Deschide meniul principal

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

România
Coat of arms of Romania.svg

Acest articol face parte din seria:
Politica și conducerea
României




Politica altor țări • 

Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.

StructurăModificare

 
Palatul Parlamentului
 
Palatul Victoria

Constituția României, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

  • Titlul I - Principii generale
  • Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
  • Titlul III - Autoritățile publice
  • Titlul IV - Economia și finanțele publice
  • Titlul V - Curtea Constituțională
  • Titlul VI - Integrarea euroatlantică
  • Titlul VII - Revizuirea Constituției
  • Titlul VIII - Dispoziții finale și tranzitorii

IstorieModificare

Prima încercare de schimbare este determinată de scrisoarea anonimă din timpul domniei lui Alexandru Moruzi (1804). Ea a fost adusă de către mitropolit în dezbaterile Divanului care se întrunește în completul de 36 de fețe.[1] Scrisoarea atribuită boierimii mici din Moldova era îndreptată împotriva marilor boieri. Scrisoarea nu s-a mai păstrat, dar din conținutul anaforei Divanului din 25 martie 1804 rezultă influența Revoluției Franceze. Se cerea ca slujbele cele înalte ale țării să nu fie păstrate ca un monopol numai pentru protipendadă (marii boieri), ci și boierii de clasa a II-a să poată ajunge la ele, după merit și vrednicie.[2]

O influență foarte puternică a Revoluției Franceze a avut-o proiectul de constituție de la 13 septembrie 1822.[3] Acest document a fost descoperit de către E. Hurmuzaki în arhiva Consulatului rus de la Iași.[4] A fost opera novatorilor (liberalii de mai târziu)[5] și ciocoilor (numiți la vremea respectivă cărvunari)[6][7] inspirați direct de marele vornic Iordache Drăghici[8] și redactat probabil de către comisul Ionică Tăutu. Ei au fost autorizați de Mihail Sturdza să se adune și să voteze asupra unei constituții.[9]

Proiectul de constituție proclama următoarele principii:[10]

1) Respectul proprietății, prevăzut la art. 3 și 58;

2) Libertatea individuală, prevăzută la art. 6 și 8;

3) Libertatea muncii și a comerțului, prevăzută la art. 13;

4) Egalitatea înaintea legilor, prevăzută de art. 8, 12, 18 și 26;

În timpul ocupației rusești (1828-1834), a fost elaborat un cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor - Regulamentul Organic.

Revoluția de la 1848 a început prin citirea Proclamației de la Islaz citită pe 9/21 iunie 1848, fiind considerată prima constituție modernă a României.[11][12] Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7/19 august 1858 era considerată de Alexandru Ioan Cuza ca fiind legea fundamentală a României.[13]

Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima constituție propriu-zisă a României. După extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În 1938, după instaurarea dictaturii regale de către regele Carol al II-lea, a fost promulgată o noua constituție care susținea acest act. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă constituție a fost adoptată în 1991. Pentru detalii vedeți articolele de mai jos:

Revizuirea ConstituțieiModificare

Potrivit articolului 150 din Constituție:

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Implicarea populației în initiativa de revizuire a constituției are drept scop asigurarea legitimității acestui demers. Astfel corpul electoral are un rol hotărâtor în inițierea acestei proceduri.După intrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate în ceea ce privește initiativa de revizuire a constituției. Potrivit articolului 146 litera a din Constituție: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției. Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cerea de revizuire. În acest caz Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii.
Hotărârea Curtii Constitutionale are un rol decisiv în acest demers. Aceasta se va pronunța în termen de 10 zile de la sesizare asupra propunerii de revizuire și în termen de 60 de zile în cazul în care este vorba de o initiațivă a poporului. Curtea Constituțională poate da un aviz pozitiv, caz în care procedura de legiferare va începe în Camera Parlamentului sesizată, sau poate da un aviz negativ, ceea ce înseamnă că procedura de revizuire este neconstituțională, caz în care întreaga procedură este oprită, demersul începând de la zero. Hotărârea Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial așa cum este prevăzut și în articolul 147 din Constituție.

Procedura de revizuire a ConstituțieiModificare

Conform articolului 151 din Constituție:

(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel putin trei pătrimi din numarul deputaților și senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.

Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două camere parlamentare. În urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare cameră separat) acestea pot ajunge la un acord pozitiv. Acest lucru înseamnă că ambele camere au adoptat revizurea în aceeași formă. Numărul senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru revizuirea constituției este de 2/3 (din numărul senatorilor și deputaților din fiecare cameră). Dacă a fost întrunit acest număr, procedura de revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin referendum. De asemenea poate fi vorba și despre un acord negativ, adică cele două camere resping propunerea de revizuire. În cazul unui dezacord, când una dintre camere acceptă propunerea de revizuire și alta o respinge sau când se dorește revizuirea în formule diferite. În acest caz se poate constitui o comisie de mediere. Aceasta comisie este formată atât din senatori cât și din deputați care au drept scop ajungerea la un numitor comun, adică aprobarea procedurii cu o majoritate de 2/3. În cazul în care această comisie nu poate ajunge la un consens se va organiza o sedință comună, iar în cazul în care numărul de voturi al senatorilor și al deputaților întrunește majoritatea de 2/3, propunerea va fi înaintată spre vot cetățenilor, prin organizarea unui referendum. În cazul în care nici această măsură nu este eficientă, propunerea de revizuire a constituției va fi suspendată. Ultimul pas îl reprezintă referendumul, acesta trebuie organizat în maxim 30 de zile, dacă această condiție nu va fi întrunită, decizia camerelor nu va fi validată, iar întregul proces va fi anulat.
Referendumul pentru revizuirea constituției este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale. Referendumul va valida propunerea de revizuire numai dacă jumatate plus unu din numărul participanților vor vota „DA”. Rezultatul referendumului va fi validat de Curtea Constituțională, care va prezenta Parlamentului un raport în ceea ce privește respectarea normelor în cazul organizării și desfășurării referendumului. Legea de revizuire a constituției va intra în vigoare în momentul în care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Limitele revizuirii constituțieiModificare

Articolul 152 din Constituție precizează că:

(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război.

Aceste limite ale revizuirii se referă atât la limite materiale cât și la limite formale. Limitele revizuirii au drept scop evitarea anumitor abuzuri sau anumitor decizii care încalcă grav integritatea teritorială și națională a României. Se poate vorbi de asemenea de limite exprese și limite tacite. Limitele exprese sunt cele prevăzute în constituție. Limitele tacite nu sunt prevazute în textul constituției, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia.

Referendumul din 18-19 octombrie 2003Modificare

Proiectul de revizuire a constituției adoptat în parlament a fost supus unui referendum pe 18 și 19 octombrie 2003. Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Totuși, procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită, însă. Noua constituție a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:

  • Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii).
  • Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție.
  • Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.
  • Mandatul președintelui este de 5 ani.
  • Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.
  • Imunitatea parlamentară este limitată.
  • După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local (dacă sunt rezidenți ai localității respective).
  • Intrarea în Uniunea Europeană și OTAN (NATO) nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament.

NoteModificare

  1. ^ A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1820, p. 95
  2. ^ Acte și documente privitoare la renașterea României, vol. VII, Lito-Tipografia Carol Gobl, București, 1892, p. 891
  3. ^ A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1820, p. 573-596
  4. ^ Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supliment I, vol. 4, p. 81
  5. ^ A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1820, p. 94
  6. ^ Nicolae Iorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție a României și noile constituții europene, Institutul Social Român, Tiparul Cultura Națională, București, 1922, p. 20
  7. ^ Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supliment I, vol. 4, p. 55
  8. ^ Nicolae Iorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție a României și noile constituții europene, Institutul Social Român, Tiparul Cultura Națională, București, 1922, p. 21
  9. ^ A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1820, p. 58
  10. ^ A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1820, p. 86
  11. ^ Alocuțiunea din 11 iunie 2008
  12. ^ Acad. Dan Berindei, Islaz - 1848. Guvernul provizoriu și prima Constituție, Historia
  13. ^ Eleodor Focșeneanu, Istoria constituțională a României 1859-1991, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1998, p. 23

BibliografieModificare

  • Deleanu, Ion. Instituții și proceduri constituționale, Arad, Editura Servo-Sat, 2002.
  • Deleanu, Ion. Drept constituțional și instituții politice, Iași, Editura Fundația Chemarea, 1992.
  • Boc, Emil; Curt Cynthia. Instituții politice și proceduri constituționale în România, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2008.
  • Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru, Ioan; Tănăsescu, Elena Simina.. Constituția României revizuită. Comentarii și explicații. București: Editura All Beck, 2004.
  • Barbu B. Berceanu, „Istoria Constituțională a României în Context Internațional”, Editura Wolterskluwer, 2003

Lectură suplimentarăModificare

  • De la "pravilă" la "constituție": o istorie a începuturilor constituționale românești, Radu Carp, Editura Nemira, 2002
  • Nașterea Constituției: limbaj și drept în Principate, până la 1866, Ioan Stanomir, Editura Nemira, 2004
  • Istoria vieții constituționale în Romania (1866-1991), Angela Banciu, Editura Casa de Editură și presă "Șansa", 1996
  • Controlul constituționalității legilor în România: aspecta istorice și instituționale, Mircea Criste, Editura Lumina Lex, 2002
  • Controlul constituționalității legilor în România: aspecta istorice și instituționale, Mircea Criste, Editura Lumina Lex, 2002
  • Revizuirea constituției: istoric, drept comparat, documente, opinii, Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Editura Lumina Lex, 2002
  • Istoria constituțională a României: deziderate naționale și realități sociale, Angela Banciu, Editura Lumina Lex, 2001
  • O arheologie constituțională românesca : studii și documente, Daniel Barbu, Editura Universității din București, 2000
  • Interpretarea Constituției: doctrină și practică, Ioan Muraru, Editura Lumina Lex, 2002
  • Rolul Constituției din 1923 în consolidarea unității naționale: evoluția problemei constituționale în România interbelică, Angela Banciu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988
  • Neconstituționalitatea: excepția de neconstituționalitate în procesul civil, Paul Florea, Editura Scripta, 1998

Legături externeModificare