Avocatul Poporului (România)
În România, Avocatul Poporului este o instituție centrală de stat, care are rolul de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor față de abuzurile autorităților publice. Este echivalentul instituției ombudsmanul european, instituție de origine suedeză (1766). Este responsabilă pentru investigarea plângerilor cetățenilor privind abuzurile sau nerespectarea drepturilor lor de către autorități și poate propune soluții pentru a le rezolva. Avocatul Poporului este numit în funcție de către Parlament, prin votul majorității parlamentarilor. Este numit pentru un mandat de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. În timpul mandatului, Avocatul Poporului este independent și nu poate fi revocat decât în cazuri speciale, cum ar fi incapacitate sau nerespectarea legii.
Instituția Avocatului Poporului a fost definită pentru prima dată în România în Constituția din 1991,[1] la ideea liberalului Dan Amedeo Lăzărescu. Intenția acestuia a fost înființarea unei instituții noi după model suedez, menită să-i protejeze pe cetățeni de abuzurile administrației de stat.[2] În Constituție, instituția Avocatului Poporului e reglementată în Titlul II, Capitolul IV.[3]
Istoric
modificareCreată prin Constituția din 1991, revizuită în anul 2003, ca o noutate în viața juridico-statală din România, Instituția Avocatul Poporului a fost înființată practic și a început să funcționeze după adoptarea legii sale organice, în anul 1997.
Avocatul Poporului este organizat și funcționează în România exercitând un mandat general de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora în special cu autoritățile publice, valorificând tradiția și experiența clasicului Ombudsman vest-european.
Legislație
modificareAvocatului Poporului este reglementat de Legea nr. 35 din 13 martie 1997, republicată.[4] Această lege definește scopul și modalitatea de funcționare a Avocatului Poporului. De asemenea, începând din anul 2018, funcționează și Avocatul Copilului, în conformitate cu Legea nr. 9/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului,[5] Avocatul Copilului fiind un adjunct al Avocatului Poporului (conform Art. 13 al Legii nr. 35/1997).
Rol
modificareRolul fundamental al avocatului poporului este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești, în genere, în raport cu autoritățile publice și în special cu cele executive. Avocatul poporului ar putea deveni un antidot puternic contra birocrației. Odată cu modificarea Constituției în 2003, Avocatul Poporului a dobândit dreptul de a contesta legile și ordonanțele de guvern la Curtea Constituțională.[2]
Procedura de numire și funcționare
modificareAcest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2023 |
Conținutul sau subiectul acestui articol este privit de unii editori ca fiind neenciclopedic. Vă rugăm să vedeți părerile exprimate în pagina de discuții. |
Avocatul poporului este numit în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată.[6] Pe durata mandatului său, avocatul poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul superior.
Avocatul Poporului este asistat de adjuncți, numiți de către birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, specializați pe domeniile de activitate stabilite prin Legea nr. 35/1997, republicată. Aceste dispoziții legale creează premisele creșterii eficienței activității instituției Avocatul Poporului și sunt în concordanță cu reglementările din alte țări unde este organizat și funcționează Ombudsmanul.
Așezarea instituției Avocatul Poporului în Capitolul IV, Titlul II al Constituției, conferă acesteia trăsături juridice particulare. În aprecierea naturii sale juridice, trebuie observate clarificările legale, care detaliază dispozițiile constituționale (art. 2 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată), potrivit cărora:
- este o autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică, în condițiile legii;
- în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice;
- Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ;
- nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale;
- are buget propriu care face parte integrantă din bugetul de stat;
- Avocatul Poporului și adjuncții săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Toate acestea sunt rezultatul poziției constituționale aparte a instituției și explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, răspundere ce se materializează prin obligația prezentării de rapoarte.
Ele pot conține recomandări privind modificarea legislației sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor și libertăților persoanelor. Prin rapoartele speciale înaintate Parlamentului, Avocatul Poporului are ocazia să evidențieze lipsurile și disfuncțiile grave din administrație și să atragă atenția publicului asupra acestora.
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului numesc adjuncții Avocatului Poporului, specializați pe domeniile de activitate stabilite prin Legea nr. 35/1997, republicată:
- drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale;
- drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
- apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului;
- armată, justiție, poliție, penitenciare;
- proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe;
- prevenirea torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenție.
Avocatul Poporului își exercită atribuțiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele stabilite de lege. Constituția obligă autoritățile publice să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuțiilor sale.
Pentru realizarea rolului său constituțional și legal, Avocatul Poporului, primește, examinează și soluționează, în condițiile legii, petițiile adresate de orice persoană fizică, fără deosebire de cetățenie, vârstă, sex, apartenență politică sau convingeri religioase.
Petițiile adresate Avocatului Poporului trebuie formulate în scris și transmise prin poștă, inclusiv cea electronică, prin telefon, fax, sau direct, prin intermediul audiențelor. Practica a demonstrat că audiențele reprezintă principalul mijloc de dialog cu cetățenii, utilizat în majoritatea cazurilor, dar și modalitatea cea mai rapidă prin care se pot identifica clar problemele petiționarilor, lacunele legislative sau reglementările agresive la adresa drepturilor și libertăților cetățenilor. Petiționarul trebuie să dovedească refuzul administrației publice de a soluționa legal cererea. Petițiile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru.
Pentru soluționarea problemelor cu care este sesizat, Avocatul Poporului are dreptul de a solicita autorității administrației publice în cauză, luarea măsurilor ce se cuvin pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice, precum și de a sesiza autoritățile publice, ierarhic superioare, în legătură cu lipsa de reacție a celor somați să dispună măsurile necesare.
Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităților administrației publice orice informații sau documente necesare anchetei, să audieze și să ia declarații de la conducătorii autorităților administrației publice și de la orice funcționar care poate da informațiile necesare soluționării petiției.
De asemenea, în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandări. Prin recomandările emise, Avocatul Poporului sesizează autoritățile administrației publice asupra ilegalității actelor sau faptelor administrative. Această modalitate de acțiune exprimă caracterul particular al funcției Ombudsmanului; astfel, acesta este puternic nu datorită autorității sale sau datorită confruntărilor ori amenințărilor, ci prin puterea sa persuasivă și de denunțare publică.
Competența Avocatului Poporului în soluționarea unor petiții care privesc autoritatea judecătorească se concretizează în posibilitatea sa legală de a se adresa, după caz, ministrului justiției, Ministerului Public sau președintelui instanței de judecată, care sunt obligați să comunice măsurile luate. Este o modalitate legală prin care Avocatul Poporului poate interveni în situațiile de birocrație generate de neaplicarea art. 21 din Constituție, care a valorificat prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Activitatea Ombudsmanului este complementară cu cea a instanțelor. Spre deosebire de instanțe, Ombudsmanul se bazează pe experiența de a trata plângeri individuale pentru identificarea și raportarea problemelor sistemice din cadrul administrației publice.
Avocatul Poporului se poate implica în controlul de constituționalitate a legilor și ordonanțelor, realizat de către Curtea Constituțională. Astfel, Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legilor adoptate de Parlament, înaintea promulgării acestora de către Președintele României; poate ridica în fața Curții Constituționale, excepții de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în vigoare; formulează, la solicitarea Curții Constituționale, puncte de vedere la excepțiile de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor, care se referă la drepturile și libertățile cetățenilor.
De asemenea, Avocatul Poporului, poate sesiza instanța competentă de contencios administrativ în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, în condițiile art. 514 din Codul de procedură civilă sau art. 471 din Codul de procedură penală, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.
Activitate
modificareÎn anul 2010, Avocatul Poporului a acordat 17.470 de audiențe, a înregistrat 8.895 de petiții prin care era reclamată încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești și a fost contactat telefonic de beneficiari de 6.928 de ori[7]. În urma acestor sesizări, instituția a efectuat 18 anchete și a remis o recomandare, acestea fiind cele două "mijloace de intervenție specifice instituției", conform legii[7]. În anul 2010, Avocatul Poporului a avut alocat un buget de 5,5 milioane lei[7].
În perioada mai 2001 - mai 2011, funcția de Avocat al Poporului a deținut-o Ioan Muraru, profesor de Drept Constituțional și Instituții Politice la facultatea de Drept a Universității București[8][9].
La data de 27 septembrie 2011, Gheorghe Iancu a fost numit Avocat al Poporului[10][11]. Acesta a fost, timp de un an, adjunct al Avocatului Poporului, pe vremea când funcția era îndeplinită de Ioan Muraru[11]. Pe 3 iulie 2012, a fost revocat din funcția de Avocat al Poporului, Valer Dorneanu urmând să asigure interimatul.[12] În ianuarie 2013 funcția de Avocat al poporului a fost preluată de către Crișu Anastasiu.[13] În decembrie 2013, Anastasiu Crișu și-a depus demisia din această funcție, iar Ecaterina Teodorescu, unul dintre adjuncți, a preluat interimar conducerea acestei instituții.[14][15]
Pe 15 aprilie 2014, fostul premier Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului.[16]
La data de 24 iunie 2019, Victor Ciorbea a demisionat din funcția de Avocat al Poporului[17], iar în data de 26 iunie 2019, a fost numită în această funcție, la propunerea partidului ALDE, fostul europarlamentar, Renate Weber[18].
Lista Avocaților Poporului
modificare- Paul Mitroi (mai 1997 - octombrie 2001)
- Ioan Muraru (octombrie 2001 - septembrie 2011)
- Gheorghe Iancu (septembrie 2011 - iulie 2012)
- Anastasiu Crișu (2013)
- Victor Ciorbea (iunie 2014 - iunie 2019)
- Renate Weber (iunie 2019 - prezent)
Note
modificare- ^ Bădescu, p. 150
- ^ a b Avocatul poporului, un izvor discret de putere politică, 3 iulie 2012, Horațiu Pepine, Rodica Binder, Deutsche Welle, accesat la 4 iulie 2012
- ^ Constituția României, Titlul II, Capitolul IV
- ^ LEGE 35 13/03/1997 - Portal Legislativ, legislatie.just.ro
- ^ Systems, Indaco, Legea nr. 9/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului (în Romanian), Lege5
- ^ Consilierul premierului cere revocarea Avocatului Poporului, 11 februarie 2008, Ziare.com, accesat la 4 iulie 2012
- ^ a b c Ioan Muraru: Activitatea din 2010 a Avocatului Poporului, grav afectată de lipsa fondurilor, 9 mai 2011, monitorulsv.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Ioan Muraru rămâne avocatul poporului, 11. mai 2006, tion.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Parlamentul trebuie să numească un alt Avocat al Poporului, 26 aprilie 2011, evz.ro, accesat la 10 mai 2011
- ^ Zgonea, poftit să numere bilele senatorilor: Gheorghe Iancu, votat cu cântec Avocat al Poporului, 27 septembrie 2011, Laura Ciobanu, evz.ro, accesat la 28 decembrie 2011
- ^ a b Gheorghe Iancu a fost numit în funcția de Avocat al Poporului Arhivat în , la Wayback Machine., 27 septembrie 2011, RALUCA TOMA, romanialibera.ro, accesat la 28 decembrie 2011
- ^ Gheorghe Iancu, revocat din funcția de Avocat al Poporului. Valer Dorneanu a asigurat interimatul, 3 iulie 2012, Mediafax, accesat la 4 iulie 2012
- ^ Crișu Anastasiu este noul Avocat al Poporului, 22 ianuarie 2013, Jurnalul Național, accesat la 4 iulie 2014
- ^ Băsescu le cere lui Antonescu și Zgonea să demareze numirea Avocatului Poporului, 20 februarie 2014, Valentina Postelnicu, Mediafax, accesat la 4 iulie 2014
- ^ Ecaterina Teodorescu va prelua interimar conducerea institutiei Avocatul Poporului - Esential, 20 decembrie 2013, Alina Neagu, HotNews.ro, accesat la 4 iulie 2014
- ^ Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului. Ponta: "Nu merita să fie tras pe sfoară", 15 aprilie 2014, Sorina Ionașc, Gândul, accesat la 3 iulie 2014
- ^ Antena 3. „Victor Ciorbea a demisionat din funcția de Avocat al Poporului. Variantele care i-ar putea lua locul”. Accesat în .
- ^ „Portret. Cine este Renate Weber, noul Avocat al Poporului. Fost director al Fundației Soros, a susținut asaltul PSD la Justiție și Rusia în Parlamentul European”. Accesat în .
Bibliografie
modificare- Constituția României, republicată, Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003;
- Bădescu, M; Drept constituțional și instituții politice; Curs universitar, București, editura Hamangiu, 2023.
Legături externe
modificare- www.avp.ro - Site web oficial