Wikipedia

Constituția României

legea fundamentală a României
Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat.(iulie 2023)

Constituția României este legea fundamentală a statului român.

Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constituția României (2003)
Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constituția României (1991)
Prima pagină a Consituției publicate în 2003 în Monitorul Oficial. Stema României a fost adoptată prin lege separată. [1]

Constituția afirmă:

  • principiile generale de organizare a statului (Titlul I),
  • drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor (Titlul II),
  • organizarea autorităților publice (Titlul III),
  • principiile economice și bugetul de stat (Titlul IV),
  • organizarea Curții Constituționale (Titlul V),
  • relația cu organizații supranaționale (Titlul VI), și
  • procedura de revizuire a Constituției (Titlul VII).

Toate celelalte legi trebuie să respecte Constituția. O curte judecătorească specială, numită Curtea Constituțională, este „garantul suprematiei Constituției”[2], și se ocupă numai de compatibilitatea legilor și altor hotărâri propuse cu Constituția.

Cetățenii

modificare

Constituția garantează libertatea individuală [3], a conștiinței [4], de exprimare [5], de întrunire [6], economică [7], și altele.

De asemenea, sunt garantate dreptul la identitate [8], la învățătură [9], la ocrotirea sănătății [10], de vot [11], de a fi ales [12], la apărare în instanță [13], de asociere [14], de protecție socială [15], la proprietatea privată [16], și altele.

Libertățile și drepturile cetățenilor sunt apărate de Avocatul Poporului. [17]

Cetățenii sunt datori să fie fideli [18], să apere țara [19], să plătească taxele [20], și să fie de bună-credință în exercitarea libertăților și drepturilor constituționale [21].

Parlamentul

modificare
 
Palatul Parlamentului este sediul Camerei Deputaților și Senatului.

Parlamentul deliberează legi propuse de Guvern, Parlament sau de cetățeni [22]. Parlamentul este în sesiune în mod normal timp de 9 luni pe an, între februarie-iunie și septembrie-decembrie [23].

Legile aprobate de Parlament sunt promulgate de Președinte [24].

Președintele

modificare
 
Palatul Cotroceni este sediul Președintelui.

Președintele “exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.” [25].

El nu poate fi membru al unui partid [26], are un mandat de 5 ani [27], și are atribuții extinse în domenille apărării [28] și relațiilor externe [29].

Guvernul

modificare
 
Palatul Victoria este sediul Guvernului.

Un Guvern este numit printr-o procedură care include Președintele și Parlamentul. Președintele numește un candidat de prim-minstru [30], care formează un guvern. Parlamentul acordă „votul de încredere” guvernului [31], după care Președintele numește Guvernul [32].

Guvernul adoptă hotărâri conforme cu legea [33]. În mod normal, Guvernul nu face legea, el doar poate propune o nouă lege Parlamentului [34]. În condiții extraordinare, Guvernul poate emite „ordonanțe de urgență” care au „putere de lege”[35], dar care nu au trecut prin Parliament așa cum trec toate legile [36]. Din acest motiv, ordonanțele de urgență pot fi emise doar cu aprobarea Parlamentului

„ Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. [37]”

Parlamentul monitorizează guvernul în permanență [38], și îl poate demite printr-o „moțiune de cenzură” [39]. Președintele nu poate revoca pe primul-ministru [40].

Autoritatea judecătorească

modificare
 
Consilul Superior al Magistraturii.
 
Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
DNA face parte din Ministerul Public.

Independența autorității judecătorești este garantată

„ Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - … [41]”

Independența justitiei este garantată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)[42]. CSM “propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor” [43] și are rolul de instanță de judecată pentru judecători și procurori [44].

Odată numiți de Președintele României, judecătorii “sunt inamovibili, în condițiile legii.” [45]

Majoritatea membrilor CSM sunt “aleși în adunările generale ale magistraților”. Parlamentul (Senatul) și guvernul, prin participarea ministrului justiției și a procurorului general, au un rol redus în determinarea componenței CSM [46]. Președintele nu are nici un rol.

Înalta Curte de Casație și Justiție [47] îi judecă pe parlamentari [48], Președinte [49], și membrii Guvernului [50] și „asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii” în toată țara [51].

Ministerul Public [52] este o instituție de control [53] sub autoritatea Ministrului Justiției [54].

Economia natională și finanțele publice

modificare

Economia natională este bazată pe „libera initiativă și concurență” [55], bunurile proprietate publică pot fi date temporar în administrare, concesionare, închiriere, sau folosință gratuită, dar sunt inalienabile [56], bugetul de stat este propus de guvern si aprobat de Parlament [57], iar Curtea de Conturi controlează cum sunt întrebuințate resurele financiare [58].

Relația cu Uniunea Europeană

modificare

Cetățeni ai Uniunii Europene pot fi aleși în autoritățile administrației publice locale. [59]

„Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor” de membru al Uniunii Europene[60], dar Guvernul trebuie să informeze Parlamentul cu privire la orice initiativă comunitară cu caracter obligatoriu înainte ca aceasta să fie aprobată [61].

Revizuirea Constituției în 2003

modificare

Constituția actuală a României se bazează pe Constituția din 1991. Proiectul de Revizuire a Constituției a fost adoptat de Parlament în 2003. Revizuirea Constituției a fost aprobată prin referendumul național din 18 și 19 octombrie 2003. Legea de Revizuire a Constituției României a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, la publicarea în Monitorul Oficial.

Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări. Cele mai importante schimbări sunt:

  • Autorității judecătorești îi este recunoscută independența [62], limitându-se rolul Parlamentului în alegerea Consiliului Superior al Magistraturii. [63]
  • Parlamentarii pot fi trimiși în judecată și sunt egali în fața legii cu ceilalți cetățeni.[64]
  • Principiile concurenței și liberei initiative sunt afirmate [65], iar proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.[66]
  • Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii). [67]
  • Minoritățile naționale au dreptul [68] de a folosi limba maternă în administrația locală [69] și justiție [70].
  • Mandatul președintelui este extins de la 4 ani la 5 ani. [71]
  • Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.[72]
  • Aderarea la Uniunea Europeană [73] și OTAN (NATO) [74] se face prin lege adoptată de Parlament, nu prin referendum.
  • Cetățenii țărilor membre ale Uniunii Europene vor avea dreptul după aderarea României de a alege și de a fi aleși în scrutinul local dacă sunt rezidenți ai localității respective.[75]

Constituția din 1991

modificare

Prima constituție completă a României a fost adoptată în 1866. O nouă constituție a fost adoptată în 1923, după unirea Transilvanei, Basarabiei și Bucovinei cu România. Constituția din 1938 a instaurat dictatura regală și a fost suspendată între 1940 și 1944. Constitutia din 1923 a fost reintrodusă parțial în perioada 1944-47. În perioada guvernării comuniste au fost adoptate trei constituții, în 1948, 1952 și 1965. Contextul istoric în care constituțiile României înainte de 1989 au fost adoptate poate fi găsit în articolele separate pentru fiecare, în caseta din partea de jos a paginii.

După Revoluția din 1989, o comisie condusă de Antonie Iorgovan a redactat un proiect de constituție în 1991. Proiectul de constituție a fost adoptat la 21 noiembrie 1991, în ședința Adunării Constituante (formată din Senat și Camera Deputaților), sub președinția lui Alexandru Bîrlădeanu și Marțian Dan. Constitutia din 1991 a intrat în vigoare după aprobarea ei în referendumul național din 8 decembrie 1991.

Libertățile și drepturile cetățenilor, guvernarea democratică

modificare

Constituția din 1991 confirmă schimbările petrecute după decembrie 1989.

Libertățile și drepturile cetățenilor sunt afirmate în forma lor originală, fără modificările făcute în constituțiile guvernării comuniste.

Constituția rescinde numeroase proviziuni ale constituțiilor guvernării comuniste, referitoare la lupta de clasă, statul totalitar și rolul conducător al partidului. Puterea prezidențială este diminuată la o republică semiprezidențială (de exemplu, Consiliul de Stat este desfințat și se introduce limita de două mandate). Plurarismul politic este restaurat într-un parlament bicameral.

Imunitatea parlamentarilor

modificare

Imunitatea parlamentarilor are ca unic scop prevenirea intimidării acestora pentru a-i face să voteze într-un anume fel. În constitutia din 1991 ea a fost extinsă neîndreptățit la imunitatea față de lege, iar parlamentul își asumă atribuții judecătorești.

„ … Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată, penală ori contravențională, fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. [76]”

Limitele imunității parlamentare sunt clarificate în 2003

„ Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. [77]”

Imunitatea parlamentarilor față de lege a dus la două categorii de cetățeni în fața legii. Astfel, articolul 123 “Înfăptuirea justitiei” este lăsat incomplet, fără să precizeze că toți cetățenii sunt egali în fața legii.

„ Justiția se înfăptuiește în numele legii. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. [78] [79]”

Egalitatea cetățenilor în fața legii a fost reintrodusă în 2003

„ 1. Justiția se înfăptuiește în numele legii. 2. Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. 3. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. [80]”

Autoritatea judecătorească nu este independentă

modificare

Autorității judecătorești nu i se recunoaște independența. Consiliul Superior al Magistraturii este ales de Parlament:

„ Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistrați aleși, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaților și de Senat, în ședința comună. [81]”

Judecătorii sunt numiți de președinte pe șase ani (nu sunt inamovibili). [82]

Prima Curte Supremă de Justiție, în atribuțiile căreia intră judecarea parlamentarilor [83], a presedintelui [84], și membrilor guvernului [85], este și ea numită de parlamentari [86].

Autoritatea judecătorească a fost făcută independentă la revizuirea Constituției din 2003.

Modelul economic liberal

modificare

Modelului economic liberal, al liberei concurențe si proprietății private în economie, înlocuiește modelul economic socialist al economiei planificate și proprietății de stat

„ Economia României este economie de piață. [87]”
„ Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [88]”

Articolele au fost completate în revizuirea constituției din 2003

„ Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență [89] ”
„ Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [90] ”

Revizuirea Constituției

modificare

Inițierea revizuirii

modificare
„ (1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot. (2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative. [91]”

După întrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției (articolului 146(a)). Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cererea de revizuire. Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii. Ea se va pronunța în termen de 10 zile de la sesizare asupra propunerii de revizuire și în termen de 60 de zile în cazul în care este vorba de o inițiativă a poporului.

Hotărârea Curții Constituționale are un rol decisiv în acest demers. Curtea Constituțională poate da un aviz pozitiv, caz în care procedura de legiferare va începe în Camera Parlamentului sesizată, sau poate da un aviz negativ, ceea ce înseamnă că procedura de revizuire este neconstituțională, caz în care întreaga procedură este oprită, demersul începând de la zero. Hotărârea Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial așa cum este prevăzut și în articolul 147 din Constituție.

Procedura de revizuire

modificare
„ (1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere. (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, hotărăsc cu votul a cel putin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor. (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire. [92]”

Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două camere parlamentare. În urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare cameră separat) acestea pot ajunge la un acord pozitiv. Acest lucru înseamnă că ambele camere au adoptat revizuirea în aceeași formă. Numărul senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru revizuirea constituției este de 2/3 (din numărul senatorilor și deputaților din fiecare cameră). Dacă a fost întrunit acest număr, procedura de revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin referendum. De asemenea poate fi vorba și despre un acord negativ, adică cele două camere resping propunerea de revizuire. În cazul unui dezacord, când una dintre camere acceptă propunerea de revizuire și alta o respinge sau când se dorește revizuirea în formule diferite. În acest caz se poate constitui o comisie de mediere. Aceasta comisie este formată atât din senatori cât și din deputați care au drept scop ajungerea la un numitor comun, adică aprobarea procedurii în ambele camere cu o majoritate de 2/3. În cazul în care această comisie nu poate ajunge la un consens se va organiza o ședință comună, iar în cazul în care numărul de voturi al senatorilor și al deputaților întrunește majoritatea de 3/4, propunerea va fi înaintată spre vot cetățenilor, prin organizarea unui referendum. În cazul în care și această măsură eșueaza, propunerea de revizuire a constituției va fi suspendată. Ultimul pas îl reprezintă referendumul, acesta trebuie organizat în maxim 30 de zile, dacă această condiție nu va fi întrunită, decizia camerelor nu va fi validată, iar întregul proces va fi anulat.

Referendumul pentru revizuirea constituției este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale. Referendumul va valida propunerea de revizuire numai dacă jumătate plus unu din numărul participanților vor vota „DA”. Rezultatul referendumului va fi validat de Curtea Constituțională, care va prezenta Parlamentului un raport în ceea ce privește respectarea normelor în cazul organizării și desfășurării referendumului. Legea de revizuire a constituției va intra în vigoare în momentul în care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Limitele revizuirii

modificare
„ (1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. (2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora. (3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război. [93]”

Aceste limite ale revizuirii se referă atât la limite materiale cât și la limite formale. Limitele revizuirii au drept scop evitarea anumitor abuzuri sau anumitor decizii care încalcă grav integritatea teritorială și națională a României. Se poate vorbi de asemenea de limite exprese și limite tacite. Limitele exprese sunt cele prevăzute în constituție. Limitele tacite nu sunt prevazute în textul constituției, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia.

Controverse

modificare

Conform avocatului constituționalist Eleodor Focșeneanu [94], Constituțiile României din 1991 și 2003 nu se bucură de legitimitate și nu au intrat niciodată în vigoare[95], fiindcă:

  • au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
  • adoptarea "Constituției României 1991" s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923[96]);
  • au existat numeroase nereguli grave, consemnate oficial și pe deplin verificabile, în lucrările Adunării Constituante;
  • Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său)[97];
  • proiectul "Constituției României 2003" conține formulări ambigue sau contradictorii[98], confirmate și prin concluziile Comisiei de la Veneția, formulări care au fost menținute și în textul final;
  • au avut loc numeroase abateri în organizarea și desfășurarea referendumului pentru adoptarea "Constituției României 2003";
  • nici una dintre Constituțiile postdecembriste ale României nu au fost promulgate prin decretul Șefului Statului, așa cum cere legea pentru intrarea în vigoare;
  • prin cele două Constituții se continuă efectele loviturii de stat de la 30 decembrie 1947 și organizarea ilegitimă a Republicii Populare Române, instalată de către comuniștii români și de către sovietici, prin fraudă parlamentară, în seara aceleiași zile.[99][100][101]

Note

modificare
  1. ^ Articolul 12(4)
  2. ^ Articolul 142(1).
  3. ^ Articolul 23, adică libertatea persoanei.
  4. ^ Articolul 29.
  5. ^ Articolul 30.
  6. ^ Articolul 39.
  7. ^ Articolul 45.
  8. ^ Articolul 6.
  9. ^ Articolul 32.
  10. ^ Articolul 34.
  11. ^ Articolul 36.
  12. ^ Articolul 37.
  13. ^ Articolul 24.
  14. ^ Articolul 40.
  15. ^ Articolul 41.
  16. ^ Articolul 43.
  17. ^ Articolul 58.
  18. ^ Articolul 54.
  19. ^ Articolul 55.
  20. ^ Articolul 56.
  21. ^ Articolul 57.
  22. ^ Articolul 74.
  23. ^ Articolul 66.
  24. ^ Articolul 77.
  25. ^ Articolul 80(2).
  26. ^ Articolul 84(1).
  27. ^ Articolul 83(1).
  28. ^ Articolul 91.
  29. ^ Articolul 92.
  30. ^ Articolul 85(1).
  31. ^ Articolul 103(3).
  32. ^ Articolul 85(1).
  33. ^ Articolul 108(2).
  34. ^ Articolul 74.
  35. ^ Adică trebuie puse în aplicare de autoritatea executivă și trebuie luate în considerare de autoritatea judecătorească.
  36. ^ Articolul 115(1).
  37. ^ Articolul 115(4).
  38. ^ Articolul 111.
  39. ^ Articolul 113(1).
  40. ^ Articolul 107(2).
  41. ^ Articolul 1(4). Acest principiu nu a fost inclus în Constituția din 1991.
  42. ^ Articolul 133(1).
  43. ^ Articolul 134(1).
  44. ^ Articolul 134(2).
  45. ^ Articolul 125(1).
  46. ^ Articolul 133(2).
  47. ^ Care înlocuiește din 2003 Curtea Supremă de Justiție a Constitutiei din 1991.
  48. ^ Articolul 72(2).
  49. ^ Articolul 96(4).
  50. ^ Articolul 109(2).
  51. ^ Articolul 126(3).
  52. ^ Fost Parchet, fostă Pocuratură, numită Minister Public din 1991.
  53. ^ Articolul 131.
  54. ^ Articolul 132.
  55. ^ Articolul 135.
  56. ^ Articolul 136.
  57. ^ Articolul 137.
  58. ^ Articolul 140.
  59. ^ Articolul 16(4). Acest drept era limitat înainte la cetățeni români.
  60. ^ Articolul 148(4).
  61. ^ Articolul 148(5).
  62. ^ Articolul 1(4).
  63. ^ Articolul 133.
  64. ^ Articolul 72(2). Articolul 124.
  65. ^ Articolul 135.
  66. ^ Articolul 44(2).
  67. ^ Articolul 32(4).
  68. ^ Dreptul la identitate, Articolul 6.
  69. ^ Articolul 120(2).
  70. ^ Prin interpreți conform Articolului 128(2). Procedura judiciară se defășoară în limba română (Articolul 128(1)).
  71. ^ Articolul 83(1).
  72. ^ Articolul 55(2).
  73. ^ Articolul 148(1).
  74. ^ Articolul 149.
  75. ^ Articolul 16(4).
  76. ^ Articolul 69, Constituția din 1991.
  77. ^ Articolul 72(2).
  78. ^ Articolul 123, constituția din 1991.
  79. ^ Acest articol este o reformulare a Articolului 70 al Constituției din 1952 și a Articolului 111 al Constituției din 1965. Forma originală completă, care include precizarea că toți cetățenii sunt egali în fața legii, este încă inclusă în Constituția din 1948 în articolul 93.
  80. ^ Articolul 124.
  81. ^ Articolul 132, Constituția din 1991.
  82. ^ Articolul 124, Constituția din 1991.
  83. ^ Articolul 69, Constituția din 1991.
  84. ^ Articolul 84, Constituția din 1991.
  85. ^ Articolul 108, Constituția din 1991.
  86. ^ Articolul 151, Constituția din 1991.
  87. ^ Articolul 134, Constituția din 1991.
  88. ^ Articolul 41, Constituția din 1991.
  89. ^ Articolul 135.
  90. ^ Articolul 44(2). Diferența dintre „ocrotită” și „garantată” este că primul termen implică o atitudine pasivă a statului, al doilea o atitudine activă și un răspuns în cazul unor confiscări ilegale. Proprietatea privată era „garantată” în articolul 17 al Constituției din 1923.
  91. ^ Articolului 150
  92. ^ Articolului 151
  93. ^ Articolului 152
  94. ^ Istoria constituțională a României (1859-1991), Editura Humanitas, 1998, ediția a II-a revăzută, ISBN 973-28-0796-2
  95. ^ România Liberă, No. 610 de marți, 17 martie 1992, p. 1 și 6
  96. ^ O senzațională mărturie: DE DREPT, România este Monarhie Constituțională, interviu cu av. Ioan Timofte în ziarul România liberă de vineri, 25 octombrie 1991
  97. ^ Eleodor Focșeneanu - O activitate legislativă ratată: Constituția fesenistă din 1991, în România Liberă, nr. 610 de marți, 17 martie 1992, pag. 1 și 6.
  98. ^ Istoria constituțională a României (1859-2003), ediția a III-a revizuită și completată, 2008, publicată doar în format electronic la Google Books
  99. ^ Eleodor Focșeneanu - Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947), Editura Curtea Veche, 2014, ediția a III-a, ISBN 978-606-588-638-4
  100. ^ Romulus Vulpescu - De Monarchia (IV) — Codicil (I), în România Mare, 8 noiembrie 1991, p. 12
  101. ^ Lumea Liberă Românească, New York, No. 153 din 7 septembrie 1991, pp. 1, 8,19 și 20.

Bibliografie

modificare
  • Deleanu, Ion. Instituții și proceduri constituționale, Arad, Editura Servo-Sat, 2002.
  • Deleanu, Ion. Drept constituțional și instituții politice, Iași, Editura Fundația Chemarea, 1992.
  • Boc, Emil; Curt Cynthia. Instituții politice și proceduri constituționale în România, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2008.
  • Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru, Ioan; Tănăsescu, Elena Simina. Constituția României revizuită. Comentarii și explicații, Editura All Beck, 2004.
  • Barbu B. Berceanu, Istoria Constituțională a României în Context Internațional, Editura Wolterskluwer, 2003
  • Radu Carp, De la "pravilă" la "constituție": o istorie a începuturilor constituționale românești, Editura Nemira, 2002
  • Ioan Stanomir, Nașterea Constituției: limbaj și drept în Principate, până la 1866, Editura Nemira, 2004
  • Mircea Criste, Controlul constituționalității legilor în România: aspecta istorice și instituționale, Editura Lumina Lex, 2002
  • Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Revizuirea constituției: istoric, drept comparat, documente, opinii, Editura Lumina Lex, 2002
  • Daniel Barbu, O arheologie constituțională românească: studii și documente, Editura Universității din București, 2000
  • Ioan Muraru, Interpretarea Constituției: doctrină și practică, Editura Lumina Lex, 2002
  • Angela Banciu, Istoria vieții constituționale în Romania (1866-1991), Editura Casa de Editură și presă "Șansa", 1996
  • Angela Banciu, Istoria constituțională a României: deziderate naționale și realități sociale, Editura Lumina Lex, 2001
  • Angela Banciu, Rolul Constituției din 1923 în consolidarea unității naționale: evoluția problemei constituționale în România interbelică, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988
  • Paul Florea, Neconstituționalitatea: excepția de neconstituționalitate în procesul civil, Editura Scripta, 1998


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Constituția_României&oldid=16585762