. În aceeași emisiune monetară, au fost emise 1.000.000 de monede de metal comun de calitate UNC (necirculate).[3]

NoteModificare

  1. ^ a b c Petre Otu, România în primul război mondial: Marea Unire 1918, Editura Litera, București, 2017, p. 107
  2. ^ Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, From ancient Dacia to modern Romania (De la Dacia antică la România modernă). Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 604
  3. ^ Banca Națională a României, 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

BibliografieModificare

  • Ziarul „Românul” și Marea Unire, Editura Politică, București, 1988, pp. 7–66, 371–392
  • „ZIRIDAVA XVIII”, editat de Muzeul Județean Arad, Arad, 1993, pp. 201–348
  • Aradul — permanență în istoria patriei, editat de Comitetul de Cultură și Educație Arad, Arad, 1978, pp. 304–419
  • Aradul — cetatea Marii Uniri, Alexandru Roz, Editura Mirton, Timișoara, 1993, pp. 9–31
  • Aradul cultural în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri (1908-1918), Vasile Popeangă, Ion B. Mureșianu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1991, pp. 9–125
  • Scurtă istorie a românilor, Ion Bulei, Editura Meronia, București, 1996, pp. 104–107.
Lectură suplimentară
  • Alba Iulia, 1 decembrie 1918, Ioan Scurtu, Editura Sport-Turism, 1988
  • Diplomații Unirii, Dumitru Vitcu, Editura Acad. Republicii Socialiste România, 1979
  • Dicționarul personalităților Unirii: Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Ioan I. Șerban, Nicolae Josan, Editura Altip, 2003
  • 1918 la Români: documentele unirii : unirea Transilvaniei cu România 1 decembrie 1918, Volume 10, Ion Popescu-Puțuri, Editura Științificǎ și enciclopedicǎ, 1989

Legături externeModificare

Imagini

Vezi șiModificare